Măsura sechestrului asigurator- ridicare măsură sechestru – inexistenţa constituirii de parte civilă
infracţiunile de omor calificat, faptă prevăzută deart.188 alin.1 Cod Penal, art. 189 alin. 1 lit. h Cod Penal, tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art.32 alin. 1 Cod Penal , raportat la art.188 alin. 1 , art.189 alin. 1 lit. h Cod Penal – ind
Omor calificat asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod Penal, ,art. 189 alin.1 lit. A Cod penal raportat la art.199 alin. 1 Cod Penal şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art
tutelă administrativă
suspendare executare act administrativ
Admiterea plângerii împotriva ordonanţei de clasare şi trimiterea cauzei Ia parchet pentru completarea urmăririi penale
Menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor în urma verificării legalităţii şi temeiniciei, în faza de cameră preliminară; asistarea inculpaţilor de apărători desemnaţi din oficiu, la judecătorie, în condiţiile în care se susţine că aceştia ar
Internarea medicală provizorie; actul medical care însoţeşte propunerea de luare cu titlu provizoriu a măsurii de siguranţă nu recomandă tratament în regim de internare intr-o unitate sanitară
actiune prefect, tutela administrativă
comunicare informaţii de interes public
comunicare informaţii de interes public
Respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, pe motivul neîndeplinirii cerinţei vizând necesitatea privării de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică
comunicare informaţii de interes public
constatare aprobare tacită
constatare aprobare tacită
comunicare informaţii de interes public
Revocarea masurii arestarii preventive ca urmare a impacarii/retragerii plangerii penale sau incheierii unui acord de mediere
Comunicare informatii de interes public
Anulare act administrativ - restituire suma de catre DGRFP catre fosti asociati - societate radiata
Anulare act administrativ - drepturi salariale