Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Sentinţă civilă - 07.11.2018

Acţiune având ca obiect pretenţii, respinsă de instanţă ca lipsită de interes, în considerarea dispoziţiilor din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 225/2016, potrivit cărora factura emisă pent

Decizie - 02.11.2018

Apel împotriva soluţiei de respingere a cererii având ca obiect contestaţie creditor Legea nr. 77/2016 privind darea în plată. Respingere apel ca neîntemeiat

Decizie - 22.01.2018

Apel. Cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive dintr-un contract de credit şi repararea prejudiciului patrimonial rezultat din aplicarea respectivelor clauze

Sentinţă civilă - 11.01.2018

Cerere de completare hotărâre admisă de către instanţa de contencios-administrativ

Decizie - 13.11.2017

Constatare nulitate absolută parţială contract de vânzare-cumpărare

Decizie - 10.11.2017

Daune-interese rezultând din neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate prin contract de vânzare-cumpărare încheiat între profesionişti. Apel respins ca nefondat

Sentinţă civilă - 01.11.2017

Contract încheiat în baza Legii nr. 101 din 2016. răspundere civilă contractuală. Penalităţi

Sentinţă civilă - 26.10.2017

Obligaţia de a face; Obligarea Consiliului Local să adopte o hotărâre pentru aprobarea vânzării unei locuinţe în favoarea titularului contractului de închiriere.

Decizie - 12.10.2017

Hotărâre care să ţină loc de act autentic

Hotărâre - 12.10.2017

Litigiu având ca obiect pretenţii izvorâte din contracte încheiate între profesionişti

Decizie - 29.09.2017

În considerarea obligaţiei legale şi contractuale a vânzătorului de a preda bunul vândut în starea în care se afla în momentul naşterii convenţiei (vânzare online), instanţa de apel a admis apelul reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a modificat hotărâr

Decizie - 28.09.2017

Contestaţie la executare. Executare silită declanşată în baza unui contract de credit. Recurs respins ca neîntemeiat

Decizie - 17.07.2017

Cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a două acte notariale, respectiv contract de vânzare-cumpărare imobil şi testament, pentru lipsa totală a consimţământului vânzătoarei, respectiv testatoarei. Acţiune admisă de instanţa de fond. Soluţi

Hotărâre - 05.07.2017

Incompatibilitate. Constatarea încetării de drept a contractului de management

Decizie - 28.06.2017

Sanctionarea donatorului pentru nerespectarea obligaţiei derecunoştinţă faţă de donator. Revocare donatie pentru ingratitudine. Revizure-apel în cel de-al treilea ciclu procesual

Sentinţă civilă - 16.06.2017

Ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea executării scrisorii de garanţie bancară de bună execuţie a unui contract de lucrări

Decizie - 11.05.2017

Apel. Constatarea caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract de împrumut bancar

Sentinţă civilă - 20.04.2017

Litigii cu profesioniştii-Acţiune în pretenţii admisă

Sentinţă civilă - 06.04.2017

Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor promovată pentru recuperarea unei garanţii de bună execuţie. Cerere respinsă

Sentinţă civilă - 04.04.2017

Acţiune în restituire plata nedatorată efectuată în baza unui contract de achiziţie publica. Prejudiciu constatat de Curtea de Conturi