Art. 236 alin. 1 Cod penal

Sentinţă penală 9 din 19.10.2017


Cod ECLI ECLI:RO:TBBTO:2017:

Operator de date cu caracter personal nr. 8354Art. 236 alin. 1 Cod penal

Dosar nr. XXXX/40/2017

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOŞANI - SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Tribunalul constituit din:

Preşedinte:

Grefier:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani - reprezentat de: Procuror:

SENTINŢA PENALĂ NR.

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul B. I., trimis în judecată prin rechizitoriul din data de xx.xx.xxxx din dosarul nr. XXX/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. şi ped. de art. 236 rap. la art. 233 şi art. 234 alin. 1 lit. f Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a şi d Cod penal,

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns inculpatul B. I., aflat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu B. M., partea civilă T. F., asistată de avocat C. S., coinculpatul S. M. A., în stare de arest, asistat de avocat G. D., în substituirea avocatului din oficiu B. A. S. şi a avocatului din oficiu A. A., pentru  coinculpatul C. V. D., reprezentanţii legali ai coinculpatului C. V. D., respectiv C. E. şi C. V., precum şi martorii A. V., B. M. G.şi B. D., lipsind martorul A. M. şi coiculpatul C. V. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanţa explică părţilor prezente că în cauză s-a creat o situaţie atipică, întrucât s-a încuviinţat ascultarea coinculpaţilor S. M. A. şi C. V. D., însă între timp hotărârea prin care aceştia au fost condamnaţi a rămas definitivă, iar urmare a punerii în executare aceştia au dobândit calitatea de condamnaţi, C. V. D., fiind înternat într-un centru de reeducare a minorilor.

Procurorul, precizează că şi-a exprimat părerea cu  privire la această probă,  apreciind în continuare că este o situaţie specială, având în vedere că  inculpaţii S. M. A. şi C. V. D. sunt condamnaţi definitiv, iar această fază procesuală aceştia nu  pot avea  sub nici o formă calitatea de martori în prezenta cauză, nici măcar limitat la anumite întrebări.

Instanţa consideră că pentru respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului B. I., coinculpaţii S. M. A. şi C. V. D. pot fi în audiaţi şi în condiţia de condamnaţi cu privire la anumite aspecte legate de coparticiparea inculpatului B. I., la  această faptă.

Instanţa  explică  avocatului G. D. că  fost chemat în instanţă la acest termen de judecată, întrucât a asistat pe inculpaţii S. M. A. şi C. V. D., în cursul judecăţii în dosarul din care s-a disjuns acest dosar,  în momentul în care aceştia au uzat de procedura  recunoaşterii vinovăţiei.

Ulterior, instanţa a procedat la  audierea condamnatului S. M. A., cele declarate fiind consemnate în proces-verbal ataşat la dosarul cauzei.

Instanţa a respins ca nerelevantă întrebarea apărătorului inculpatului B. I., adresată coinculpatului S. M. A., respectiv dacă motivul pentru care s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate a fost acela că persoana vătămată îi datora o sumă de bani.

De asemenea, instanţa a respins întrebarea adresată de partea civilă T. F. coinculpatului S. M. A., respectiv de ce a venit să îl omoare pe tatăl său, dacă susţine că nu ştie carte.

Instanţa  întreabă pe inculpatul  B. I., dacă mai insistă în audierea  martorului A. M. şi a coinculpatului C. V. D., sau doreşte să se dea citire declaraţiilor acestora din cursul urmăririi penale.

Inculpatul arată că nu insistă în audierea martorului A. M. şi a coinculpatului C. V. D. şi nu doreşte să se dea citire declaraţiilor acestora.

Nefiind alte  cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.

 Procurorul arată că, aşa cum rezultă din înscrisurile din dosar, inculpatul  a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, reţinându-se în sarcina acestuia că,  în perioada xx-xx.xx.xxxx, împreună cu inculpaţii S. M. A. şi C. V. D., au pătruns fără drept în curtea locuinţei numitului A. Ax., căruia i-au aplicat  multiple lovituri, folosind  mijloace şi obiecte contondente, cu scopul de a-l deposeda  de bani şi de bunuri, cauzându-i leziuni traumatice care au  condus la deces, iar ulterior au sustras din locuinţă mai multe produse.

Apreciază procurorul că din probatoriul administrat până în prezent rezultă fără dubii vinovăţia inculpatului B. I.,  cu privire la  săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa,  solicitând instanţei să dispună condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii şi aplicarea unei pedepse  complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de art.67 lit. a şi b Cod penal

Totodată, solicită să se menţină starea de arest a inculpatului să  se deducă  perioada  reţinerii şi arestării preventive  la zi.

De asemenea, solicită să se  dispună obligarea inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă, la plata cheltuielilor judiciare, precum şi  prelevarea de probe biologice  în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice.

Mai mult, procurorul solicită ca, la stabilirea pedepsei ce urmează a o aplica inculpatului, instanţa  să aibă în vedere pe lângă criteriile generale de individualizarea pedepsei şi împrejurarea că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, săvârşite împreună cu alţi doi inculpaţi ,din care un inculpat minor, în sarcina acestuia reţinându-se şi agravantele  prevăzute de art.77 lit. a şi d Cod penal.

Totodată, urmează a se avea în vedere şi implicarea inculpatului în comiterea acestei fapte şi modul în care acesta a procedat, având un rol principal în ceea ce priveşte activitatea infracţională, motiv pentru care solicită ca pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului să fi îndreptată spre maximul special prevăzut de lege.

Avocat C. S., pentru partea civilă T. F., solicită,  cu privire la latura penală, ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere atitudinea total incorectă a inculpatului în faţa instanţei , întrucât acesta a încercat să  inducă instanţa  în eroare, motivând că nu are nici un fel de contribuţie la comiterea acestei fapte.

  Motivat  de cele arătate anterior şi de faptul că instanţa a  fost pusă în situaţia să audieze mai mulţii martori, care nu au ştiut şi nu au putut relata ceea ce inculpatul a susţinut la interogatoriu în faţa instanţei, cât şi pentru  modalitatea inumană şi faptul că a avut o contribuţie majoritară la comiterea acestei  infracţiuni, provocând moartea victimei prin  loviri de o cruzime ieşită din comun, şi mai mult de cât atât, făcând dezordine în locuinţa persoanei vătămate şi luându-i acesteia ultimii bani, păsări şi tot ce avea mai de preţ prin locuinţă, apărătorul părţii civile solicită să îi fie aplicată inculpatului limita maximă de pedeapsă, pentru ca atunci când va ieşi  din închisoare să nu  mai comită astfel de fapte.

Totodată, avocatul părţii civile solicită instanţei să aibă în vedere împrejurarea că inculpatul  a avut tăria  de a susţine că nu este vinovat  şi că el nu a făcut nimic.

Mai mult, solicită să fie avută în vedere declaraţia coinculpatului S. M. A.,  ascultat la acest  termen, precizând că este  fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul este vinovat, având  o contribuţie majoritară la moartea victimei.

Sub aspect civil, solicită să se dispună obligarea inculpatului împreună cu ceilalţi coinculpaţi  la plata sumei de 20.000 lei, cu care fiica  victimei s-a  constituit parte civilă.

Având personal cuvântul, partea civilă T. F. arată că îşi însuşeşte concluziile apărătorului ales.

Avocat din oficiu  B. M., pentru inculpatul B. I.,  precizează că a  studiat dosarul cauzei şi a avut o discuţie cu inculpatul pe marginea dosarului, prezentându-i acestuia  probele existente la dosar. Totodată, precizează că, aşa cum este de observat, inculpatul a dat declaraţie  în faza de urmărire penală, ca mai apoi să îşi schimbe această declaraţie.

Astfel, raportat la ultima  declaraţie dată de inculpat, apărătorul din oficiu solicită, în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.396 alin .5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, întrucât  inculpatul apreciază că fapta nu a fost săvârşită de el, ci de ceilalţi inculpaţi.

În subsidiar, în măsura  în care se va aprecia că din probele administrate în cauză  rezultă că inculpatul  se face vinovat ca şi ceilalţi inculpaţi de săvârşirea acestei infracţiuni, solicită instanţei să aibă în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute  la art.74 alin.1 lit.e şi g  Cod procedură penală, respectiv faptul că acesta este infractor primar şi nu are antecedente penale, potrivit cazierului judiciar.

De asemenea, apărătorul inculpatului solicită să se aibă în  vedere nivelul de educaţie al acestuia şi situaţia sa familială, întrucât are 8 copii recunoscuţi şi o concubină cu care a convieţuit  până în prezent.

Faţă de cele expuse, avocatul din oficiu al  inculpatului, solicită  să i se aplice acestuia pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută.

 Cu privire la latura civilă, apărătorul inculpatului arată că acesta este de acord  să despăgubească partea civilă.

 Având ultimul cuvânt, inculpatul solicită dacă se poate să i se dea arest la domiciliu sau  o pedeapsă cu suspendare, arătând că îşi menţine declaraţia dată în cursul judecăţii la termenul de judecată din xx.xx.xxxx.

Dezbaterile orale din timpul şedinţei au fost înregistrate cu mijloace audio, potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

Deliberând

T R I B U N A L U L,

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul nr.XXX/P/2016 la data de xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, înregistrat la această instanţă la aceeaşi dată, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii B. I. şi S. M. A., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. şi ped. de art. 236 Cod penal rap. la art. 233, 234 al.1 lit. f Cod penal, art. 77 al.1 lit. a şi d Cod penal, iar inculpatul minor C. V.-D., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. şi ped. de art. 236 Cod penal, rap. la art. 233, 234 al.1 lit. f, art. 77 al.1 lit. a Cod penal cu art. 113 al.2 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina acestora că, în perioada xx-xx.xx.xxxx, au pătruns fără drept în curtea locuinţei numitului A. Ax., în vârstă de 76 ani, din satul Brehuieşti, com. Vlădeni, judeţul Botoşani, căruia i-au aplicat multiple lovituri cu mijloace şi obiecte contondente, cu scopul de a-l deposeda de bunuri şi bani, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces şi, în aceste împrejurări, au sustras din locuinţă mai multe pachete cu carne, un curcan viu şi câteva pachete de ţigări marca Ritm.

Prin încheierea din data de xx.xx.xxxx în dosarul nr.XXXX/40/2016/a1, judecătorul de cameră preliminară, în cadrul procedural stabilit de art.346 alin.1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.XXX/P//2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul respectiv , dispunându-se începerea judecăţii în cauză.

Prin încheierea din xx.xx.xxxx judecătorul de cameră preliminară a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor B. I. şi S. M. A., în cadrul procedural prevăzut de art.207 Cod procedură penală.

La primul termen de judecată la care procedura a fost îndeplinită şi cauza s-a aflat în stare de judecată, s-a luat act de pretenţiile părţii civile T. F. de a fi despăgubită, conform constituirii de parte civilă din faza de urmărire penală, cu suma de 20.000 de lei.

Instanţa a procedat ulterior, în conformitate cu prevederile art.374 alin.2 – 4 Cod procedură penală, la aducerea la cunoştinţa inculpaţilor a posibilităţii de a uza de procedura simplificată, moment procesual la care, atât inculpatul major S. M. A., cât şi inculpatul minor C. V. D., au solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi a înscrisurilor ce se vor depune, sens în care au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare.

Având personal cuvântul, la termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. I., a arătat că nu doreşte să fie judecat în baza procedurii simplificate, motiv pentru care instanţa a disjuns cauza cu privire la inculpatul B. I.., fiind înregistrat astfel, dosarul cu nr. XXXX/40/2017.

La data de xx.xx.xxxx, a fost admisă cererea de abţinere formulată  preşedintele completului iniţial investit, fiind dat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f, Cod. procedură penală, cauza fiind repartizată aleatoriu completului de judecată PCPJ3.

Astfel investită cu soluţionarea  prezentei cauze, la  termenul de judecată din xx.xx.xxxx, instanţa a procedat la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în proces-verbal ataşat la dosarul cauzei, filele14 – 16.

Având în vedere faptul că inculpatul nu a uzat de judecata în procedură simplificată, instanţa a păşit la administrarea probatoriului cauzei, sens în care au fost audiaţi martorii: M. E., B. M., A. V. şi B. D., precum şi coinculpatul S. M. A., luându-se act că inculpatul a renunţat la audierea martorului A. M. şi a coinculpatului C. V. D., urmând a avea în vedere aceste declaraţii la soluţionarea cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa reţine ca fiind temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:

La data de xx.xx.xxxx, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Botoşani au fost sesizate de către numitul A. M. din satul Brehuieşti com. Vlădeni jud.Botoşani cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, l-a găsit pe vecinul său, A. Ax., în vârstă de 76 ani, decedat în locuinţă, iar lucrurile din casă răvăşite.

Efectuându-se cercetarea la faţa locului, organele de urmărire penală au constatat că sesizarea se confirmă, victima A. Ax. fiind găsită decedată pe pardoseală, între o sobă şi un dulap, în poziţie decubit lateral dreapta, prezentând multiple urme de violenţă atât în zona feţei cât şi pe restul corpului. S-a mai constatat că victima era îmbrăcată doar în partea superioară.

Cu ocazia cercetării locuinţei s-a constatat că majoritatea lucrurilor erau răvăşite, sertarele dulapurilor deschise, uşa de acces din hol în camera unde se afla cadavrul era scoasă din balamale şi rezemată de perete, iar pe uşa de acces din locuinţă au fost identificate pete de culoare brun roşcată sub formă de stropi. Pe hol a fost găsit un topor, pe muchia căruia erau pete de culoare brun roşcată, astfel de pete mai fiind identificate şi pe un baston de sprijin găsit pe un pat, dar şi pe coarnele metalice ale unei furci de pe acelaşi pat. În camera unde a fost găsită victima s-a mai găsit un fragment lemnos şlefuit de tipul unei cozi pentru uneltele agricole, rupt aşchiat la unul din capete şi care prezenta acelaşi tip de urme asemănătoare sângelui. Un alt fragment de lemn asemănător primului a fost găsit sub cadavru. Pe plita sobei dar şi în sobă au fost găsite mai multe mucuri de ţigară, o brichetă albă şi un pachet gol de Kent. Au fost ridicate urme papilare.

Pe peretele exterior al casei lângă uşa de acces, s-a constatat că, la tabloul de siguranţe electrice capacul era ridicat, iar siguranţele în poziţia „decuplat”, energia electrică fiind întreruptă. S-a mai sesizat că la o bucătărie de vară uşa era deschisă, iar în apropierea acesteia, lângă uşa de acces în coteţul de păsări, se afla cadavrul unui câine, care prezenta urme de violenţă la nivelul capului.

La data de xx.xx.xxxx s-a efectuat necropsia victimei, Serviciul de Medicină Legală Botoşani concluzionând că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă unui traumatism cervical cu multiple fracturi ale cartilajului tiroid, fractură hioid şi traumatism toracic cu hemopneumotorax drept, hemotorax stâng, multiple fracturi costale şi de stern, în cadrul unui politraumatism.

S-a precizat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente, posibil şi compresiune toracică, între leziunile constatate şi deces existând raport de cauzalitate.

În urma examinării papilare ridicate de la locul faptei, Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Botoşani a stabilit că:

- o urmă papilară ridicată de pe cantul uşii de acces în camera unde a fost găsit cadavrul, partea cu balamalele zona mediană, uşă ce a fost găsită scoasă din balamale şi

- o urmă papilară ridicată de pe mânerul sertarului găsit deschis de la dulapul situat în holul casei, în apropierea uşii principale de acces, care a fost creată de inculpatul B. I..

În baza acestei informaţii, a fost căutat şi identificat inculpatul B. I., pe raza localităţii Bahna Arini com. Preuteşti jud. Botoşani.

În urma audierii acestuia a reieşit că fapta a fost comisă de el, împreună cu inculpaţii S. M. A. şi C. V. D..

Din declaraţiile celor trei inculpaţi a rezultat că inculpatul minor C. V. D. îl cunoştea pe inculpatul S. M. A., întrucât acesta din urmă locuieşte fără forme legale la martora M. E., din comuna Vlădeni judeţul Botoşani, împreună cu concubina sa, care este sora inculpatului B. I..

În seara comiterii faptei, cei trei inculpaţi s-au întâlnit la locuinţa inculpatului S. şi au ieşit în sat la barul cunoscut sub denumirea „La Paiu”, unde inculpaţii majori au consumat băuturi alcoolice. Cei trei inculpaţi o cunoşteau pe victimă, ştiau că aceasta avea o pensie de 1300-1400 lei, având şi informaţii că recent vânduse doi porci, astfel încât au decis să meargă la locuinţa acesteia, pentru a o deposeda de bani.

Urmare a înţelegerii, inculpaţii s-au deplasat în satul Brehuieşti, unde locuia victima, au intrat prin grădina din spatele curţii locuinţei acesteia, au sărit un gard din lemn pentru a ajunge în curtea locuinţei. Au mers pe lângă peretele casei, până în partea din faţă unde, pe o fereastră l-au văzut pe A. Ax., care stătea şi fuma lângă sobă. Inculpatul B. I. a acţionat butonul tabloului de siguranţe, ce se afla pe peretele exterior al locuinţei, întrerupând alimentarea cu energie electrică. Având în vedere că într-o laterală a casei era legat un câine de pază, de talie mică, inculpatul B. I. l-a lovit pe acesta cu o bucată de lemn, omorându-l. Ulterior, inculpaţii B. I. şi S. Marius au reuşit să forţeze uşa de acces, în două canate, intrând în locuinţă. Cei doi au intrat în camera din stânga, unde se afla victima, pe care au tras-o de lângă sobă şi au izbit-o de pardoseală. Conform declaraţiei inculpatului minor C. V. D., ceilalţi doi inculpaţi au rupt pantalonii cu care era îmbrăcată victima şi au încercat să o imobilizeze cu ajutorul acestora, fapt ce explică de ce victima a fost găsită dezbrăcată la partea de jos a corpului. Văzând că nu reuşesc, au început să o lovească pe victimă, întrebând-o unde ţine banii. Aceasta le-a spus că nu are bani, întrucât nu a primit pensia, dar le-a indicat să caute sub televizor, unde avea un portofel cu 80-90 lei. Unul dintre ei a găsit portofelul, însă nu  au găsit bani în el

Văzând că nu găsesc suma de bani la care se aşteptau, inculpaţii au început să caute prin cameră şi totodată să-l lovească pe bătrân cu pumnii şi picioarele, dar şi cu diferite obiecte contondente găsite la îndemână, respectiv cu un baston de sprijin, un fragment de lemn şlefuit de tipul cozi a unei unelte agricole, o furcă), pentru a-l determina să le spună unde mai are bani sau lucruri de valoare Inculpatul S. M. A. a găsit după un dulap aproximativ 14,16 sau 17 pachete pachete cu ţigări marca „Ritm”, pe care le-a băgat în haină şi le-a împărţit ulterior cu ceilalţi doi. Inculpaţii au intrat şi în camera alăturată, unde se afla un frigider, un sicriu şi alte bunuri, pe care cei trei le-au răscolit. La un moment dat inculpatul S. Marius s-a urcat în podul casei, accesul făcându-se din hol, pe o scară, dar nu a găsit nimic important.

În acest timp, inculpatul B. I. a scos din balamale uşa de la intrarea în camera unde se afla victima, rezemând-o de perete. Cu această ocazie a creat pe marginea uşii urmele papilare cu ajutorul cărora a fost identificat.

Inculpaţii au ieşit ulterior afară şi au deschis uşa unei bucătării de vară, căutând şi alte bunuri însă nu au găsit. Din declaraţia inculpatului minor a reieşit că inculpatul B. I. a deschis coteţul de păsări de unde a scos o găină şi un curcan. Inculpatul minor a mai arătat că B. I. a revenit în camera unde se afla victima şi a lovit-o în cap cu găina, până ce pasărea a murit. Acelaşi inculpat minor a mai declarat că ceilalţi doi inculpaţi au lovit victima cu un baston şi cu o bucată de lemn, până ambele obiecte s-au rupt.

La plecare, inculpaţii au pus în nişte genţi mai multe pachete cu carne găsite în frigider, precum şi curcanul. Cu toate bunurile sustrase asupra lor, cei trei au ieşit din curte, de data aceasta escaladând gardul din faţa casei, în drumul public. S-au deplasat toţi la locuinţa unde locuieşte inculpatul S. M. A., în sat Vlădeni judeţul Botoşani, locuinţă aparţinând martorei M. E.. Acolo au rămas până a doua zi, când inculpatul B. I. şi S. M. A. au plecat la domiciliul primului în satul Bahna Arin com. Preuteşti judeţul Suceava, iar inculpatul minor a plecat la locuinţa sa.

La urmărirea penală toţi cei trei inculpaţi au recunoscut că au aplicat victimei lovituri cu menţiunea că fiecare consideră că loviturile cele mai grave au fost aplicate de ceilalţi. De asemenea au recunoscut că toţi au răscolit prin casă, pe întuneric având în vedere că fusese întrerupt curentul electric.

În ceea ce priveşte data exactă a comiterii faptei, mijloacele de probă administrate au oferit informaţii contradictorii:

- inculpatul C. V. D. a arătat că fapta a fost comisă în noaptea de xx/xx.xx.xxxx;

 - inculpatul S. Marius a precizat că fapta a fost comisă în noaptea de xx/xx.xx.xxxx;

 - inculpatul B. I. a arătat că fapta a fost comisă în seara zilei în care a născut concubina sa D. I., acest eveniment având loc la data de xx/xx.xx.xxxx.

Toţi inculpaţii au mai precizat că a doua zi când s-au trezit, au auzit că inculpatul S. Marius fusese căutat acasă de un poliţist de la Postul de Poliţie Vlădeni, care a stat de vorbă cu martora M. E. şi căreia i-a spus să se prezinte a doua zi la post. Din declaraţia martorei şi procesul-verbal încheiat de poliţist a reieşit că acest lucru s-ar fi întâmplat în ziua de xx.xx.xxxx, ajungându-se la concluzia că fapta a fost comisă în noaptea de xx/xx.xx.xxxx.

Situaţia de fapt reţinută mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul- verbal de cercetare la faţa locului (f.84 dup), acte medico-legale însoţite de planşe foto (f. 62-83,85-90, 149-150), procese verbale de investigaţii (f.151-152), procese verbale de localizare şi conducere (f.106,127); declaraţiile martorilor M. E. (f.156), A. M. (f.161), A. V. (f.165), Sârbu Jan (f.172), coroborate şi cu declaraţiile inculpaţilor date la urmărirea penală ( f.97-104, 120-126, 132-145 ds. urm.) şi declaraţiile inculpaţilor C. V. D. şi S. M. A. date în instanţă la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2017 ( filele 114 -115 dosar.XXXX/40/2016),  când au menţinut  declaraţiile de recunoaştere date în cursul urmăririi penale, şi cu declaraţiile martorilor  M. E., B. M., A. V. şi B. D., (filele 23, 38, 39, 40 dosar instanţă).

 În timpul urmăririi penale inculpatul B. I. a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care era cercetat (filele 97-98 şi 100-102 dup), recunoscând că a plănuit împreună cu ceilalţi doi să fure bani de la bătrân, ştiind că are sume mari de bani în casă, că a omorât câinele şi a forţat împreună cu S. uşa locuinţei, că a scotocit prin casă după bani, că a lovit victima de câteva ori cu o scândură, împingând-o apoi cu piciorul. De asemenea, a recunoscut că a scos din balamale uşa de acces spre camera în care se afla victima, iar la plecare a luat pungile cu carne găsite în frigider.

Audiat în cursul judecăţii, la termenul din xx.xx.xxxx (filele14-16), inculpatul a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, arătând că situaţia de fapt descrisă în acele declaraţii nu reprezintă realitatea, fiind forţat să declare în acel mod de inculpatul S. M. A. şi de un poliţist, care a consemnat ce a declarat el, însă el nu a citat declaraţia, înainte de a semna, întrucât nu ştie să citească. Inculpatul a recunoscut că a fost asistat de un avocat din oficiu la audierea sa în calitate de suspect şi inculpat.

Cu privire la faptă, inculpatul a declarat că i-a însoţit, într-adevăr, pe cei doi la locuinţa victimei, însă pentru pentru recuperarea de către S. a unei sume de bani, că nu a lovit bătrânul şi nu a scotocit prin casă după bani, că la un moment dat a apărut o vecină şi el a plecat din locuinţă, aşteptându-i pe ceilalţi doi, care au apărut după o jumătate de oră.

Inculpatul a mai relatat că este în relaţii bune cu S. M. A., care este cumnatul său şi că nu înţelege de ce acesta îl acuză de o faptă pe care nu a comis-o.

În cauză, pentru respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului, de a pune întrebări celorlalţi coinculpaţi, instanţa a admis cererea inculpatului B. I. de reaudiere a inculpaţilor C. V. D. şi S. M. A., care au uzat de procedura simplificată. S. M. A. a fost audiat la termenul de astăzi (fila 37), iar la întrebările esenţiale legate de participarea inculpatului B. I. la comiterea infracţiunii, acesta a răspuns în acelaşi mod ca şi în timpul urmăririi penale, confirmând astfel activitatea sa infracţională, în modalitatea descrisă mai sus.

Aşa fiind, instanţa constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta descrisă mai sus  există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, astfel încât va reţine vinovăţia acestuia şi, cum în drept fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de„tâlhărie urmată de moartea victimei”, prev. şi ped. de art. 236 Cod penal raportat la art. 233, art. 234 al.1 lit. f Cod penal, îl va pedepsi potrivit acestor texte de lege.

În drept, situaţia de fapt descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, faptă prevăzută de art. 236 raportat la art. 233, 234 al.1 lit. f Cod penal.

Instanţa reţine că inculpatul a aplicat loviturile arătate împreună cu ceilalţi  doi inculpaţi, care au uzat de procedura simplificată, reţinându-se deja vinovăţia acestora pentru această infracţiune prin hotărâre definitivă.

Se apreciază că acesta a acţionat cu intenţie directă, perseverând în aceste lovituri, mărind duritatea lor spre o limită extremă prin folosirea mijloacelor contondente descrise pe larg în actul de sesizare. Raportat la multitudinea şi tăria loviturilor pe care le-a aplicat victimei, precum şi la durata de timp în care s-au derulat activităţile violente, nu s-ar putea reţine că inculpatul, prezumat a avea discernământul necesar, nu ar fi putut măcar să prevadă că rezultatul acestor violenţe lor ar putea fi decesul victimei, acceptând atare posibilitate.

Aşadar, rezultă din probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul B. I. a săvârşit, împreună cu inculpaţii S. M. A. şi C. V.-D. infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cea de „tâlhărie urmată de moartea victimei”, prev. şi ped. de art. 236 rap. la art. 233, 234 al. l lit. f Cod penal, astfel încât se va pronunţa condamnarea acestuia, în temeiul art.396 alin.1 şi 2 Cod procedură penală.

Instanţa constată că inculpatul B. I. în mod corect a fost trimis în judecată de către parchet şi cu reţinerea agravantei prev. de art. 77 al.1 lit. d Cod penal, acesta comiţând fapta cu un minor, rezultând din probe că a cunoscut despre starea de minoritate.

De asemenea, corect s-a reţinut în sarcina inculpatului circumstanţa agravantă prev. de art. 77 al.1 lit. Cod penal, la comiterea faptei participând trei inculpaţi, aşa cum s-a arătat mai sus.

La individualizarea judecătorească a pedepselor, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpat, circumstanţele agravante reţinute, gradul ridicat de pericol social al faptei şi urmarea periculoasă ireversibilă produsă, moartea victimei.

Se va avea în vedere şi persoana inculpatului, care, deşi nu prezintă antecedente penale şi a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma pretinsă, nu a recunoscut infracţiunea reţinută în sarcina sa, încercând să denatureze adevărul şi să plaseze răspunderea penală pentru fapta săvârşită în sarcina celorlalţi inculpaţi.

 În raport de toate aceste elemente, se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenţie, situate spre limita maximă prevăzută de lege care va fi stabilită şi prin reţinerea dispoziţiilor art.78 Cod penal, privind efectele circumstanţelor agravante, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile reţinerii unor circumstanţe atenuante şi reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

În temeiul art. 67 alin.2 Cod penal rap. la art. 236 Cod penal raportat la art. 233, art. 234 al.1 lit. f Cod penal, se vor aplica inculpatului şi pedepsele complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe timp de 5 ani.

În temeiul art.65 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate este executată sau considerată ca executată, inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal.

În temeiul art.399 alin.1 raportat la art.208 Cod procedură penală, se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

Verificând temeiurile care au determinat luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive, se constată că acestea subzistă şi în prezent, respectiv că există probe temeinice din care rezultă că inculpatul a comis fapta pentru care este condamnat în primă instanţă şi că privarea sa de libertate este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări în continuare a procesului penal, al împiedicării sustragerii a inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârşirii altor infracţiuni de violenţă.

De asemenea, sunt îndeplinite în cauză şi dispoziţiile art.223 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul fiind trimis în judecată săvârşirea unei infracţiuni prin care s-a cauzat moartea unei persoane şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Astfel, se au în vedere împrejurările şi modalitatea comiterii faptei (prin aplicarea de lovituri repetate cu corpuri dure unei persoane în vârstă, pentru a-i sustrage o sumă de bani), gravitatea acesteia şi urmările produse (decesul unei persoane), persoana inculpatului care, deşi nu are antecedente penale, a ales să obţină venituri prin săvârşirea de infracţiuni de o gravitate ieşită din comun antrenând în activitatea infracţională şi un minor.

În temeiul art.72 alin.1 Cod penal, instanţa va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţineri şi arestării lui preventive, de la xx.xx.xxxx la zi.

În ce priveşte latura civilă, inculpatul a fost de acord să despăgubească parte civilă cu suma pretinsă, astfel încât se va admite acţiunea civilă promovată de partea civilă T. F. inculpatul B. I. urmând a fi obligat să plătească părţii civile, în solidar cu coinculpaţii S. M. A. şi C. V.-D., acesta din urmă în solidar  şi cu părţile responsabile civilmente C. V. şi C. E., suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale, sumă la care aceştia din urmă au fost obligaţi prin sentinţa penală nr.XX/xx.xx.xxxx a  Tribunalului Botoşani, definitivă la data de xx.xx.xxxx.

 În baza art.7 raportat la art.4 alin.1 lit.b din Legea nr.76/2008, se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

 În baza art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care a fost inclusă şi suma de 628,33 lei cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 690 lei,  se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art.396 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. I., fiul lui D.şi M., născut la data de xx.xx.xxxx în com. Preuteşti, jud. Suceava, domiciliat în sat Gulia nr. XXX, oraş Dolhasca, jud. Suceava, fără forme legale în sat Bahna Arin, com. Preuteşti, jud. Suceava, posesor al C.I. seria XX nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXX, cetăţean român, necăsătorit, 4 copii minori, studii 4 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, în prezent arestat prev. în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie urmată de moartea victimei”, prev. şi ped. de art. 236 Cod penal raportat la art. 233, art. 234 al.1 lit. f Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a şi d Cod penal, la pedeapsa principală de 15 (cincisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 5 ani.

În temeiul art.65 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate este executată sau considerată ca executată, inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal.

În temeiul art.399 alin.1 raportat la art.208 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art.72 alin.1 Cod penal, deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la data de xx.xx.xxxx la zi.

Admite acţiunea civilă promovată de partea civilă T. F. şi obligă pe inculpatul B. I. să plătească părţii civile, în solidar cu coinculpaţii S. M. A. şi C. V.-D., acesta din urmă în solidar  şi cu părţile responsabile civilmente C. V. şi C. E., suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale, sumă la care aceştia din urmă au fost obligaţi prin sentinţa penală nr.XX/xx.xx.xxxx a  Tribunalului Botoşani, definitivă la data de xx.xx.xxxx.

 În baza art.7 raportat la art.4 alin.1 lit.b din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

 În baza art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care a fost inclusă şi suma de 628,33 lei cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 690 lei,  se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunţată în şedinţă publică din data de xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta