E*** R*****
PetentÎn temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C. proc.pen., admite în parte contestaţia la executare formulată de petentul condamnat E*** R*****, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Arad şi, pe cale de consecinţă: Constată că petentul condamnat a fost arestat de către autorităţile judiciare din Cehia din data de 24.02.2021, până la data de 08.04.2021, dată la care petentul a fost predat autorităţilor române. În baza art. 73 alin. 1 teza a II-a din C. pen. şi art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dispune deducerea din durata pedepsei rezultante de 2 ani 9 luni şi 20 de zile închisoare aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 774/26.05.2021 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 4385/225/2021, definitivă prin decizia penală nr. 268/08.07.2021 a Tribunalului Mehedinţi, şi a perioadei în care petentul a fost arestat în Cehia, de la data de 24.02.2021, până la data de 08.04.2021, inclusiv. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei nr. 888/2021 din 08.07.2021 emis de Judecătoria Drobeta Turnu Severin. În baza art. 275 alin. 3 C. proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 31.05.2022.
Hotarare 986/2022 din 31.05.2022Stabileşte termen de pronuntare la data de 31.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2022T:18.05.2022 - pentru emiterea unei adrese către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea
Incheiere de sedinta din 27.04.2022T:27.04.2022 - pentru cunoasterea fisei de cazier judiciar a petentului
Incheiere de sedinta din 30.03.2022