F***** I***********
Intimat Persoană solicitatăAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate Frunză lonuţ-Eduard faţă de care s-a emis la data de 25.11.2022 de către magistratul responsabil cu ancheta preliminară la Tribunalul din Ancona mandatul european de arestare în dosarul nr. 4643/2020 RGNR2781/2022 RG GIP şi cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul Naţional SIRENE, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 21.01.2023 şi până la data de 04.02.2023, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate F***** I***********. Persoana solicitată arestată se va depune în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 01.02.2023, ora 12.00, pentru când va fi citată persoana solicitată din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava şi pentru când procurorul va prezenta mandatul european de arestare însoţit de traducerea în limba română. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2023, ora 13:44.
Incheiere masuri preventive faza de UP 3/2023 din 21.01.2023