B**** E******** P*****
PetentN******* S****
CondamnatN******* M******
CondamnatN******* L**********
CondamnatP**** M***** C*********
CondamnatÎn baza art. 595 din C. pr. pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect intervenirea unei legi penale noi privind persoanele condamnate N******* S**** , N******* M****** ,Negrescu Lăcrămioara ,Pârvu Marius-Constantin şi Baciu Constantin. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pe intimatul Baciu Constantin- av. Chiţimuş Mihaela -deleg. nr. 1239/2022, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.07.2022.
Hotarare 962/2022 din 29.07.2022amână pronun?area la 29.07.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 01.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022