Dosar 7270/190/2022/a2 din 02.11.2022

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7270/190/2022/a2
Data dosar:
02.11.2022
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Soluţionare

    În baza art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 alin. 4 C.pr.pen., menţine ca fiind legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă dispusă faţă de inculpatul ANM fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prev. şi ped. de art. 47 alin. (1) L.217/2003 Rep., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.(2 acte materiale), constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă. Potrivit. art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere finala dezinvestire 268/2022 din 23.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD