G**** C******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 ?i 2 C. procedură penală, condamnă pe inculpatul G.C., după cum urmează: -pentru săvârşirea infrac?iunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. de art. 335 alin. 2 C. penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. procedură penală, la 6 luni închisoare. -pentru săvâr?irea infrac?iunii de ,,conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e”, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. procedură penală, la 1 an şi 2 luni închisoare. Se constată că faptele din prezenta cauză au fost comise în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentin?a penală nr. 126 din 21.02.2022, pronunţată în dosarul nr.5563/285/2021 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 08.03.2022, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. ?i ped. de art. 337 din Codul penal. În baza art. 96 alin. 4 C. penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru infrac?iunea prev. de art.337 C. penal dispusă prin sentin?a penală menţionată anterior ?i dispune executarea ei. În baza art. 96 alin. 5 C. penal, art. 44 C. penal, art. 38 alin. 2 ?i art. 39 alin. 1 lit. b C. penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare la care adaugă un spor de 6 luni ce reprezintă 1/3 din totalul de 18 luni al celorlalte pedepse (12 luni+6 luni închisoare), inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an ?i 8 luni închisoare. În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 8 luni închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin ordonanţa nr. 1926/P/2022 din data de 29.05.2022, începând din data de 29.05.2022, orele 19:02 şi până la data de 30.05.2022, orele 19:02. În baza art. 72 Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii, respectiv 24 de ore, de la 01.11.2021, orele 20:55 până la 02.11.2021, orele 20:55, măsură preventivă dispusă în dosarul nr. 5563/285/2021 al Judecătoriei Rădăuţi. În baza art. 399 C. procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată prin ordonanţa nr. 1926/P/2022 din data de 30 mai 2022 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, prelungită prin ordonanţa nr. 500/P/2022 din data de 20 iulie 2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, faţă de inculpatul G.C., pentru săvârşirea infrac?iunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.2 Cod penal şi conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 şi art.44 alin.1 Cod penal. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea prezentei hotărâri la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26 ianuarie 2023.
Hotarare 74/2023 din 26.01.2023Deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 26 ianuarie 2023. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023