C***** B**** P*** R*********** L**** P*******
ReclamantT**** I**** I*****
PârâtAdmite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Borca prin reprezentant legal Primar, în contradictoriu cu intimatul TOFAN IONUŢ-IUSTIN. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale neachitate, în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PNTY nr. 0092020 din 04.12.2021, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 13 (treisprezece) ore, la dispoziţia Primăriei Comunei Borca. Dispune emiterea mandatului de executare a sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi neremunerate în folosul comunităţii pe o durata de 13 (treisprezece) ore. Pune în vedere intimatului dispoziţiile art. 21 din O.G. nr. 55/2002, modificată, referitoare la înlocuirea sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii în cazul sustragerii cu rea credinţă de la executare. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată azi, 21.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 544/2022 din 21.06.2022