G**** I*** M*****
Parte vătămatăDISPUNE: Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania. În temeiul art. 298 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, recunoaşte decizia nr. 17.5502290.6 din data de 22.12.2021 emisă de autoritatea judiciară din Germania (Polizeipräsidium Rheinpfalz), definitivă la data de 21.01.2022. Constată că prin decizia susmenţionată intimatul Gaiţă Ioan - Mircea, a fost condamnat la 80 euro sancţiune pecuniară ?i obligat la plata sumei de 28,50 euro cheltuieli judiciare pentru săvârşirea unei abateri la regimul traficului rutier. În temeiul art. 300 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, dispune punerea în executare a deciziei cu privire la sancţiunea pecuniară şi cheltuielile judiciare, astfel cum a fost recunoscută prin prezenta hotărâre, şi schimbă pedeapsa de executat în moneda statului român, la cursul valutar de la data pronunţării prezentei – 09.01.2023 respectiv suma de 534,38 lei. În temeiul art. 301 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, coroborat cu art. 559 Cod procedură penală, pune în vedere intimatului să depună la Judecătoria Petroşani recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 305 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.01.2023.
Hotarare 1/2023 din 09.01.2023