Contravenţii, neacordare prioritate de trecere vehiculelor,
Clauze abuzive
contravenţii, trecere la calea ferată prevăzută cu bariere, semnale acustice şi semnale luminoase
ÎNTRERUPEREA CURSULUI JUSTIŢIEI
Competenţă materială – abținerea întregii instanțe
Întreruperea executării pedepsei - admite excepţia necompetentei funcţionale a judecătorului delegat cu executarea
Arestare preventivă- excepţia nulităţii relative invocată de instanţă din oficiu
Contravenţii, aplicare folie neagră pe gemurile laterale faţă, probe, admis apelul
REVOCARE MĂSUTĂ PREVENTIVĂ – CONTROL JUDICIAR TIP SPEŢĂDECIZIE PENALĂ
Liberare condiţionată - respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată
Contravenții, cerere de restituire amendă contravențională plătită, inadmisibilitatea cererii
Admitere cerere de rectificare a unui titlu de proprietate
Respingerea cererii de punere sub interdicţie
ÎNTOARCEREA EXECUTĂRII SILITE
Constituirea dreptului de proprietate în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991
Acordarea cheltuielilor de judecară efectuate într-un proces anterior
STABILIRE PROGRAM VIZITARE, CRITERII
Prescripţia dreptului material la acţiune
Condiţii acordare despăgubiri pentru prejudiciul produs prin traversarea unui teren de conducta de alimentare cu gaze
Acordarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior