Procedura insolvenţei

ECLI:…

ROMANIA

TRIBUNALUL ARAD Operator 3207/2504

Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal,

Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale

DOSAR NR. …

DECIZIA CIVILĂ NR. 107/A

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Preşedinte:  ... 

Judecător: ...

Grefier: ...

S-a luat în examinare apelul declarat de petentul … în contradictoriu cu intimatul … împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. …, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie.

(…)

TRIBUNALUL

Constată că prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. …, a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petentul … în contradictoriu cu intimatul …, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria …, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie seria … petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de … lei pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionate de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 şi cu avertisment pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 107 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionate de art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, i s-a aplicat şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

În sarcina petentului s-a reţinut că în data de 10.04.2019, ora 11:30, a condus autoturismul marca …, cu numărul de înmatriculare  ....,  din direcţia …şi a virat la stânga pe strada … trecând pe culoare roşie a semaforului electric aflat în funcţiune. De asemenea, a efectuat virajul la stânga de pe banda nr. 2 de circulaţie, întrucât pe banda nr. 3 de circulaţie, destinată virajului la stânga, se aflau autovehicule în aşteptare, la culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune.

Petentul a semnat procesul-verbal de contravenţie contestat, la rubrica obiecţiuni consemnându-se „Nu mi se pare că am trecut pe culoarea roşie, era culoarea galbenă, nu am putut opri în condiţii de siguranţă”.

În drept, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa este datoare să cerceteze termenul în care a fost introdusă plângerea, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi să hotărască asupra sancţiunii.

Cu privire la termen, instanţa de fond a reţinut că plângerea contravenţională a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul formei (legalităţii), a constatat judecătoria că procesul-verbal de contravenţie seria … a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind stipulate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute respectiv numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Verificând temeinicia (fondul) procesului-verbal de contravenţie, instanţa de fond a constatat că prima fapta reţinută în sarcina petentului este prevăzută de art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 potrivit căruia „Semnalul de culoare roşie interzice trecerea”. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiaşi articol „La semnalul de culoare roşie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecţiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părţii carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat”. Aceasta este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, conform art. 30 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 „semnalul de culoare galbenă împreună cu cel de culoare roşie interzic trecerea”.

Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit art. 53 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, „Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecţie nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. (2), cu excepţia situaţiei în care, la apariţia semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiţii de siguranţă”.

A avut în vedere prima instanţă că pe lângă obligaţia de opri la culoarea roşie a semaforului electric,  conducătorul auto are şi obligaţia de a conduce preventiv, astfel încât să poată opri în condiţii de siguranţă în măsura în care se schimbă culoarea verde ori galbenă a semaforului.

Pe cale de consecinţă, regula este că inclusiv semnalul de culoare galbenă interzice trecerea, cu excepţia situaţiei în care petentul face dovada faptului că, la apariţia semnalului de culoare galbenă, s-a aflat atât de aproape de marcajul de oprire/semafor încât nu a putut opri vehiculul în condiţii de siguranţă.

Cea de-a doua faptă imputată petentului este prevăzută de art. 107 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006 potrivit căruia „(2) La intersecţiile fără marcaje de delimitare a benzilor, conducătorii vehiculelor ocupă în mers, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie, următoarele poziţii: (…) b) rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre stânga. Când circulaţia se desfăşoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenţionează să vireze la stânga sunt obligaţi să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stângă”. Aceasta este sancţionată cu amendă prevăzută de clasa a III-a de sancţiuni, conform art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002.

Câtă vreme faptele reţinute în sarcina petentului au fost constatate ex propriis sensibus (personal) de către un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii (…), procesul-verbal de contravenţie, legal întocmit, se bucură de prezumţia de veridicitate şi face dovada faptelor astfel reţinute până la proba contrară.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că, deşi O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară şi poate constitui o dovadă suficientă a vinovăţiei petentului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Prin această interpretare nu se aduce atingere nici prezumţiei de nevinovăţie, incidentă şi în materie contravenţională, prin raportare la specificul unor astfel de cauze.

În plus, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Nicoleta Gheorghe c. României, Neaţă c. României, Anghel contra României), ce se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile din dreptul intern, în baza art. 20 din Constituţia României, în orice sistem de drept există prezumţii de fapt şi de drept şi, în principiu, Convenţia nu se opune acestora, însă, în materie penală (cum este calificată şi cauza contravenţională de faţă prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului), obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag, impunând, în special, să încadreze aceste prezumţii între nişte limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi protejând dreptul la apărare.

De asemenea, în decizia pronunţată în cauza Marius Haiducu şi alţii contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în materie de circulaţie rutieră, art. 6 paragraful 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră (paragraful 12).

Astfel, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil stabilit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul procedurii reglementate de art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are posibilitatea să atace procesul-verbal constatator al contravenţiei, iar, în cadrul acestei proceduri, să utilizeze toate mijloacele de probă pentru a dovedi că împrejurările de fapt consemnate în actul contestat nu sunt conforme cu realitatea. Pe de altă parte, instanţa are rolul de a stabili dacă a fost respectată limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale, prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit, şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

A avut în vedere prima instanţă că în speţă, petentul contestă starea de fapt reţinută în sarcina sa, solicitând anularea procesului-verbal de contravenţie întrucât a trecut pe galben, astfel cum rezultă şi din obiecţiunile formulate cu prilejul întocmirii actului sancţionator, învederând, totodată, că nu a mai putut opri în condiţii de siguranţă.

Aşadar, acesta se apără, practic, cu încălcarea altor dispoziţii legale, art. 53 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 impunând obligaţia pentru conducătorii vehiculelor care se apropie de intersecţie de a nu trece de locurile prevăzute la art. 52 atunci când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde.

Prin probatoriul administrat la solicitarea petentului nu s-a făcut dovada contrară celor reţinute prin procesul-verbal de contravenţie contestat cu privire la fapta constând în aceea că a trecut pe culoarea roşie ori a împrejurării că acesta s-a aflat în situaţia de excepţie prevăzută de art. 53 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, respectiv cu privire la împrejurarea că a virat spre stânga de pe banda nr. 2, cu toate că virajul la stânga se impunea a fi făcut de pe banda nr. 3.

În acest sens, în baza art. 264 Cod procedură civilă raportat la art. 324 Cod procedură civilă, judecătorul fondului a înlăturat ca fiind nesincere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză la solicitarea petentului, … şi …, având în vedere că acestea nu se coroborează nici între ele şi nici cu cele susţinute de petent prin plângerea contravenţională.

Astfel, martorii se contrazic, pe de o parte, cu privire la locul în care se aflau în maşina condusă de petent, (…)

 În plus, deşi martorii fac vorbire despre un autoturism care a virat brusc de pe banda nr. 2 pe banda 3, în faţa autoturismului condus de petent, arătând că acesta a fost nevoit să vireze brusc pentru a evita o coliziune, petentul, nici cu prilejul obiecţiunilor şi nici prin plângerea contravenţională nu a făcut nici un fel de referire cu privire la respectivul autoturism ori cu privire la împrejurarea că a trecut de pe banda nr. 2 spre banda nr. 3 pentru a evita o coliziune cu un alt autoturism, limitându-se la a preciza că nu a putut opri în condiţii de siguranţă. Mai mult, instanţa mai reţine că, raportat la împrejurarea că au calitatea de părinţi ai petentului, aceştia au o poziţie subiectivă.

Totodată, chiar şi în ipoteza în care declaraţiile martorilor nu ar fi fost înlăturate ca nesincere pentru că nu se coroborează între ele şi cu celelalte probe administrate în cauză, cu toate că petentul susţine că a trecut pe galben şi nu a oprit pentru că nu putea face respectiva manevră în condiţii de siguranţă, martorul … a arătat că în faţa, respectiv în spatele autoturismului condus de petent pe banda nr. 2 nu se aflau alte autoturisme, astfel că nu se poate reţine că acesta nu a putut opri în condiţii de siguranţă („…”).

A apreciat judecătorul fondului că  petentul nu a adus niciun fel probe în combaterea celei de-a doua contravenţii imputate acestuia constând în aceea că a efectuat virajul la stânga de pe banda nr. 2 de circulaţie, cu toate că virajul spre stânga ar fi trebuit să fie făcut de pe banda nr. 3 de circulaţie, aflată în strânsă legătură cu prima faptă constând în aceea că a trecut pe culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune, cu atât mai mult cu cât agentul constatator a reţinut pe banda nr. 3 de circulaţie, destinată virajului la stânga, se aflau autovehicule în aşteptare la culoarea roşie a semaforului electric.

De asemenea, cum în cauză nu este vorba despre contravenţii rutiere ce se impune a fi constatate cu un mijloc tehnic, ci despre fapte contravenţionale constatate de agentul rutier prin propriile simţuri, nu au putut fi primite nici criticile petentului care vizează obligaţia intimatului de a depune probe suplimentare, neprezentarea de către intimat a unor clişee foto sau a unor martori care să fi fost atenţi la semafor în secundele respective neputând duce la concluzia că faptele contravenţionale nu au existat, în lipsa vreunei dovezi ori a vreunui element care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de agentul constatator.

Aşadar, văzând că, deşi a avut posibilitatea să propună alte probe în favoarea sa, petentul nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în procesul verbal de contravenţie ori cu privire la împrejurarea că acesta a trecut pe galben şi se afla atât de aproape de semafor încât nu mai putea opri vehiculul în condiţii de siguranţă, nefiind răsturnată prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa de fond a concluzionat că acţiunile contrare legii menţionate în procesul-verbal există şi au fost săvârşite de către persoana sancţionată, justificând pe deplin angajarea răspunderii contravenţionale.

Cât priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale principale aplicate, a constatat judecătoria că, potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele persoanele ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

În speţă, văzând că sancţiunea contravenţională principală pentru prima faptă a fost aplicată la limita minimă prevăzută de lege (… lei, echivalentul a patru puncte amendă), văzând şi că pentru cea de-a doua faptă s-a aplicat sancţiunea avertismentului, în lipsa unor circumstanţe de natură să formeze convingerea instanţei că petentul a conştientizat consecinţele nerespectării prevederilor legale ori că scopul sancţionator, respectiv preventiv poate fi realizat astfel, cu atât mai mult cu cât trecerile pe culoarea roşie a semaforului electric reprezintă una dintre principalele cauze de comitere a accidentelor soldate cu pierderi de vieţi umane ori cu accidentarea gravă a participanţilor la traficul rutier, instanţa de fond a apreciat că nu se impune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pentru prima faptă cu sancţiunea avertismentului, ci că este necesară sancţionarea pecuniară a petentului, de natură să îl responsabilizeze pe viitor în sensul respectării dispoziţiilor legale în materie rutieră, numai astfel putând fi realizat scopul preventiv şi sancţionator prevăzut de lege.

Sub aspectul sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, a constatat judecătorul fondului că, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, aceasta se aplică de drept (ope legis), ori de câte ori petentul se face vinovat de săvârşirea faptei prevăzute de art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, independent de tipul sancţiunii contravenţionale principale aplicate, scopul acestei sancţiuni fiind de natură să conducă la înlăturarea unei potenţiale stări de pericol.

În plus, instanţa de fond a apreciat că nu se impune înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile pentru săvârşirea contravenţiei de care se face vinovat petentul raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei constând în aceea că nu a oprit la culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune prin care a fost afectată însăşi siguranţa circulaţiei rutiere.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că faptele corespund realităţii şi constituie contravenţii potrivit textelor legale menţionate, că sancţiunile principale au fost corect individualizate şi că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce s-a dispus conform art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petent.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul … criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul anulării în principal a procesului verbal de contravenţie ca netemeinic şi nelegal, iar în subsidiar, modificarea sancţiunii prin înlocuirea suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 30 zile cu măsura avertismentului, în temeiul art. 5 alin. 2 pct. a coroborat cu art. 38 alin. 3 din OG nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea apelului formulat apelantul a arătat că, în opinia sa, soluţia pronunţată de instanţa de fond  este  netemeinică şi nelegală fiind  încălcată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie în condiţiile în care procesul verbal de contravenţie atacat este netemeinic şi nelegal.

A susţinut că nu a încălcat nicio regulă de circulaţie şi nicidecum nu a trecut pe culoarea roşie a semaforului electric deoarece, aşa cum a arătat şi rezultă din prevederile procesului verbal de contravenţie atacat la rubrica "menţiuni contravenient", atunci când apelantul a efectuat traversarea, semaforul se schimbase pe culoarea galbenă, astfel că nu putea opri în condiţii de siguranţă, în acest sens fiind şi prevederile legale în această materie şi anume art. 53 din Hotărârea nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

A arătat apelantul că toate cele susţinute de către acesta se coroborează cu întreg materialul probator de la dosarul cauzei, în speţă martorii … şi … declarând în mod clar şi fără echivoc faptul că apelantul a fost nevoit să treacă pe culoarea galbenă a semaforului întrucât nu putea opri în siguranţă, evitând astfel o eventuală coliziune.

În opinia apelantului, în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a înlăturat depoziţiile martorilor audiaţi în cauză pentru motivul că nu se coroborează între ele, făcând trimitere la aspecte care nu ţin de starea de fapt reţinută cu ocazia săvârşirii contravenţiei (cu titlu exemplificativ unul din martori a relatat că a stat pe bancheta din faţă a autoturismului, iar celălalt pe bancheta din spate).

În drept apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 480 şi urm. din Codul de procedură civilă, art. 5 alin. 2 pct. a coroborat cu art. 38 alin. 3 din OG nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin întâmpinare intimatul … a solicitat respingerea apelului ca netemeinic şi nefundamentat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind temeinică şi legală.

A susţinut intimatul că, în opinia sa, procesul verbal întruneşte toate condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din OG 2/2001, apelantului nefiindu-i pricinuită nicio vătămare care, potrivit art. 175 din Codul de procedură civilă, să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, fapta săvârşită de către petent, inclusiv locul săvârşirii acesteia, a fost suficient descrisă pentru a permite analizarea temeiniciei şi legalităţii sancţiunii aplicate.

Aşadar, a apreciat intimatul că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a reţinut că apelantul se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de către petent nefiind susţinute de dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită faţă de cea consemnată în procesul verbal.

Consideră că  prima instanţă a înlăturat în mod just ca fiind nesincere declaraţiile martorilor audiaţi, reţinând că martorii se contrazic atât cu privire la locul în care se aflau în maşina condusă de petent, cât şi în ceea ce priveşte locul în care urma să se deplaseze fiecare, iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar lua în considerare ipoteza în care declaraţiile lor nu ar fi fost înlăturate ca nesincere pentru că nu se coroborează între ele şi cu celelalte probe administrate în cauză, versiunea prezentată nu este una plauzibilă din moment ce starea de pericol în cazul în care acesta ar fi oprit brusc nu ar fi existat, petentul fiind ultimul la semafor.

 A conchis intimatul că în mod just prima instanţă a reţinut că starea de fapt prezentată de către petent nu este una reală, în conţinutul procesului verbal fiind descrise în mod clar faptele săvârşite, precum şi că petentul a virat la stânga, încadrându-se pe banda corespunzătoare de mers înainte şi nu pe cea care era destinată celor care urmau a se deplasa spre stânga.

Totodată, a susţinut  că excepţia prevăzută de art. 53 alin. 2 este de strict interpretare şi se referă doar la surprinderea apariţiei semnalului de culoare galbenă şi nu a celui de culoare roşie. Astfel, înainte de a trece de semafor, apelantul trebuia să se asigure că acesta indică culoarea verde ce permite trecerea şi nu culoarea roşie, aşa încât procesul-verbal de constatare trebuie privit ca fiind temeinic si legal întocmit de către agentul nostru constatator, iar plângerea respinsă, deoarece rezultă că petentul apelant şi-a asumat riscul nerespectării dispoziţiilor legale.

Deşi petentul a susţinut că faptele contravenţionale pentru care a fost sancţionat sunt pretabile tipului de contravenţii ce se pot constata de poliţist prin propriile simţuri, acesta consideră în mod nejustificat că starea de fapt reţinută ar trebui să fie confirmată de alte probe, însă având în vedere specificul acestor fapte în ceea ce priveşte săvârşirea lor, constatarea unei abateri de către poliţist nu poate fi în toate cazurile ca urmare a unei acţiuni întreprinse de către acesta pentru disciplinarea participanţilor la trafic cu privire la încălcarea unei anumite reguli rutiere când mijlocul radar este utilizat pentru realizarea acestei constatări, ci şi ca urmare a surprinderii unei contravenţii flagrante, în trafic, când poliţistul trebuie să aplice legea şi să intervină în mod spontan.

În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, a susţinut intimatul că în situaţia faptelor contravenţionale constatate personal de agentul constatator, sarcina probei revine petentului pentru a dovedi o altă stare de fapt decât cea reţinută, or în speţă este rezonabilă prezumţia că cele consemnate în procesul-verbal corespund realităţii, întrucât agentul constatator a fost prezent la săvârşirea contravenţiei şi a consemnat ceea ce a văzut (situaţie asemănătoare cu procedura infracţiunii flagrante). Ar fi nerezonabil sa se prezume contrariul, respectiv ca agentul constatator ar fi consemnat în mod voit o situaţie falsa urmărind sancţionarea nedreaptă a petentului, ceea ce ar presupune săvârşirea mai multor infracţiuni de către agentul de poliţie.

Aşadar a apreciat intimatul că pe bună dreptate prima instanţă a reţinut faptul că prezumţia de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept procesul verbal nu este contrară dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din CEDO, urmând a se analiza de la caz la caz dacă această prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele utilizate, mai ales în ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului.

Nu se poate nega forţa probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenţii, acesta fiind un act întocmit de către un agent al statului, în exercitarea funcţiei încredinţate, însă, toate acestea până la limita de a-1 pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra, limită ce nu a fost depăşită.

Raportat la sancţiunea amenzii, a opinat intimatul că aceasta corespunde gradului de pericol social al faptei săvârşite de către petent, astfel de fapte reprezentând principalele cauze de comitere a accidentelor soldate cu pierderi de vieţi umane ori cu accidentarea gravă a participanţilor la traficul rutier.

Examinând apelul declarat prin prisma şi în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, dar şi din oficiu, pentru motive de ordine publică, conform art. 479 alin. 1 din acelaşi Cod, instanţa constată că acesta este nefondat  urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor evidenţia în cele ce urmează:

Astfel, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt în raport cu probaţiunea administrată în cauză şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică ca urmare a aprecierii corespunzătoare a dovezilor de la dosar, a interpretării judicioase a actului juridic dedus judecăţii şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale în materie.

În primul rând este de observat că apelul declarat de petent nu este motivat în fapt şi în drept.

Cât priveşte legalitatea actului juridic sancţionator în conformitate cu art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanţa de fond a constatat judicios că la întocmirea acestuia au fost respectate cerinţele de la art. 16, 17 şi 19 din acelaşi act normativ, reţinând totodată că raportat la lucrările dosarului s-a dovedit într-o măsură suficientă de către intimat că fapta reţinută a existat şi a fost încadrată juridic corespunzător, în condiţiile în care s-a constatat „ex proprii sensibus” nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric , petentul făcându-se vinovat de contravenţia  prevăzută de art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionate de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 şi cu avertisment pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 107 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionate de art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată,  petentului i s-a aplicat şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reţinându-se în sarcina sa că în data de 10.04.2019, ora 11:30, a condus autoturismul marca …, cu numărul de înmatriculare ... în …, din direcţia … şi a virat la stânga pe strada … trecând pe culoare roşie a semaforului electric aflat în funcţiune. De asemenea, a efectuat virajul la stânga de pe banda nr. 2 de circulaţie, întrucât pe banda nr. 3 de circulaţie, destinată virajului la stânga, se aflau autovehicule în aşteptare, la culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune.

Tribunalul reţine că instanţa de fond a reţinut corect abaterile săvârşite de petent, că sunt întemeiate apărările intimatului, care a evidenţiat în acord cu legislaţia rutieră ce se regăseşte în OUG nr. 195/2002 că, constatările directe făcute se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, chiar dacă aceasta nu este una absolută ci relativă, impunându-se a fi coroborată şi cu celelalte dovezi administrate în faţa judecătorului.

Este de evidenţiat  că potrivit  art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 „Semnalul de culoare roşie interzice trecerea”. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiaşi articol „La semnalul de culoare roşie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecţiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părţii carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat”.

Fapta contravenţională menţionată este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, conform art. 30 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 „semnalul de culoare galbenă împreună cu cel de culoare roşie interzic trecerea” iar  potrivit art. 53 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, „Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecţie nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. (2), cu excepţia situaţiei în care, la apariţia semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiţii de siguranţă”.

Tribunalul  constată că  în mod justificat instanţa de fond a înlăturat susţinerea petentului potrivit căreia nu există dovezi convingătoare cu privire la vinovăţia sa, în lipsa unor probe concludente care să combată cele reţinute în procesul-verbal de contravenţie, această susţinere neputând fi opusă constatării directe făcută de agentul constatator, din Raportul întocmit de agentul constatator din cadrul  …, rezultând  faptul că la data şi ora menţionate în procesul-verbal de contravenţie,  petentul a condus autoturismul marca …, cu numărul de înmatriculare ...în …, din direcţia … şi a virat la stânga pe strada … trecând pe culoare roşie a semaforului electric aflat în funcţiune şi totodată, a efectuat virajul la stânga de pe banda nr. 2 de circulaţie, întrucât pe banda nr. 3 de circulaţie, destinată virajului la stânga, se aflau autovehicule în aşteptare, la culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune, constatări  efectuate prin propriile simţuri de către agentul constatator.

 Instanţa de control judiciar are în vedere totodată, că cea de-a doua faptă imputată petentului este prevăzută de art. 107 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006 potrivit căruia „(2) La intersecţiile fără marcaje de delimitare a benzilor, conducătorii vehiculelor ocupă în mers, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie, următoarele poziţii: (…) b) rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre stânga. Când circulaţia se desfăşoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenţionează să vireze la stânga sunt obligaţi să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stângă”. Aceasta este sancţionată cu amendă prevăzută de clasa a III-a de sancţiuni, conform art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, tribunalul reţine că nu se poate nega forţa probatorie a procesului verbal de contravenţie, acesta fiind un act juridic  întocmit de către un agent al statului în exercitarea funcţiei încredinţate, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a se apăra, limită ce nu a fost depăşită.

Pe această linie de idei, este de observat că judecătoria a reţinut cu temei nu numai incidenţa prezumţiei de legalitate şi veridicitate a actului juridic constatator atâta timp cât a avut în vedere gravitatea mizei şi a respectat dreptul la apărare al părţii în sensul statuat de C.E.D.O. în cauza „Haiducu contra României”, dar şi coroborarea acesteia cu probatoriul administrat în faţa sa atâta timp cât fapta contravenţională  a fost constatată direct de agentul constatator, prezumţie care nu a fost răsturnată în cauză, prima instanţă dând deplină eficienţă dispoziţiilor art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se face direct de către poliţistul rutier.

Aşadar nu se pune problema ca în cauză să-i fi fost încălcat petentului dreptul la un proces echitabil reglementat prin art. 6 din CEDO şi nici prezumţia de nevinovăţie de care este adevărat că trebuie să se bucure cu valoare de principiu orice persoană acuzată de săvârşirea unei contravenţii, ignorându-se însă de către partea apelantă că nici aceasta din urmă nu este una absolută ci de asemenea relativă, putând fi înfrântă în măsura în care nu se coroborează cu celelalte dovezi despre care s-a făcut vorbire în alineatul precedent al deciziei de faţă.

Mai mult decât atât, observă tribunalul că aprecierea probei cu martorii ascultaţi în cauză s-a făcut de către judecătorul primei instanţe în concordanţă cu prevederile art. 324 din Noul Cod de procedură civilă în conformitate cu care în aprecierea probei testimoniale este îndatorată instanţa de judecată să ţină seama de sinceritatea persoanei audiate şi de împrejurările în care a luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective, valorificând adecvat depoziţia martorilor în condiţiile în care între s-a constatat că există neconcordanţe între declaraţiile acestora şi apărările invocate de către petent. 

Simpla contestare a stării de fapt, în lipsa unor probe pertinente şi credibile care să demonstreze susţinerile petentului, nu poate conduce la anularea procesului-verbal de contravenţie pe motiv că acesta nu corespunde realităţii, fiind cunoscut că, până la proba contrară, procesul-verbal constituie proba că persoana în cauză a comis fapta care îi este imputată, bucurându-se de prezumţia relativă de adevăr.

În concluzie, în considerarea şi a faptului că sancţiunile aplicate sunt în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, tribunalul apreciază  că sancţiunile  aplicate pentru faptele săvârşite, corespund gradului de pericol social, motiv pentru care tribunalul apreciază ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe.

 Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate mai sus şi, întrucât prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat legea în mod corespunzător, nu se evidenţiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate şi nici nu se relevă  motive de ordine publică, care să poată fi reţinute din oficiu de către instanţă, văzând şi faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 480 alin. 1  Cod de procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de petentul … împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. ...

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 26.02.2020.

Preşedinte Judecător Grefier

Domenii speta

Spete similare