Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 29.01.2020

Stabilirea căii de atac raportat la natura reală a litigiului şi nu la instanţa care s-a declarat competentă să îl judece. Inadmisibilitate recurs în cazul unui litigiu de dreptul muncii.

Decizie - 27.01.2020

Contestatie decizie de pensionare. Imposibilitatea înlăturării puterii doveditoare a documentelor eliberate de către lichidatorul judiciar al societăţii foste angajatoare, în prezent radiate din registrul comerţului.Neparcurgerea unei proceduri de predare

Decizie - 27.01.2020

Obligarea paratului, asociat al societății, la a aduce aport la capitalul social al societății. Distincție intre regimul juridic al aportului la capitalul social și regimul juridic al creditării societății de către unul dintre asociați.

Decizie - 23.01.2020

Contestaţie act administrativ şi fiscal. Stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Prescripţia dreptului de a stabili creanţa fiscală.

Decizie - 23.01.2020

Contestaţie act administrativ fiscal. Inexistenta unor elemente de natură a justifica instituirea măsurilor asigurătorii Neîndeplinirea condiţiei privind descrierea şi, implicit, existenţa pericolului ca debitoarea să se sustragă, sa risipeasca patrim.

Decizie - 22.01.2020

Revendicare imobiliară. Încheierea unui contract de donatie a unui teren. Decesul donatorului imediat după semnarea acestui contract. Instrăinarea terenului de către sotia donatorului cu ignorarea actului de donatie. Neîmplinirea termenului de 5 ani.

Decizie - 22.01.2020

Constatare dobândire drept de proprietate asupra unui teren ca efect al uzucapiunii de 30 de ani si asupra constructiilor edificate pe acest teren ca efect al accesiunii imobiliare. Func?ia achizitivă, dar si probatorie, a uzucapiunii.

Decizie - 22.01.2020

Legea nr. 9/1998. Recalificare cale de atac. Rejudecarea fondului.

Decizie - 20.01.2020

Contestatie modalitate de acordare diferentiată a sporului de conditii periculoase, respectiv a cuantumului acestuia. Interpretare gresită a deciziei ICCJ nr. 9/2017 de către instan?a de fond. Neanalizarea pe fond a solicitării reclamantei. Anulare hot.

Decizie - 12.03.2019

Cadre didactice din învăţământul preuniversitar. Plata cu ora. Gradaţie de merit.

Decizie - 30.01.2019

Contestaţie privind plata drepturilor ce decurg din îndeplinirea atribuţiilor specifice ca membru al biroului electoral de circumscripţie. Imposibilitatea raportării drepturilor cuvenite pentru activitatea desfăşurată conform Legii nr. 115/2015

Decizie - 29.01.2019

Personal auxiliar de specialitate din instante si parchete. Recalculare pensie de serviciu. Inexistenta obligatiei Casei judetene de pensii de recalculare a pensiilor reclamantilor pe care fostul lor angajator încă nu le-a emis.

Decizie - 12.12.2018

Infractiune de lovire sau alte violente. Vinovătia inculpatului sub forma intentiei indirecte. Reducere cuantum daune morale.

Decizie - 14.11.2018

Conducător autobuz. Încadrarea în grupa a II-a de muncă. Necesitatea dovedirii clare a conditiilor concrete de muncă.

Decizie - 06.11.2018

Contestatie decizie de pensionare. Emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a adeverinttelor eliberate de angajatori. Obligarea pârâtei la plata diferentelor de pensie rezultate

Decizie - 06.11.2018

Contestatie decizie de pensionare. Recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare a sumelor mentionate în adeverintele eliberate de angajator.

Decizie - 31.10.2018

Răspunderea materială a pârâtului pentru toate pagubele nejustificate si neraportate, în calitatea sa de gestionar al cantonului, chiar dacă nu avea în dotare o armă. Recunoasterea culpei în producerea pagubei produsă reclamantei.

Decizie - 24.10.2018

Cuantum daune morale. Păstrarea unui raport rezonabil de proportionalitate între despăgubirile acordate si dauna suferită în scopul asigurării unei juste compensatii a suferintelor îndurate de tertele persoane păgubite.

Decizie - 10.10.2018

Încălcarea obligatiilor privind plata salariului. Opunerea fără succes a exceptiei neexecutării contractului, în cazul de fa?ă fiind vorba despre un litigiu de muncă si nu un litigiu civil.

Decizie - 04.10.2018

Legalitatea si temeinicia deciziei de atragere a răspunderii solidare contestate. Neprobarea relei-credinte a administratorului.