T****** I* A******** F***** l* m*** s* V***** M****
InculpatÎn baza art.396 alin.3 Cod procedură penală raportat la art.80 Cod penal renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută de art.335 aliniat 1 Cod penal. În baza art.81 Cod penal aplică inculpatului un avertisment. În baza art.274 aliniat 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 792/2022 din 19.12.2022Declară închiderea dezbaterilor şi faţă de prevederile art.391 alin.1 si 2 Cod procedură penală informează părţile şi participanţii că deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotarârii va avea loc la data de 19.12.2022. În baza art.405 alin.1 Cod procedură penală hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022Amânat audierii martorului propus de reprezentanta Parchetului SI.
Incheiere de sedinta din 07.09.2022Amânat în vederea citării inculpatului telefonic.
Incheiere de sedinta din 08.06.2022