Dosar 738/313/2022 din 29.03.2022

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 738/313/2022
Data dosar:
29.03.2022
Instanta:
Judecătoria Strehaia
Departament:
Judecătoria Strehaia
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.01.2023 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Condamnare

    În baza art. 47 alin 2 cu referire la art 31 alin 1 lit a şi c din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu aplic art. 44 al. 1 C.pen. şi art.396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul E**** D******, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, în dauna persoanei vătămate E**** E****** (fapta din data de 22.01.2022). Constată că fapta ce face obiectul prezentei este săvârşită în stare de pluralitate intermediară în raport de condamnarea la pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată pentru două fapte similare, prin sentinţa penală nr. 161/14.10.2021 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la 01.11.2021. În baza art. 96 alin. (4) C.pen revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 11 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 161/14.10.2021 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la 01.11.2021. Descontope?te ?i repune pedepsele din sentinţa penală nr. 161/14.10.2021 în individualitatea lor, respectiv 9 luni închisoare ?i 6 luni închisoare pentru săvăr?irea a două infrac?iuni prev. de art. 47 alin 2 cu referire la art 31 alin 1 lit a şi c din Legea nr. 217/2003 R pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. În baza art. 44 alin 2 din C.Pen raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte cele trei pedepse cu închisoarea (9 luni, 6 luni şi 6 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 4 luni închisoare (o treime din 12 luni), în final, inculpatul E**** D****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an ?i o lună închisoare în regim de detenţie. În baza art 72 cod penal ?i în baza sentin?ei penale nr. 161/14.10.2021 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la 01.11.2021, deduce din pedeapsa aplicată: -perioada retinerii de 24 ore dispusă fată de inculpat prin ordonanţa de reţinere din data de 19.07.2021 în dosarul de urmărire penală nr.786/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia - perioada retinerii de 24 ore dispusă fată de inculpat prin ordonanţa de retinere din data de 20.07.2021 in dosarul de urmărire penală nr.797/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia -perioada arestării preventive începând cu data de 21.07.2021 dispusă prin încheierea pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1623/313/2021 şi menţinută până la rămânerea definitivă a încheierii nr 27/30.08.2021 pronunţată în dosarul 1688/313/2021/a1.2, prin care s-a dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar Ia act că persoana vătămată E**** E******, cu domiciliul stabil în comuna Corcova, sat Cordun, jud. Mehedin?i nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 300 lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar 800 lei aferentă procedurii de cameră preliminară ?i judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cerere de apel se depune la Judecătoria Strehaia Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2023

    Hotarare 3/2023 din 09.01.2023
  • Sedinta din data de 04.01.2023 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 09.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2023
  • Sedinta din data de 09.12.2022 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 04.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2022
  • Sedinta din data de 18.11.2022 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 09.12.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2022
  • Sedinta din data de 17.10.2022 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână cauza

    În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C.proc.pen., stabileşte data deliberării, pronunţării şi redactării la 18.11.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 17.10.2022
  • Sedinta din data de 26.09.2022 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână cauza

    Se va repeta mandatul de aducere pentru persoana vatamata.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2022
  • Sedinta din data de 12.09.2022 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână cauza

    Se va repeta mandatul de aducere către persoana vătămată.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2022
  • Sedinta din data de 11.07.2022 la ora 9:30

    Complet: C2-penal
  • Amână cauza

    Se va cita persoana vătămată cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 11.07.2022
  • Sedinta din data de 27.06.2022 la ora 10:00

    Complet: C2-penal
  • Amână cauza

    Se va emite adresa catre DPABD.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2022
  • Sedinta din data de 14.06.2022 la ora 11:00

    Complet: C2-penal
  • Amână cauza

    Termen în vederea administrării probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD