P******* D***** P*** A************ P**
CondamnatPreschimbă termenul la data de 17.05.2022, ora 12:00.
În baza art. 595 C. proc. pen., cu aplic. art. 4 C. pen. rap. la Decizia Curţii Constituţionale nr.176/24.03.2022 (publicată în Monitorul Oficial nr.451/05.05.2022) şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018, admite cererea formulată de judecătorul delegat la biroul executări penale pentru petentul-condamnat PETRACHE DINAUR (). Constată că infracţiunea de contrabandă prevăzută de dispozi?iile art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, pentru care petentul PETRACHE DINAUR a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 613/2018 din 27.04.2018 a Judecătoriei Vaslui, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr.135/25.02.2019 a Curţii de Apel Iaşi prin care a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la art. 274 din Legea 86/2006 modificată privind Codul vamal al României, cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 Cod penal şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - pe durata executării pedepsei principale, şi prin Sentinţa penală nr. 1349 din 03.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 23.02.2017 prin decizia penală nr. 142 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a luat act de retragerea apelului inculpatului prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 modificată privind Codul vamal al României cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP. a fost dezincriminată. Dispune încetarea executării pedepsei rezultante principale de 5 (cinci) ani şi 8 (opt) luni închisoare (formată prin contopirea pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare şi de 2 (doi) ani de închisoare, pe care le constată ca fiind încetate, înlătură sporul de 8 (opt) luni) şi de 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat aplicate petentului prin Sentinţa penală nr. 613/2018 din 27.04.2018 a Judecătoriei Vaslui, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr.135/25.02.2019 a Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost contopită şi Sentinţa penală nr. 1349 din 03.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 23.02.2017 prin decizia penală nr. 142 a Curţii de Apel Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la art. 274 din Legea 86/2006 modificată privind Codul vamal al României, cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal şi de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 modificată privind Codul vamal al României. Constată încetate orice consecinţe penale ce decurg din dispoziţiile Sentinţei penale nr. 613/2018 din 27.04.2018 a Judecătoriei Vaslui, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr.135/25.02.2019 a Curţii de Apel Iaşi şi ale Sentinţei penale nr. 1349 din 03.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 23.02.2017 prin decizia penală nr. 142 a Curţii de Apel Iaşi cu privire la petentul - condamnat PETRACHE DINAUR. Anulează formele de executare emise în cauză, respectiv mandatul de executare nr. 663 din 25.02.2019 emis de Judecătoria Vaslui. Dispune punerea în libertate a petentului - condamnat PETRACHE DINAUR, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat Iovu Oana , cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 942/2022 emisă de Baroul Vaslui) în cuantum de 313 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei de judecată, azi, 06.06.2022.
Hotarare 674/2022 din 06.06.2022Amână pronuntarea la data de 06.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2022Amână pronuntarea la data de 23.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 20.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2022