Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Sentinţă civilă 193 din 29.03.2021