Dosar 3640/227/2021/a3 din 05.07.2022

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3640/227/2021/a3
Data dosar:
05.07.2022
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2022 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Încheiere

    În baza art. 362 alin. 2 şi art. 208 alin. 2, 3 şi 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr. 95 din data de 18.03.2022 a Tribunalului Suceava, faţă de inculpatul B****** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată în forma tentativei”, prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1, raportat la art. 233 şi art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, măsură care se menţine. Respinge cererea formulată de inculpat privind revocarea măsurii controlului judiciar, ca neîntemeiată. Conform prevederilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 06 iulie 2022.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.07.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD