C****** V* L******** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C.proc. pen., Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 03.05.2022 în dosarul nr.1218/P/2021 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, privind pe inculpatul CÎRNECI LAURENŢIU IONUŢ, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 Cod Penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Cîrneci Laurenţiu Ionuţ pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 Cod Penal. Încheierea se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.09.2022, la Judecătoria Vânju Mare, jud. Mehedinţi, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara113/2022 din 20.09.2022