B****** F***** N******
IntimatÎn temeiul art. 582 C. proc. pen., admite sesizarea formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Arad – Secţia penală, privind pe intimatul B****** F***** N******. Constată că prin sentinţa penală nr. 144/20.01.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 15.02.2022, a fost stabilită în sarcina intimatului pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. Constată că prin sentinţa penală nr. 415/03.03.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 23.03.2022, a fost stabilită în sarcina intimatului pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., şi conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen., cu amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 89 alin. (1) C. pen., anulează amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 144/20.01.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 15.02.2022. În temeiul art. 89 alin. (1) C. pen., anulează amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an 1 lună şi 10 zile închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 415/03.03.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 23.03.2022. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună şi 10 zile închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 415/03.03.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 23.03.2022, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen.; - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 89 alin. (1) C. pen., art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 10 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 144/20.01.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 15.02.2022, cu cele două pedepse de 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 415/03.03.2022 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 23.03.2022, şi aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, rezultând pedeapsa finală de 1 (un) an 4 (patru) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În temeiul art. 89 alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 şi 84 C. pen., amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an 4 luni şi 20 zile închisoare stabilită în sarcina intimatului şi fixează termenul de supraveghere de 2 ani începând cu data de 15.02.2022 (data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 144/20.01.2022 a Judecătoriei Arad, prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei). În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, intimatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., pe durata termenului de supraveghere intimatul trebuie să respecte obligaţia de a nu conduce autovehicule. În temeiul art. 83 alin. (4) şi art. 88 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obliga?iile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, şi anume: - revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; - posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; - revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea acesteia, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 10.05.2022.
Hotarare 841/2022 din 10.05.2022În temeiul art.391 Cod proced. pen., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronuntarea hotărârii la data de 10.05.2022, prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2022