P**** I****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate P**** I****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului P**** I****, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.5/17.01.2019 a Tribunalului Vrancea, mandat de executare nr.8/24.05.2019. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 340 lei, reprezentând onorariul avocat oficiu-av. Morăraş Monica-deleg. nr.2669/2022, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1,2 C.p.p., azi, 14.12.2022.
Hotarare 1668/2022 din 14.12.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea în cauză pentru data de 14 decembrie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2022