U** I********** P***** G***** M******
ReclamantG*** E****
PârâtÎn baza art. 9 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 391 alin. (1) şi (2), ambele din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, admite sesizarea formulată de petenta Unitatea Administrativ – Teritorială a comunei Ive?ti - prin reprezentant legal primar Gheoca Maricel, cu sediul în com. Ive?ti, jud. Gala?i, în contradictoriu cu intimata G*** E****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 290 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contraven?ie seria PVNX nr. 0350063/22.05.2021 întocmit de un agent constatator din cadrul Poli?iei Mun. Foc?ani cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 21 de ore, sancţiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Comunei Ive?ti, judeţul Gala?i, în domeniile stabilite de această autoritate a administraţiei publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lie?ti. Pronunţată astăzi, 06.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 257/2022 din 06.04.2022Amână pronun?area la data de 06.04.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022