A********** S***** A********
PetentÎn temeiul art. 5 C.pen., constată că legea penală mai favorabilă este reprezentată de Noul Cod penal. În temeiul art. 533 alin. (1) C.proc.pen., art. 168 C.pen. rap. la art. 166 alin. (1) lit. a) C.pen., art. 167 alin. (1) C.pen., admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A********** S***** A********, cu domiciliul procesual ales la av Ramona Rădut şi în consecinţă: Dispune reabilitarea judecătorească a petentului A********** S***** A******** faţă de condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 34/13.03.2000 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosarul nr. 7430/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 165/14.08.2000 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 537 C.proc.pen., dispune efectuarea menţiunii privind reabilitarea judecătorească pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 22.03.2022.
Hotarare 41/2022 din 22.03.2022În baza art. 391 alin. (1) Cod procedură penală, amână pronunţarea hotărârii la data de 22 martie 2022. Pronunţată în şedinţa publică din 9 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022