B****** G*********
InculpatDosar nr.4260/866/2022/a1 DISPUNE Respinge ca neîntemeiate excepţiile formulate de inculpatul B****** G*********, prin apărător ales. În baza art. 346 alin.2 C.proc.pen., constată competenţa materială şi teritorială, legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 29.08.2022 in dosarul penal nr. 3694/P/2020 din data de al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pascani, privind pe inculpatul B****** G*********, cercetat in stare de libertate, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de articolul 336 alineat 1 Cod Penal, cu aplicarea articolului 41 alineat 1 Cod Penal si legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** G*********, cercetat in stare de libertate, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de ,, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de articolul 336 alineat 1 Cod Penal, cu aplicarea articolului 41 alineat 1 Cod Penal. Copie de pe prezenta se va comunica, de îndată, procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitie prin mijlocirea grefei instantei, astăzi, 22.11.2022. Judecător de Cameră Preliminară,
Incheierefinalacamerapreliminara189/2022 din 22.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 391 Cod de procedură penală, amână pronun?area cauzei şi stabileşte termen la data de 22.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2022