Vătămare corporală din culpă

Prin rechizitoriul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul TIV, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de vătămare corporală din culpă.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că la data de 24.12.2016, orele 06:14 în timp ce circula cu autoturismul marca BMW, , pe DN  , la km 388+800 m, inculpatul TIV a provocat un accident rutier soldat cu moartea intrauterină a fătului de sex  feminin cu vârsta de 291 zile a numitei BLI care era pasageră  în autoturismul marca VW cu nr. înmatriculare, lovit de către autoturismul condus de către inculpat.

În data de 24.12.2016, orele 06.14, inculpatul TIV a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare, pe DN  din direcţia iar când a ajuns la km. 388+800m, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de trafic, a pierdut controlul autoturismului, a derapat şi a pătruns pe contrasens unde s-a ciocnit cu partea stângă-faţă de zidul de sprijin din piatră adiacent părţii carosabile, după care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW cu nr. care circula regulamentar din sens opus. După producerea accidentului, a rezultat vătămarea corporala a numitei BLI care a fost transportată la Spitalul Judeţean unde i s-a stabilit  diagnosticul de  politraumatism prin accident rutier, sarcină 39-40 săptămâni, membrană ruptă spontan, naştere pe cale naturală, făt mort feminin, rămânând internată.

Potrivit raportului de expertiză medico-legala nr. 1820/C/147 din 29.12.2016, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală,  moartea intrauterină a fătului  de sex feminin cu vârsta de 291 zile a fost violentă, la autopsie s-au constatat leziuni traumatice(placentare) care s-au putut produce în urma traumatismului toraco-abdominal matern suferit prin lovire cu sau de corpuri dure, în condiţiile accidentului rutier produs in data de 24.12.2016.

Audiat fiind, inculpatul TIV a recunoscut fapta comisă, declarând că în data de 24.12.2016, în jurul orelor 06:12, conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare, pe DN, din direcţia, în autoturism aflându-se singur.

In apropierea localităţii M, într-o curbă la dreapta, autoturismul  a derapat, a lovit zidul de beton din afara drumului de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare, a revenit pe partea carosabila unde a lovit cu partea dreapta faţă autoturismul marca VW, care circula pe sensul său de mers, din direcţia.

In autoturismul marca VW cu nr. se aflau două persoane, respectiv  conducătorul auto,  BCI  şi soţia acestuia, pe locul din dreapta faţă al autoturismului.

Inculpatul a arătat că imediat după producerea accidentului a apelat SNUAU 112, la faţa locului prezentându-se un echipaj de ambulanţă care a preluat-o pe femeia ce ocupa locul dreapta faţă al autoturismului cu nr., fiind transportată la o unitate medicală.

 Acesta a mai declarat că ulterior a aflat că  femeia care ocupa locul dreapta faţă în autoturismul marca Volkswagen cu nr. , era însărcinată, iar în urma accidentului aceasta a avortat la spital.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu(f.7); proces verbal de cercetare la faţa locului (f.10-12), declaraţii suspect/inculpat (f.19, 21-22, 24-25); declaraţii persoană vătămată Budulan  Lica Iuliana,  (f.16-19), declaraţii martor BI (f.27-29), raport de expertiză medico legală (f.32-35).

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, , analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu(f.7); procesului verbal de cercetare la faţa locului (f.10-12), coroborat cu declaraţiile suspect/inculpat (f.19, 21-22, 24-25); declaraţiile persoanei vătămate BLI,  (f.16-19) şi ale persoanei vătămate BI (f.27-29) în data de 24.12.2016, orele 06:14 în timp ce circula cu autoturismul marca BMW,, pe DN  , la km 388+800 m, inculpatul TIV a provocat un accident rutier soldat cu moartea intrauterină a fătului de sex  feminin cu vârsta de 291 zile a numitei BLI care era pasageră  în autoturismul marca VW, lovit de către de către autoturismul condus de inculpat.

Audiat în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, inculpatul TIV a recunoscut fapta comisă, declarând că în data de 24.12.2016, în jurul orelor 06:12, conducea autoturismul marca BMW, pe DN, din direcţia, aflându-se singur în maşină. In apropierea localităţii M, într-o curbă la dreapta, autoturismul  a derapat, a lovit zidul de beton din afara drumului de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare, a revenit pe partea carosabila unde a lovit cu partea dreapta faţă autoturismul marca VW,  care circula pe sensul său de mers, din direcţia.

In autoturismul marca VW  se aflau două persoane, respectiv  conducătorul auto  BCI  şi soţia acestuia  BLI, pe locul din dreapta faţă al autoturismului.

 În ceea ce o priveşte pe numita  BLI, potrivit raportului de expertiză medico-legala nr. 1820/C/147 din 29.12.2016, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală ,  moartea intrauterină a fătului  de sex feminin cu vârsta de 291 zile a fost violentă, la autopsie s-au constatat leziuni traumatice (placentare) care s-au putut produce în urma traumatismului toraco-abdominal matern suferit prin lovire cu sau de corpuri dure, în condiţiile accidentului rutier produs in data de 24.12.2016.

Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei , solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în condiţiile art. 375 C.pr.p., solicitând aplicarea dispoziţiilor  art.396 (10) C.p.p.  (f.63)

I. În drept, fapta inculpatului TIV , care în data  de 24.12.2016, orele 06:14, în timp ce circula  cu autoturismul marca BMW pe DN , la km 388+800 m,  a provocat  un accident de rutier soldat cu decesul fătului numitei BLI care era pasageră în autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare, lovit de către autoturismul condus de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de  vătămare corporală din culpă,  faptă prev. şi ped. de art. 196 al. 3 C.P. rap. la art. 194 al. 1 lit. d C.Pen.

Latura obiectivă a infracţiunii constă în vătămarea corporală care a cauzat avortul, rezultată din coliziunea celor două autoturisme, urmare generată de pierderea controlului autoturismului, care a derapat şi a pătruns pe contrasens unde s-a ciocnit cu partea stângă-faţă de zidul de sprijin din piatră adiacent părţii carosabile, după care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW care circula regulamentar din sens opus

Urmarea imediată a constat în vătămarea corporală a părţii vătămate  BLI care a fost transportată la Spitalul Judeţean unde i s-a stabilit  diagnosticul de  politraumatism prin accident rutier, sarcină 39-40 săptămâni, membrană ruptă spontan, naştere pe cale naturală, făt mort feminin, rămânând internată, iar legătura de cauzalitate a constat în relaţia cauză-efect dată de acţiunea inculpatului şi rezultatul produs.

Latura subiectivă a infracţiunii a constat în culpa inculpatului care nu a prevăzut rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să-l prevadă, respectiv faptul că  circulând cu viteza excesivă nu a putut evita  coliziunea  cu autoturismul condus de  partea civilă BCI .

Din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta din culpă fără prevedere, neurmărind şi neprevăzând rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Pentru infracţiunea săvârşită, instanţa va stabili pentru inculpat pedeapsa cu închisoarea, la a cărei individualizare va avea în vedere instanţa criteriile generale de individualizare a pedepsei prev.de art. 74 C.pen, apreciind că o pedeapsă orientată către minimul special, aplicată şi cu reţinerea art. 396 pct.10 C.pr. pen., este o sancţiune  corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracţiunii, precum şi periculozităţii infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, motiv pentru care se va stabili pentru inculpat:

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 196 alin. 3 C.pen. rap. la art. 194 alin. 1 lit. d Cod penal 

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei se va stabili amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în conformitate cu prevederile art. 83 şi urm Cod penal.

Instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege respectiv: cuantumul pedepsei – 6 (şase) închisoare, infractorul nu  mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, şi-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii – lipsa antecedentelor penale, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare – prezentarea în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei - se apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În condiţiile art. 83 C.p.  inculpatul va fi obligat pe durata termenului de  supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)Să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b)Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) Să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea;

d)Să comunice schimbarea locului de muncă;

e)Să comunice informaţii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin.1 N.c.p. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în  art. 85 alin.1 lit.c-e se comunică Serviciului de Probaţiune .

În baza art. 404 alin.3 C.pr.p. se va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere şi al neîndeplinirii obligaţiilor civile.

Analizând acţiunile civile formulate în cauză instanţa reţine următoarele:

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, constată că potrivit art.1349 C.civ. alin. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar alin.(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Textele legale citate instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat şi presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, condiţii ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.

Fapta ilicită a inculpatului constă în pierderea controlului autovehiculului cu consecinţa acroşării autoturismul condus de partea civilă BCI.

Instanţa constată de asemenea că la data producerii accidentului autoturismul condus de către inculpat era asigurat la  HUK iar potrivit deciziei ICCJ - RIL nr. 1/2016. În procesul penal asigurătorul RCA are calitatea de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune.

În doctrina juridică modernă este acceptată clasificarea tripartită a prejudiciilor, majoritatea adoptând o clasificare a prejudiciilor în trei categorii: prejudicii patrimoniale, prejudicii corporale și prejudicii sau daune morale:

a) prejudiciile patrimoniale, adică prejudiciile care au valoare economică, putând fi evaluate și exprimate pecuniar. De regulă, acestea rezultă din încălcarea drepturilor și intereselor economice ale victimei. Ele pot însă rezulta, ce-i drept mai rar, și din încălcări ale unor drepturi personale nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la onoare, la cinste, la demnitate;

b) prejudiciile corporale, adică prejudiciile cauzate prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea fizică a unei persoane, cum sunt: dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la integritate corporală. Sub aspectul structurii, prejudiciile corporale, după natura lor, de regulă, sunt prejudicii mixte, cu o alcătuire duală: o latură sau componentă economică (patrimonială) și o altă morală ori nepatrimonială. Ambele componente sunt reparabile. Prejudiciul corporal, sub componenta sa economică sau patrimonială, se repară prin despăgubiri bănești; sub componenta morală sau nepatrimonială, se repară prin mijloace nepatrimoniale și, deopotrivă, prin plata de sume de bani, cu titlu de compensații bănești;

c) prejudiciile morale sau daunele morale pure, constau în dureri psihice cauzate prin atingerile aduse personalității afective ori personalității sociale a unei persoane, cum sunt: moartea unei rude apropiate, atentatele la onoarea, demnitatea, cinstea victimei, atingerile aduse vieții private sau dreptului la propria imagine etc; aceste prejudicii se pot repara prin mijloace nepatrimoniale; în același timp, instanțele de judecată pot acorda victimei și o indemnitate cu funcție de pedeapsă privată sau cu titlu de compensație bănească.

Așa cum s-a stabilit în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. În cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009).

De asemenea, instanța supremă a statuat, de principiu, că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorului faptei prejudiciabile, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească existența prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta prejudiciabilă săvârșită de persoana vinovată (Decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011 Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În sfârșit, într-o altă decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu valoare de principiu, se menționează că persoanele vătămate în urma unor accidente de circulație, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar și daune morale, însă, în măsura, în care este cazul. Prin urmare, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative, urmând a fi avute în vedere acele texte de lege care fac trimitere la legislația și jurisprudența din România; or, potrivit dispozițiilor constituționale, tratatele pe care România le-a semnat și adoptat, fac parte din legislația românească, având chiar prioritate în fața acesteia, în acest context atât jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanțele din România. Ca atare, instanțele au obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenței curților sus-amintite pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, pe care părțile vătămate/părți civile pot să-l pretindă în mod separat, ținându-se cont, așa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar și de contextul economico-social în care părțile vătămate/părțile civile se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective, care trebuie să fie relevate și justificate (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2129 din 30 mai 2013).

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă  instanţa constată că prejudiciul constă în contravaloarea tratamentului medical de care a beneficiat partea vătămată BLI, internată  la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în perioada 24.12.2016-28.12.2016 (f.9 dosar)

Din înscrisurile medicale depuse la dosar de către partea civilă rezultă că valoarea acestor cheltuieli este de 2663 lei, sumă de bani pe care instanţa a o apreciază ca fiind reală , rezultând  din  foaia de observaţie a pacientului coroborată cu decontul de cheltuieli, sumă ce nu a fost contestată de niciuna dintre părţi.

Astfel, în baza art. 25 C.pr. pen. şi art. 397 C.pr. civ. va admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă şi în consecinţă obligă asigurătorul la plata către această parte civilă a sumei de  2663 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru BLI.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de părţile civile BC şi BLI se constată că persoana vătămată BC s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei daune materiale reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului şi 50000 euro daune morale  ce reprezintă suferinţa pricinuită de pierderea fătului, iar partea vătămată BLIa  s-a constituit parte civilă cu suma de 350000  euro daune morale, sumă ce reprezintă suferinţele atât fizice cât şi psihice suferite în urma accidentului rutier, în urma căruia a pierdut fătul ce urma să se nască în trei zile de la producerea accidentului.

Cu privire la despăgubirile morale solicitate de părţile civileinstanţa reţine următoarele.

În jurisprudența de inspirație latină, franceză sau italiană, daunele morale au fost subsegmentate, în funcție de categoria de fapte care le-au generat. La nivel european, dar și la nivel național, se cunoaște și se aplică o jurisprudența constantă, în sensul că instanțele naționale, dar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În ce privește daunele morale, la stabilirea întinderii acestora trebuie avute în vedere anumite criterii și principii care au fost formulate în doctrină, și care se regăsesc în jurisprudență. Acestea se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, influența asupra vieții personale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate.

Or, în cauza de față sunt factori diferiți de accidentul auto usual soldat cu vătămarea corporală deorece vătămarea a constat în pierderea fătului care urma să se nască peste trei zile. Pierderea  a creat  în mintea părților civile o stare de temere mult accentuată, de lungă durată la care s-au adăcugat şi durerile fizice suportate de paretea civilă Budulan Lica Iuliana pentru o anumită perioadă de timp, martorii audiaţi percepând părţile vătămate profund afectate de  pierderea suferită.

In abstracto, o cuantificare a prejudiciului moral suferit este greu de realizat, fiecare persoană suferă într-un fel propriu, dar prin dovezile administrate au probat faptul că în cazul de față durerea încercată de părți civile în cauză, este semnificativă, tragicul eveniment marcându-le definitiv.

În acest context, având în vedere jurisprudența Înaltei Cuți, instanța de fond, examinând pretenţiile civile – daune morale- formulate în cauza, apreciza că acestea sunt întemeiate în parte, fiind imperativ necesar să se realizeze o justă despăgubire a părților vătămate, să se realizeze o evaluare rezonabilă a despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - ținându-se seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

La acordarea daunelor morale părţii civile BC, instanţa va avea în vedere Decizia nr. 12/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Târgu Mureș Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 1.804/308/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.391 alin. (1) și art. 1.371 alin. (1) din Codul civil, în contextul soluționării acțiunii civile în procesul penal  precum şi jurisprudenţa CEDO (CEDO, Marea Cameră, hotărârea Vo contra Franţa, 8 iulie 2004, 53924/00; CEDO, secţia I, decizia Christodoulou c. Grecia, 13 ianuarie 2005, 74166/01) prin care  Curtea fără să clarifice statutul embrionului, prin calificarea sau nu ca „persoană” în sensul art. 2 a considerat că statele îşi respectă obligaţiile pozitive care decurg din respectul dreptului la viaţă dacă instaurează un sistem legislativ care să permită cel puţin o acţiune civilă în caz de ucidere a unui copil nenăscut.

Pentru motivele expuse instanţa apreciază că suma de 20000 euro  daune morale pentru partea civilă BC şi suma de 50000 euro daune morale pentru partea civilă BLI sunt în măsură să contribuie la acoperirea  prejudiciului moral al părţilor civile.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de partea civilă BC, din înscrisurile depuse la dosar,  rezultă că această parte civilă a suferit un prejudiciu material ca urmare a accidentului în cuantum de 10172,12 lei ce reprezintă valoarea reală a autovehiculului la data accidentului, din care s-a scăzut valoarea epavei.  Instanţa constată că asigurătorul a arătat în mod expres că este de acord cu plata acestei sume cu titlu de daune morale iar potrivit Deciziei ICCJ nr. I din 23 februarie 2004 instanta penala investita cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa savarsite de un conducator auto, este investita sa judece actiunea civila, alaturata celei penale prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila, atat cu privire la pretentiile formulate in legatura cu decesul victimei sau cu vatamarile corporale suferite, cat si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiasi fapte.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 397 alin. 1 C.p.p., art. 25 alin.1 C.p.p. va admite în parte  acţiunea civilă exercitată de partea civilă  BLI şi, pe cale de consecinţă, va obliga  asigurătorul la plata către această parte civilă a sumei de 50.000 euro daune morale, precum şi acţiunea civilă exercitată de partea civilă  BCI şi, pe cale de consecinţă, obligă  asigurătorul, la plata către această parte civilă a sumei de 10.172,12,lei daune materiale şi 20.000 euro daune morale.

Va respinge în rest pretenţiile civile ca neîntemeiate.

În temeiul art. 276 alin. 1 C.p.p., va admite cererea părţilor civile BLI şi BCI privind plata cheltuielilor de judecată  şi obligă asigurătorul la plata sumei de  3000 lei către aceste parţi civile.

Analizând cererea de prelungire a dreptului de a conduce formulată de către inculpat, instanţa urmează a o respinge .

Astfel, conform art. 111 (6)  din OUG 195/2002  „La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Or, în raport de data stabilită pentru deliberare şi pronunţare şi modalitatea rămânerii definitive a sentinţei, data rămânerii definitive a sentinţei în acest moment este incertă, motiv pentru care instanţa constată că în cauză se impune  a fi respinsă cererea formulată.

Domenii speta

Spete similare