ÎNCHEIERE NR. 2464
Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 23.04.2019
Pe rol se află soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite formulată de petentul AA.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:
- după verificări efectuate în aplicaţia ECRIS, s-a constatat că pe rolul instanţei nu există alte dosare, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi cu ale cauzei pendinte;
- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată.
Procedând la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanţa constată că Judecătoria Piatra Neamţ este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere prevederile art. 651 alin. 1 Cod procedură civilă, precum şi faptul că domiciliul debitorului este situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Piatra Neamţ.
Cererea se soluţionează fără citarea părţilor, potrivit prevederilor art. 666 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.
I N S T A N Ţ A,
Analizând cererea ce face obiectul prezentei cauze civile, în raport de înscrisurile existente la dosar, instanţa o reţine ca fiind întemeiată, urmând a o admite, deoarece:
- aceasta a fost legal timbrată, conform prevederilor art. 10 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, cu taxă judiciară de timbru;
- a fost înregistrată cererea de executare silită de către executorul judecătoresc, conform prevederilor art. 665 Cod procedură civilă;
- înscrisul prezentat de către executorul judecătoresc reprezintă titlu executoriu în sensul avut în vedere prin dispoz. art. 632 Cod procedură civilă, iar obligaţiile stabilite prin acest titlu executoriu în sarcina debitorului se numără printre cele prev. de art. 628 Cod procedură civilă ce pot fi executare silit;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de …….
Dispune încuviinţarea executării silite a contractului de credit bancar nr. … din data de …, modificat prin actul adiţional nr. …, de către creditoarea Banca Românească S.A., Membră a Grupului National Bank of Greece, …, cu sediul în …… împotriva debitoarei BB domiciliul în…., pentru suma de 35.380,37 lei, calculată la data de 11.04.2019, din care: 31.822,87 lei – credit restant, 1.327,14 lei – dobânzi, 2.230,36 lei – dobânzi penalizatoare.
Definitivă.
Pronunţată la data de 23 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Tribunalul București
Încuviinţare executare silită
Curtea de Apel Galați
Titlul executor emis de D.G.F.P. împotriva foştilor administratori ai societăţii comerciale ce a inregistrat obligaţii fiscale restante şi care a fost supusă procedurii insolvenţei.
Judecătoria Brăila
contestatie la executare
Tribunalul Argeș
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/tr_ag/practica_instanta.asp
Curtea de Apel Craiova
Titlu executoriu. Învestire. Căi de atac.