Defsiintarea unui inscris ca urmare a dispunerii unei solutii de netrimitere in judecata in penal

Hotărâre **** din 14.01.2013


Dosar nr. ……4/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.01.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE : ……..

GREFIER : …..

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii Parchetul de pe Lângă ….. şi …. în contradictoriu cu pârâţii ……., având ca obiect „anulare act”.

La apelul făcut în şedinţă publică a răspuns pârâta ……, prin avocat, lipsind reclamanţii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că s-a depus la dosarul cauzei de către pârâta … dovada cheltuielilor de judecată efectuate in dosarul nr. …../2012.

Avocatul pârâtei ……… SA, precizează instanţei, referitor la înscrisurile a cărei nulitate se solicită să se constate, că banca nu poate aprecia asupra acestora daca sunt sau nu false. Daca se vor dovedi a fi false urmează a se îndrepta împotriva acelei persoane.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat instanţa a acordat cuvântul pentru formularea de probe.

Pârâta ……… SA prin avocat solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru pârâta  …….. SA proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat constată pricina în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat instanţa constată pricina în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

pârâta ……….. SA prin avocat pune concluzii de respingere a cererii, desfiinţarea înscrisurilor, respectiv a adeverinţei de venituri emisa pe numele …….., a contractului de muncă întocmit pe întocmit pe numele acestuia şi a contractului de împrumut.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile pe fondul cauzei şi reţine cauza spre soluţionare.

 

 

I N S T A N Ţ A,

Pentru a da părţilor posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 260 Cod procedură civilă, va amâna pronunţarea, motiv pentru care,

D I S P U N E

Amână pronunţarea la data de 21.01.2013.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Dosar nr……/4/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. …..

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.02.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE : ……..

GREFIER : …..

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii Parchetul de pe Lângă …….. şi ……… în contradictoriu cu pârâţii …… si ……. SA, având ca obiect „anulare act”.

Dezbaterile si susţinerile părţilor au fost consemnate in încheierea de şedinţă din data de 14.01.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea, succesiv la data de 04.02.2013.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra acţiunii de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti sub nr……./2012 la data de 28.06.2012, Parchetul de pe lângă ………. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu ……, desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: adeverință de venit nr. ../05.07.2005 pe numele ….; copia contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr. …. pe numele …….; copia cărții de identitate pe numele ……; contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 33……..0/07.07.2005 pe numele …...

În susținerea cererii, reclamantul arătă că prin rezoluția nr. ……../2008 din data de 05.03. 2012 a Parchetului de pe lângă ….. din dosarul nr……./2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de …… pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute de art.290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., sesizarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în vederea desfiinţării adeverinței de venit nr. ……..07.2005 pe numele …….; copiei contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr. ….. pe numele ………..; copiei cărții de identitate pe numele …………; contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 33……….0/07.07.2005 pe numele ……….. şi disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de …….. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2 , 3 C.pen., respectiv față de …….. și ……….. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen.

În susţinerea cererii s-au anexat următoarele înscrisuri: Rezoluția nr. ……/2008 din data de 05.03. 2012 a Parchetului de pe lângă ……….. din dosarul nr……/2008, adeverință de venit nr. 26/05.07.2005 pe numele …….. (f. 4), contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 33……./07.07.2005 pe numele ……… (f. 5-8), copia contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr. ……… pe numele ….. (f. 9-14), copia cărții de identitate pe numele ……… (f. 15).

De asemenea, s-a mai atașat din dosarul de urmărire penală, în copie: referat cu propunere de neîncepere  a urmăririi penale (f. 33), plângere penală din data de 27.10.2008 (f. 34), declarație ….. (f. 35-36),  declarație ……. (f. 38), declarație …….. (f . 39-40), declarația …. (f. 41), declarație …. (f. 42), raport de constatare tehnico-științifică (f. 44-49), contract individual de muncă pe numele ……. (f. 74).

Acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului de timbru în conformitate cu prevederile art.15 lit. o din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâții nu a formulat întâmpinare, deşi au fost legal citat în acest sens.

În cauză a fost admisă şi administrată proba cu înscrisuri depuse de către reclamanții Parchetul de pe lângă ……. și ……, la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauza instanţa reţine următoarele:

Prin rezoluția nr. ……./2008 din data de 05.03.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria ……… din dosarul nr……../2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de …. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute de art.290 C.pen. aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., sesizarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în vederea desfiinţării adeverinței de venit nr. …../05.07.2005 pe numele …..; copiei contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr. 2……pe numele ….; copiei cărții de identitate pe numele ……; contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 3..0/07.07.2005 pe numele …. şi disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de ……. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2 , 3 C.pen., respectiv față de …. și ….. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen.

În rezoluție s-a reţinut că față de ….. s-au efectuat acte premergătoare urmăririi penale cu privire la săvârșirea de către aceasta a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute de art.290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în falsificarea unei adeverințe de venit, a unei copii carte de muncă, a unei copii carte de identitate pe numele ….. și folosirea acestor înscrisuri la SC ………. SA, în vederea încheierii contractului de împrumut pentru nevoi personale nr………..07.07.2005.

Având în vedere că aceste acte materiale au fost săvârșite la data de 07.07.2005, s-a constatat prin rezoluția nr. ./2008 din data de 05.03. 2012 de către Parchetul de pe lângă ………Bucureşti că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, prev. de art. 122 alin. 1 lit. d C.pen., iar ca urmare a acestui fapt, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. 6 C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. g C. proc. pen. o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, iar în temeiul art. 245 alin. 1 lit. c1 C.proc.pen s-a sesizat instanţa civilă cu acţiunea de faţă prin care a solicitat desfiinţărea respectivelor înscrisuri.

Potrivit dispoziţiilor art.45 alin.1 C.pr.civ. „Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar prin Decizia nr.2/17.01.2011 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.45 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă, coroborat cu dispoziţiile art.245 alin.1 lit. c1 Cod procedură penală, procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

În situaţiile prevăzute de art.228 alin.6, art.249 şi art.245 din Codul de procedură penală, care presupun adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată, acţiunea civilă nu mai poate fi soluţionată de instanţa penală, astfel încât desfiinţarea înscrisurilor falsificate poate fi solicitată în cadrul procesului civil, pe calea unei acţiuni în anulare sau în constatarea nulităţii.

Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 245 alin.1 lit. c1 C.pr.pen. legitimează acţiunea procurorului în vederea sesizării instanţei civile, pentru desfiinţarea totală sau parţială a înscrisurilor constatate false în cursul urmăririi penale, justificat prin interesul social general ce presupune eliminarea respectivelor acte din circuitul juridic civil şi, implicit, restabilirea ordinii de drept.

Aşadar, acţiunea procurorului în materie tinde la realizarea unui incontestabil interes public, aspect care se desprinde din procesul penal care nu a putut fi continuat, ci s-a oprit în faza de urmărire penală.

Instanța reține că, în esență, că se solicită anularea actelor juridice constând în adeverință de venit nr. …../05.07.2005 pe numele ……..; copie contractului de muncă cu seria M.M.S.S.F. nr. ……. pe numele …; copie cărte de identitate seria ………nr. …….. pe numele ….., contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 3…../07.07.2005 pe numele Niță Laurențiu

Potrivit declarației reclamantului …….., dată în faza de actelor premergătoare urmăririi penale, ce se corborează cu raportul de constatare tehnico-științifică nr…….. din 16.02.2011, adeverința nr. … din 05.07.2005 nu a fost completată de către ….., însă reversul acesteia a fost completat de către ………... Totodată, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, rubricile Date Solicitant, unde se menționează datele reclamantului, Loc de Muncă, unde se menționează S.C. ………. S.R.L, precum și rubrica Solicitant de pe cererea de credit nr. ……… din 07.07.2005, au fost completate de către ……...

Din actele dosarului reiese faptul că reclamantul ….. nu a fost angajat al S.C. …… S.R.L, astfel încât, pârâta ………., prin manopere frauduloase, a profitat de faptul că reclamantul a fost angajatul acesteia la firma S.C. ………. S.R.L până în anul 2005, potrivit contractului de muncă ………..07.2004 (f. 74) și având în vedere că avea o copie de pe cartea de identitate a acestuia a folosit-o fără drept.

În aceste împrejurări, datorită folosirii fără drept a unei copii de pe cartea de identitate a reclamantului ……… și datorită falsificării adeverinței nr. 26 din 05.07.2005, respectiv a unei copii privind contractul de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr. …… și prin intermediul unei cereri de credit care nu a fost semnată de către reclamantul …., în mod fraudulos s-a contractat un credit aferent contractului de împrumut pentru nevoi personale nr. 3……../07.07.2005, pe numele reclamantului, fără ca semnătura aferentă împrumutatului să-i aparțină.

În aceste condiții din actele premergătoare din dosarul de urmărire penală se observă faptul că adeverință de venit nr. …./05.07.2005 pe numele …….., copia contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr…… pe numele ……. și contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. ………/07.07.2005 pe numele ………. au fost falsificate.

În ceea ce privește copia cărții de identitate seria ………nr. ……. pe numele ……, instanța reține că aceasta nu este falsificată deoarece, astfel cum reiese și din declarațiile reclamantului ……, acesta a depus o copie de pe cartea de identitate cu ocazia încheierii unui contract de colaborarea cu firma S.C. …… S.R.L., al cărei administrator era pârâta …….., motiv pentru care nu se poate dispune desființarea acestui înscris.

În drept, se reţine că potrivit art.245 alin.1 lit.c1 C.pr.pen. „prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris”, iar potrivit art.184 alin.1 C.pr.civ. „când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă”.

În cauza de faţă acţiunea din procesul penal nu a continuat faţă de pârâta …….. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind astfel posibilă desfiinţarea respectivelor înscrisuri prin acţiunea civilă de faţă, pe baza declaraţiilor date de pârât în faţa organelor de urmărire penală şi a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr………./2008, în condiţiile în care părţile nu au propus probe noi.

Având în vedere considerentele de fapt arătate anterior, cu observarea prevederilor art.45 alin.1 C.pr.civ., art.245 alin.1 lit. c1 C.pr.pen. şi art.184 alin.1 C.pr.civ. instanţa urmează să admită în parte acţiunea şi să desfiinţeze adeverință de venit nr. ……./05.07.2005 pe numele ……..; copia contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr. ……… pe numele ………; contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. ………/07.07.2005 pe numele ……….

În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține potrivit art. 274 C.proc.civ. că o asemenea solicitare o poate face doar partea care câștigă procesul, iar nu partea care a căzut în pretenții. Având în vedere faptul că pârâta S.C. …………. S.A a căzut în pretenții, aceasta nu are dreptul la cheltuieli de judecată, motiv pentru care instanța urmează să respingă cererea acesteia privitoare la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite, în parte, cererea formulată de reclamanţii Parchetul de pe Lângă ………… şi ……… si …………..

Desfiinţează următoarele înscrisuri :

- adeverinţă de venit nr. ……./05.07.2005 pe numele Niţă Laurenţiu;

- copia contractului de muncă cu seria M.M..S.S.F. nr………. pe numele ……….;

- contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 3………../07.07.2005 pe numele ………...

Respinge cererea pârâtului privitoare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,