B** M****** S*******
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MAGYARI SZABOLCS, la cererea creditorului BANCA TRANSILVANIA S.A. împotriva debitorului LEVAI ROZALIA şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în baza titlului executoriu, constând în Contractul de credit nr. 330 CSS21804500001 din 14.02.088 ( emitent BANCPOST SA), pentru realizarea obligaţiei de plată a împrumutului în cuantum de 4325,53 RON, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executori sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, ca şi pentru cheltuieli de executare probate. Executarea silită se va putea realiza simultan ori succesiv, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 04.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 1143/2022 din 04.08.2022