Recurs. Legalitatea dispoziției emisă de Primarul comunei prin care s-a dispus desființarea, pe cale administrativă, a construcțiilor amplasate pe terenul aparținând domeniului public al comunei
Autorizaţie de construcţie. Desființare construcţie care nu respectă autorizaţia de construcţie. Principiul securităţii raporturilor juridice.
Casarea unei decizii pronunțate în apel, urmare a lipsei analizei tuturor criticilor aduse sentinței apelate, a neindicării temeiurilor de drept ce au stat la baza pronunțării acesteia
Demolare
Evacuare. Desfiinţare construcţie.
Cerere având ca obiect revendicare imobiliară, grăniţuire şi obligaţia de a face admisă de instanţa de fond. Soluţie modificată în apel
Obligaţie de a face. Demolarea unei constructii edificata pe terenul altuia, în raport de exigentele art. 494 Cod civil, nu se poate dispune la cererea proprietarului terenului decât daca constructorul a fost de rea-credinta.
obligarea pârâtei SRL la desfiintarea ruinelor imobilului fosta fabrica
Demolare imobil de tip duplex cu consecinţa afectării zidului despărţitor şi al acoperişului.
Desfiinţare construcţii legale
Obligaţia de a face, respectiv de obligare a pârâtului la demolarea construcţiei
Este îndeplinită condiţia cazului bine justificat prev. de art. 14 din L. 554/2004 atunci când dispoziţia de demolare este ambiguă, neclară, lăsând loc arbitrariului în faza de executare a acesteia
Revizuire
Acţiune în constatare. Condiţie de admisibilitate
Construcţie neautorizată. Obligaţie de demolare. Cerere adresată instanţei. Prescripţie
Obligaţia de a face, demolarea unui gard ce împiedică calea de acces a reclamanţilor. Drum proprietate publică. Lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Fond Funciar
obligaţia de a face
Coparticipare procesuală pasivă obligatorie. Acţiune în demolarea construcţiei executate fără autorizaţie
obligaţia de a face