Spete jurisprudenta

Sentinţă penală - 12.11.2018

Condamnare pentru savârşirea intracţiunii de omor şi tentativă de omor, după respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice

Sentinţă penală - 17.09.2018

Constatarea neregularităţii actului de sesizare al instanței, respectiv a Rechizitoriul, sub aspectul încălcării dreptului la apărare al inculpatului, precum şi sub aspectul nedescrierii în concret a modalității de comitere a faptei indicate la pct. 6 din

Sentinţă penală - 23.08.2018

Detenţiunea pe viaţă - sancţiunea aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat

Sentinţă penală - 01.08.2018

Condamnare pentru infracţiunea de omor calificat

Sentinţă penală - 19.07.2018

Contestaţie admisă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar, în considerarea faptului că procedura de comunicare cu inculpatul a copiei certificate a rechizitoriului nu a fost legal îndeplinită

Sentinţă penală - 26.03.2018

Contestaţie formulată de către inculpat împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a admis propunerea (formulată de către unitatea de parchet competentă) de arestare preventivă

Sentinţă penală - 27.02.2018

Condamnare pentru savârşirea infracţiunii de evaziune fiscala

Sentinţă penală - 07.11.2017

Contestaţie privind durata procesului penal respinsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi

Sentinţă penală - 07.09.2017

Proces penal având ca obiect infracţiunea de înşelăciune în formă continuată. Achitare, potrivit art. 16 alin. 1 lit.a Cod Procedură Penal

Sentinţă penală - 10.04.2017

Constatarea legalităţii rechizitoriului prin care instanţa a fost sesizată pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi influenţarea declaraţiilor

Sentinţă penală - 15.03.2017

Constatarea legalităţii sesizării instanţei prin rechizitoriul emis pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 Cod penal şi a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal, urmată de dispoziţia de începere

Sentinţă penală - 05.05.2015

Camera preliminară. Procedura în camera preliminară. Excluderea probelor administrate. Supravegherea tehnică. Condiţii.

Sentinţă penală - 20.03.2012

Omor deosebit de grav; Tâlhărie