S******* I****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui având ca obiect liberarea condiţionată a persoanei condamnate Stănescu Ionuţ. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Stănescu Ionuţ, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani, 6 luni şi 380 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.109/04.02.2021 a Judecătoriei Bacău, mandat de executare nr.126/06.04.2021 emis de Judecătoria Bacău. Constată că restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de mai mic de 2 ani, pedeapsa urmează să expire la termen în data de 13.12.2023. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului Stănescu Ionuţ asupra dispoziţiilor art.104 alin.2 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu pentru condamnat, av. Plăcintă Ioan, del. 2497/2022, în cuantum de 340 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justi?iei, către Baroul Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei de judecată, astăzi, 22.12.2022.
Hotarare 1758/2022 din 22.12.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 22.12.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2022