Doar o mutare efectivă, concretă a funcţionarului public al cărui raport de serviciu a fost modificat în sensul mutării sale temporare în cadrul aceleiaşi instituţii, însă în altă localitate, dă dreptul acestuia ca, în temeiul art. 91 alin. 4 şi 6 raportat la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, să beneficieze de o indemnizaţie egală cu salariul net, calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care a fost transferat şi restituirea cheltuielilor de transport.
Chiar dacă legiuitorul nu a folosit, atunci când s-a referit la drepturile de care beneficiază funcţionarii publici mutaţi temporar, termenul de mutare efectivă, rezumându-se doar să facă trimitere la art. 90 alin. 3 din aceeaşi lege, aceasta nu înseamnă că nu se impune verificarea condiţiilor concrete în care s-a dispus şi s-a realizat mutarea funcţionarului public şi stabilirea dacă sumele solicitate sunt menite să acopere o cheltuială efectivă şi nu una prezumată.
Atâta timp cât reclamantul nu s-a mutat efectiv cu domiciliul pe perioada în care i-a fost schimbat temporar locul de muncă, el nu putea beneficia nici de indemnizaţia de transfer şi nici de decontarea cheltuielilor de transport, presupuse de acţiunea de mutare a reclamantului şi a familiei sale, respectiv a bunurilor din gospodărie, în altă localitate, având în vedere că beneficiul se acordă exclusiv în vederea acoperirii costurilor cu mutarea efectivă şi nu a costurilor cu naveta, care au un alt regim de reglementare decât cel prevăzut de Legea nr. 188/1999.
Este indiferent, sub aspectul examinat, dacă mutarea funcționarului la locul de muncă este definitivă ori temporară, drepturile reclamate în cauză fiind recunoscute independent de durata mutării, odată ce a fost dublată și de mutarea efectivă, din punct de vedere locativ, a funcționarului și a membrilor familiei acestuia. Scopul exclusiv al acordării beneficiului bănesc este acela de sprijinire a funcționarului și a familiei acestuia pentru a realiza mutarea efectivă, locativă.
Tribunalul Arad
Litigiu de muncă. Drepturi băneşti.
Curtea de Apel București
Recalcularea salariului de bază al polițiștilor la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul instituţiei pârâte, începând cu 09.04.2015 şi pe viitor, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitat
Curtea de Apel Târgu Mureș
Salarizarea angajatului. Dovada plăţii salariului de către angajator
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. LITIGIU PRIVIND FUNCŢIONARII PUBLICI CU STATUT SPECIAL. DREPTURI SALARIALE.
Curtea de Apel Iași
Controlori de trafic. Spor pentru condiții grele și periculoase