S******** D* P********* A****
PetentS******** E*******
IntimatÎn temeiul art. 93 al.3 Cod penal admite cererea formulată pentru condamnatul S. E., Dispune înlăturarea obligaţiei de a presta muncă neremunerată in folosul comunităţii, impusă prin SP. nr. 298/22.10.2021 a Tribunalului Arges, pronuntata in dos penal nr. 691/109/2016, definitivă prin Dec. Pen. nr. 556/A/16.06.2022 A Curţii de apel Piteşti. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 15 Decembrie 2022, la Tribunalul Argeş-Secţia penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei
Hotarare 415/2022 din 15.12.2022Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul S******** D* P********* A**** şi pe intimata S******** E*******, având ca obiect modificarea/încetarea obligaţiilor (art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013). La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit păr?ile. Procedura nelegal îndeplinită cu intimata. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ?edin?ă, după care, Tribunalul, având în vedere lipsa dovezii procedurii de citare cu intimata, va pune în discu?ie reluarea procedurii de citare cu aceasta.
Incheiere de sedinta din 03.11.2022