Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați petentul condamnat N.I., în conformitate cu art.6 din C.p. a solicitat să se reducă cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată acestuia prin s.p.283/01.07.2010 a Tribunalului Galaţi, până la maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv art.244 al.1 din C.p.
S-a reținut că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, ptev.de art.215 al.1,3,4 şi 5 din C.p. cu aplicarea art.41 al.2 din C.p. Tribunalul a constatat că în sarcina inculpatului nu s-a reţinut şi al. 2 al art.215 din V.C.p., în sensul că înșelăciunea nu a fost săvârşită de condamnat prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase pe care legea o pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că legea penală mai favorabilă îi este aplicabilă condamnatului N.I., raportat la art.6 din N.C.p. şi art.244 al.1 din N-C.p.
Pe cale de consecinţă, instanţa a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul N. I., iar în conformitate cu art.6 al.1 din C.p. a redus pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 283/01.07.2010 a Tribunalului Galaţi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3910/03.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a dispus de asemenea anularea mandatului de executare a pedepsei şi emiterea unui nou mandat de executare pedeapsă pe numele condamnatului N.I.
Judecătoria Sectorul 1 București
Faţă de dispoziţiile art. 23 lit. c raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, sunt supuse notării în cartea funciară în partea a III a cărţii funciare măsurile asigurătorii. Calificarea dreptului înscris în cartea funciară nu poate face obiectul
Curtea de Apel Brașov
Încetarea de drept a contractului individual de muncă în temeiul art. 56 alin. 1 lit. C din Codul muncii.-art. 56 alin. 1 lit. C din Codul muncii-Directiva 2006/54/CE
Tribunalul București
LITIGII CU PROFESIONIŞTII. Evacuare
Judecătoria Sectorul 1 București
autorizarea executării obligaţiei de a face – autorizarea petenţiilor în ceea ce priveşte crearea unei servituţi de trecere auto si pietonală, având în vedere că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 904 C.proc.civ.
Curtea de Apel Craiova
Decizia emisă de A.N.R.P. în condiţiile art. 17 alin. 4 lit. h din H.G. nr. 1120/2006 reprezintă o propunere/recomandare adresată comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care are posibilitatea să-şi menţină hotărârea şi să motiveze de ce co