Coruperea sexuală a minorului. Vinovăţia persoanei trimise în judecată.

C.pen., art.221 alin.1,2 lit.a

C.pr.pen., art. 103 alin. 2

1. Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele de care aceasta este acuzată. În cauza de faţă problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a unei reale reprezentări în mintea inculpatei a tuturor condiţiilor de comitere a faptei, inclusiv a identităţii şi a vârstei persoanei vătămate, întrucât săvârşirea unui act de conduită prohibit de legea penală atrage răspunderea penală a autorului doar atunci când conştiinţa şi voinţa sa nu au fost alterate într-o astfel de măsură încât autorul faptei să nu mai aibă reprezentarea faptei sale, a urmărilor ei şi să nu poată să decidă în mod liber asupra conduitei pe care o adoptă; doar dacă astfel de alterări ale conştiinţei şi voinţei nu au intervenit, acţiunile sale pot fi considerate imputabile. 

2. În opinia Curţii, pentru a se stabili vinovăţia unei persoane este necesar să se constate existenţa cumulativă şi concordantă a ambilor factori ce conturează latura subiectivă, atât cel intelectiv, cât şi cel volitiv.

3. Nu poate fi reţinută cu certitudine  intenţia inculpatei în comiterea faptei sub nici una din formele sale, directă sau indirectă, întrucât ambele presupun în primul rând existenţa factorului intelectiv, caracterizat prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale. Această prevedere se raportează nu doar la cunoaşterea urmărilor faptei, ci a tuturor condiţiilor de comitere a faptei, a întregului ansamblu de elemente de natură obiectivă descrise de modelul legal al faptei.

Constată că prin sentinţa penală nr. 36/2021 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în data de 22.02.2021, în baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală raportat la art. 16  alin. 1 lit. g) Cod de procedură penală a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate A. împotriva inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 221 alin. 1 şi 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal instanţa a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor.

În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal a aplicat inculpatei pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. sau cu reprezentantul legal al acesteia, D., pedeapsă care se execută conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatei exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi n) Cod penal ca pedeapsă accesorie, pedeapsă care se execută pe durata executării pedepsei principale în regim de detenţie, în situaţia în care va interveni o cauză de revocare a suspendării executării pedepsei.

În baza art. 91 Cod penal a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal a obligat inculpata, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune […], la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal a impus inculpatei obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală a obligat inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului […] sau în cadrul Primăriei Oraşului […].

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

 În baza art. 241 alin. 1 ind. 1 lit. a) Cod de procedură penală a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatei B., dispusă prin încheierea penală nr. 32/UP/2020 din data de 05.12.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, confirmată prin încheierea din data de 07.12.2020 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

În baza art. 399 alin. 3 lit. b) Cod de procedură penală a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei B., dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză, dispoziţie executorie conform art. 399 alin 4 Cod procedură penală.

A constatat că inculpata a fost reţinută pe o durată de 24 de ore în data de 04.12.2020 şi arestată preventiv în prezenta cauză, în perioada 07.12.2020 – 22.02.2021.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii în S.N.D.G.J.

În baza art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă A..

A constatat că persoana vătămată C., prin reprezentant legal D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală a obligat persoana vătămată A. la plata sumei de 10 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a obligat pe inculpată la plata sumei de 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Sumele de 868 lei şi 470 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat şi pentru persoana vătămată C. au rămas în sarcina statului, şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe cu numărul […] din data de 29.12.2020 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub dosar numărul […] s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiunea sexuală prevăzută de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c) Cod penal şi furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În cuprinsul rechizitoriului s-au reţinut în sarcina inculpatei următoarele:

- la sfârşitul lunii noiembrie 2020, în timp ce se afla în imobilul situat mun. […], pe fondul consumului excesiv de alcool şi profitând de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 de ani, care se afla întinsă pe pat, s-a aşezat lângă acesta, l-a sărutat pe gât, pe gura şi pe faţă şi a mimat cu faţa spre acesta comiterea unui act sexual;

- la data de 03.12.2020, în timp ce se afla în imobilul situat mun. […], a sustras din poşeta persoanei vătămate A., cu care convieţuieşte în imobil, suma de 200 de lei.

Prin încheierea nr. 24/CP/2021 din data de 04.02.2021, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei cu privire la inculpat.

În faza de judecată, inculpata, prezentă prin videoconferinţă, s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii (f. 48). La solicitarea inculpatei, instanţa a dispus readministrarea probei testimoniale cu martorul E., care a refuzat să dea declaraţii, în considerarea prevederilor art. 117 alin. 1 lit. b) Cod de procedură penală (f. 49). 

Din dispoziţia instanţei, a fost efectuat de către Serviciul de Probaţiune […] un raport de evaluare cu privire la inculpată (f. 10-11).

Sub aspectul laturii civile, în cauză s-a constituit parte civilă, persoana vătămată A. cu suma de 200 lei.

De asemenea, la primul termen de judecată din data de 22.02.2021, persoana vătămată A., prezentă personal, a arătat că îşi retrage plângerea penală formulată în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal.

Instanţa a reţinut că plângerea prealabilă este o condiţie atât de procedibilitate (art. 16 lit. g Cod de procedură penală), cât şi de pedepsibilitate (art. 158 Cod penal), legiuitorul impunând manifestarea expresă de voinţă a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere a persoanei care săvârşeşte infracţiunile expres prevăzute de lege pentru care se impune existenţa acesteia.

În cazul infracţiunii în discuţie pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, conform art. 231 alin. 1 Cod penal, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Este o excepţie de la principiul oficialităţii acţiunii penale şi cel al obligativităţii acesteia, legea oferind persoanei vătămate posibilitatea de a hotărî dacă inculpatul va fi tras la răspundere penală, având în vedere gradul de pericol social mai redus al unor infracţiuni, aşa cum este cazul infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal.

Chiar daca persoana vătămată şi-a manifestat voinţa ca inculpata să fie trasă la răspundere penală, legea oferă şi posibilitatea acesteia de a dispune de soarta procesului penal prin retragerea plângerii prealabile.

În speţă, persoana vătămată A. şi-a manifestat expres voinţa de a-şi retrage plângerea prealabilă formulată cu privire la infracţiunea mai sus menţionată şi de a înceta procesul penal. Cu privire la retragerea plângerii prealabile, aceasta are ca efect, conform. art. 158 alin. 2 Cod penal, înlăturarea răspunderii penale, pe plan procesual, conform art. 16 lit. g Cod procedură penală, imposibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale, iar în situaţia în care aceasta a fost exercitată, imposibilitatea continuării acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, luând act de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul retragerii plângerii, instanţa, în baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală raportat la art. 16  alin. 1 lit. g) Cod de procedură penală, a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate A. împotriva inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c) Cod penal reţinută în sarcina inculpatei B., analizând actele si lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În luna noiembrie 2020, persoana vătămată minoră C., în vârstă de 11 ani, şi tatăl acestuia D., s-au mutat în gazdă în apartamentul martorului E., situat în mun. […].

După câteva zile, D. a plecat în Germania pentru a munci ca sezonier, în timp ce persoana vătămată C. a rămas în grija martorului E..

În perioada respectivă, în apartament mai locuiau şi persoana vătămată A., care la rândul său avea închiriată o cameră, precum şi inculpata B., în calitate de concubină a martorului E.. Astfel, fiecare dintre cele două persoane vătămate ocupa câte un dormitor, iar martorul E. şi inculpata B. locuiau efectiv în sufrageria imobilului, inculpata obişnuind însă să părăsească apartamentul, în mod periodic.

La sfârşitul lunii noiembrie 2020, în timp ce persoana vătămată C. se afla întins pe patul din livingul imobilului, inculpata B., aflată în stare de ebrietate, s-a aşezat lângă acesta, l-a sărutat pe gât, pe gura şi pe faţă şi a mimat cu faţa spre acesta comiterea unui act sexual.

În acel moment, inculpata B. a fost surprinsă de martorul E., care a intervenit şi i-a solicitat inculpatei să se ridice de lângă minor şi să părăsească imobilul.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere declaraţia persoanei vătămate C. din cursul urmăririi penale (f. 24-28 dup), care a făcut referire la mai multe evenimente, reflectând un puternic conţinut sexual manifestat de către inculpată asupra sa.

Astfel, persoana vătămată a relatat că a doua seară după plecarea tatălui său, în timp ce se afla singur în camera sa, jucându-se pe telefon, în camera sa a intrat inculpata B., în stare avansată de ebrietate şi, mirosind urât a alcool, s-a aşezat în pat lângă el şi a început să îl sărute pe gură, pe faţă şi pe gât, i-a pus mâna în zona chiloţilor şi l-a mângâiat pe organul genital şi că la un moment dat în camera a intrat martorul E. căruia i-a relatat că inculpata nu îl lasă în pace.

În ziua următoare, seara, persoana vătămată stătea pe canapea, când inculpata, crezând că martorul E. a ieşit din casă, s-a aşezat lângă persoana vătămată în pat şi i-a propus să întreţină relaţii sexuale, după care a început să îl sărute pe gât, pe gură, pe faţă şi l-a mângâiat în zona organului genital, moment în care inculpata a fost surprinsă de martorul E., care i-a solicitat să părăsească locuinţa.

În continuare, persoana vătămată a relatat încă un act similar, petrecut la un interval de două zile faţă de cel precedent, constând în aceea că, după ce martorul E. a primit-o din nou în locuinţă, inculpata B., profitând de faptul că acesta era plecat din apartament, s-a aşezat peste el în pat, l-a sărutat pe gură şi pe gât, i-a băgat mâna în chiloţi şi a început să-i mângâie organul genital. După aproximativ 15 minute, inculpata B. a auzit un zgomot pe casa scării şi s-a ridicat de lângă minor.

În final, persoana vătămată a relatat că, la începutul lunii decembrie 2020, inculpata a intrat în camera sa, s-a aşezat în pat peste el şi a început din nou să îl sărute şi să-i pună mâna pe penis. Persoana vătămată a arătat că, de această data, s-a ridicat din pat şi a mers în bucătărie, unde se afla şi E. şi i-a relatat din nou ce s-a întâmplat şi acesta a dat-o afară din casă pe inculpată.

Având în vedere insuficienta dezvoltare psihică şi emoţională a persoanei vătămate determinată de vârsta deosebit de fragedă, declaraţia acesteia urmează a fi analizată prin prisma constatărilor expertului psiholog, astfel cum au fost evidenţiate în raportul de expertiză psihologică de specialitate nr. 15/28.12.2020 efectuat în cauză (f. 48-76).

Din considerentele expuse în cuprinsul raportului mai sus menţionat se confirmă un sigur act dintre cele relatate de minor, constând în aceea că, într-o seară, în timp ce se afla întins pe spate în pat, în camera martorului E., uitându-se la televizor, inculpata B., în urma consumului de alcool, s-a aşezat lângă acesta în pat, pe o parte, cu faţa spre el, l-a sărutat pe gură şi pe gât şi a mimat un act sexual, minorul afirmând ,,Cred că visa, că aşa mai făcea ea, cu ochii închişi gemea de multe ori, cred că îşi închipuia că e cu un bărbat…”

Persoana vătămată minoră a afirmat în continuare în faţa expertului psiholog că în momentul imediat următor, martorul E. a surprins din tocul uşii faptul că inculpata se afla întinsă lângă minor, i-a solicitat să se ridice şi a dat-o afară din casă.

De asemenea, în urma lămuririlor suplimentare solicitate de către psiholog, minorul a afirmat ,,O să vă spun dumneavoastră, la poliţie mi-a fost frică dar dumneavoastră o să vă spun, nu este adevărat ce am spus acolo, la poliţie, femeia nu m-a atins în zona organelor genitale, doar m-a pupat pe gură şi pe gât şi se tot mişca, credea că e cu un bărbat lângă ea pentru că era beată”.

Cu privire la motivul care l-a determinat să exagereze în faţa organelor de poliţie, persoana vătămată minoră a afirmat următoarele: ,,Faza cu pupatul pe gât şi pe gură a fost cam cu o săptămână în urmă faţă de când a furat ea banii de la femeia aia, şi când bătrânul a aflat de banii furaţi, că i-am spus eu, acesta s-a enervat pe B. şi mi-a zis să încheiem un târg şi să zic la poliţie că m-a atins şi mi-a făcut aia cum a zis că dacă nu, mă dă afară din casă şi o să rămân pe străzi şi că tata nu mă va găsi acolo când vine. Şi mi-a fost frică pentru că nu aveam unde să merg (…)”.

Conform aceluiaşi raport, relativ la constatările expertului psiholog, discursul minorului este coerent, concludent, concordat cu emoţiile, prezintă plauzibilitate, se remarcă bogăţia detaliilor, percepţiilor. 

Sub aspectul veridicităţii afirmaţiilor persoanei vătămate minore, instanţa a avut în vedere că aspectele mai sus descrise în raportul de expertiză psihologică de specialitate sunt susţinute şi de martorul E. (f. 86-87), care, fiind audiat în cursul urmării penale a arătat că în luna noiembrie, într-una din zile, a surprins-o pe inculpata B. în timp ce îl mângâia pe minor în zona abdomenului şi îi săruta pe gât şi obraz. 

De asemenea, la dosar a fost depus procesul-verbal întocmit de către organele de poliţie (f. 103-105 dup), întocmit în urma transcrierii conversaţiei telefonice purtate între martorul E. şi reprezentantul legal al minorului, D., în conformitate cu care martorul E. îi relatează celui din urmă că a sesizat organele de poliţie, întrucât ,,în pat îl săruta pe copil şi îl molesta (…)”.

Prima instanţă a stabilit că, în drept, fapta inculpatei  B., care la sfârşitul lunii noiembrie 2020, în timp ce se afla în imobilul situat mun. […], pe fondul consumului excesiv de alcool, s-a aşezat lângă persoana vătămată C., în vârstă de 11 de ani, care se afla întinsă pe pat, a sărutat-o pe gât, pe gura şi pe faţă şi a mimat cu faţa spre aceasta comiterea unui act sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de corupere sexuală a minorilor prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal.

În speţă, sub incidente şi dispoziţiile alin. 2 lit. a) ale aceluiaşi text de lege, în considerarea faptului că, la momentul comiterii faptei, inculpata şi persoana vătămată minoră C. locuiau împreună în acelaşi imobil situat mun. […].

Sub aspectul laturii obiective, există acţiunea inculpatei de a o săruta pe gât, pe gura şi pe faţă şi de a mima comiterea unui act de natură sexuală faţă de persoana vătămată, fiecare dintre aceste acte reprezentând în parte comportamente sexuale explicite săvârşite asupra unei persoane minore, producându-se şi rezultatul prevăzut de lege, respectiv atingerea adusă inviolabilităţii sexuale a unei persoane, între acţiune şi rezultat existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu intenţie directă, urmărind producerea rezultatului prevăzut de lege, respectiv lezarea libertăţii sexuale a persoanei vătămate, în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale.

La individualizarea pedepsei, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs sau a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după comiterea infracţiunii şi elementele de natură a caracteriza persoana inculpatului.

În speţă, s-a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, relevat de împrejurările şi modalitatea de săvârşire a acesteia (pe fondul consumului excesiv de alcool, asupra unei persoane cu o vârstă foarte fragedă cu care convieţuia, profitând de vulnerabilitatea acesteia, precum şi de împrejurarea că era singură în locuinţă cu persoana vătămată), scopului urmărit (obţinerea satisfacţiei sexuale), dar şi de urmările cauzate, concretizate în lezarea adusă inviolabilităţii sexuale, dar şi a dreptului la o dezvoltare normală şi armonioasă a persoanei vătămate, ţinând cont de vârsta acesteia de doar 11 ani la momentul comiterii faptei.

Sub acest ultim aspect, instanţa a avut în vedere raportul de evaluare psihologică întocmit în cauză în conformitate cu care, urmare a evaluării psihologice clinice, minorul a manifestat sentimente de jenă, ruşine cu privire la cele petrecute, fapt care atestă că acesta a fost traumatizat în urma presupuselor acţiuni ale inculpatei, existând vizibile consecinţe în plan cognitiv, emoţional şi comportamental.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatei, instanţa a avut în vedere că aceasta nu are antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală. De asemenea, prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei şi raportul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune, în conformitate cu care aceasta are un nivel optim de şcolarizare, o calificare profesională, beneficiază de sprijinul fiului şi al uneia dintre surorile sale, are o stare bună de sănătate, prezintă ataşament faţă de activităţile lucrative şi, ca atare, un risc mediu de săvârşire a unor infracţiuni.

În raport de toate aceste criterii, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, instanţa a aplicat inculpatei o pedeapsă cu închisoare într-un cuantum uşor mai ridicat faţă de minimul prevăzut de lege, respectiv 2 ani şi 3 luni închisoare. 

Având în vedere pedeapsa principală cu închisoarea stabilită şi constatând că natura faptei săvârşite, gravitatea acesteia, împrejurările cauzei şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatei duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. sau cu reprezentantul legal al acesteia, D., instanţa a interzis exerciţiul acestora pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară,  care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 65 alin 1 Cod penal a interzis inculpatei exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi n) Cod penal ca pedeapsă accesorie, pedeapsă care se execută pe durata executării pedepsei principale în regim de detenţie, în situaţia în care va interveni o cauză de revocare a suspendării executării pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind închisoarea de cel mult 3 ani, inculpata nu este recidivistă, s-a prezentat personal în faţa instanţei, manifestându-şi acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, raportat la persoana inculpatei, conduita conformă adoptată până în prezent în societate, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracţiuni.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 91 Cod penal a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal a obligat inculpata, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune […], la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, a impus inculpatei obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală a obligat inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei […] sau în cadrul Primăriei Oraşului […].

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere.

 În baza art. 241 alin. 1 ind. 1 lit. a) Cod de procedură penală, a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatei B., dispusă prin încheierea penală nr. 32/UP/2020 din data de 05.12.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, confirmată prin încheierea din data de 07.12.2020 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe

Pe cale de consecinţă, în baza art. 399 alin. 3 lit. b) Cod de procedură penală, a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei B., dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză, dispoziţie executorie conform art. 399 alin. 4 Cod de procedură penală.

Instanţa a constatat că inculpata a fost reţinută pe o durată de 24 de ore în data de 04.12.2020 și arestată preventiv în prezenta cauză, în perioada 07.12.2020 – 22.02.2021.

În baza art. 7 din Legea nr.76/2008 a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii în S.N.D.G.J., instanţa apreciind că gravitatea faptei comise şi persoana inculpatei justifică stocarea profilului genetic al acestuia în baza de date. În acelaşi timp, instanţa a apreciat că măsura corespunde şi scopului prevăzut de art. 1 din acelaşi act normativ, fiind necesară pentru prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe care a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul temeiniciei şi legalităţii.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a solicitat condamnarea inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate mai severă, considerând soluţia instanţei de fond netemeinică în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate pentru comiterea infracţiunii de corupere sexuală raportat la gradul de pericol concret al faptei săvârşite, vârsta persoanei vătămate (11 ani), la faptul că a profitat de vulnerabilitatea acesteia şi de faptul că era singură în locuinţă cu victima, (din raportul de evaluare psihologică rezultând că minorul a manifestat sentimente de jenă, ruşine cu privire la cele întâmplate, acesta fiind traumatizat în urma acţiunilor inculpatei), la gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, la rezonanţa publică, la faptul că fapta inculpatei a fost apreciată ca reprezentând un grad de pericol concret ridicat pentru ordinea publică, motiv pentru care a fost dispusă arestarea preventivă în cazul acesteia.

Parchetul a mai apreciat că au fost reţinute în mod eronat dispoziţiile art. 5 Cod penal întrucât fapta inculpatei de corupere sexuală a fost săvârşită la finele lunii noiembrie 2020, după modificările aduse prin Legea 217/2020.

În faţa instanţei de apel, în cadrul susţinerilor orale, Parchetul a mai solicitat şi stabilirea duratei pedepsei complementare aplicată inculpatei, întrucât instanţa de fond a omis să o stabilească, contrar prevederilor art. 66 Cod penal.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, conform art. 417 alin.2 din Codul de procedură penală, Curtea de apel constată următoarele:

Inculpata B. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe cu numărul […] din data de 29.12.2020 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal şi furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 231 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, reţinându-se, în esenţă, că:

 - la sfârşitul lunii noiembrie 2020, în timp ce se afla în imobilul situat mun. […], pe fondul consumului excesiv de alcool şi profitând de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore C., în vârstă de 11 de ani, care se afla întinsă pe pat, s-a aşezat lângă acesta, l-a sărutat pe gât, pe gura şi pe faţă şi a mimat cu faţa spre acesta comiterea unui act sexual;

- la data de 03.12.2020, în timp ce se afla în acelaşi imobil din mun. […], a sustras din poşeta persoanei vătămate A., cu care convieţuia, suma de 200 de lei.

Cu privire la infracţiunea de furt prima instanţă a dispus încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii persoanei vătămate, soluţie ce apare ca fiind legală şi temeinică prin prisma poziţiei procesuale adoptate de persoana vătămată A. la termenul de judecată din data de 22.02.2021.

Faţă de conţinutul acuzaţiei aduse inculpatei, reţinând că nu a existat un contact fizic de natură sexuală specific infracţiunii de agresiune sexuală, încadrarea juridică a fost schimbată de către prima instanţă în infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, prev. de art.221 alin.1, 2 lit. a Cod penal.

Din coroborarea  probatoriului administrat în cauză rezultă că starea de fapt prezentată de prima instanţă cu privire la această din urmă infracţiune este corectă, însă reţinerea săvârşirii cu intenţie directă de către inculpată a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor este greşită, existând o discordanţă între cele arătate de prima instanţă şi conţinutul real al probelor, având drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probatoriu o susţine.

Potrivit art.221 alin.1, 2 lit. a Cod penal, infracţiunea de corupere sexuală a minorilor presupune, sub aspectul elementului material, comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut la art.220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, de către un membru de familie sau o persoană care convieţuieşte cu acesta. Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite doar cu intenţie, ceea ce implică din partea autorului reprezentarea sau cel puţin acceptarea faptului că persoana asupra căreia acţionează în maniera descrisă de norma de incriminare este un minor cu vârsta mai mică de 14 ani.

Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele de care aceasta este acuzată. În cauza de faţă problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a unei reale reprezentări în mintea inculpatei a tuturor condiţiilor de comitere a faptei, inclusiv a identităţii şi a vârstei persoanei vătămate, întrucât săvârşirea unui act de conduită prohibit de legea penală atrage răspunderea penală a autorului doar atunci când conştiinţa şi voinţa sa nu au fost alterate într-o astfel de măsură încât autorul faptei să nu mai aibă reprezentarea faptei sale, a urmărilor ei şi să nu poată să decidă în mod liber asupra conduitei pe care o adoptă; doar dacă astfel de alterări ale conştiinţei şi voinţei nu au intervenit, acţiunile sale pot fi considerate imputabile. 

Instanţa de apel constată că organele de urmărire penală au fost sesizate de către martorul E. cu privire la faptul că în perioada noiembrie-decembrie 2020 persoana vătămată C., în vârstă de 11 ani, pe care tatăl său îl lăsase în grija martorului şi plecase la muncă în străinătate, a fost agresată sexual de patru ori de către inculpata B., care l-a mângâiat în zona organului genital, l-a sărutat pe gât şi pe gură. Cu ocazia cercetării la faţa locului şi audierii sale, minorul a susţinut acelaşi lucru, descriind patru situaţii în care inculpata i-a pus mâna pe penis şi l-a sărutat, cu menţiunea că de două ori martorul E. a surprins cele întâmplate.

Audiat în cursul urmăririi penale, martorul E. a declarat de asemenea că a văzut o dată cum inculpata îl mângâia pe minor în zona abdomenului, îl săruta pe gât şi pe obraz, iar cu altă ocazie a văzut că îl săruta şi i-a băgat mâna sub pantaloni, atingându-i organele genitale, precum şi că minorul i-ar fi spus că de patru ori a încercat să întreţină relaţii sexuale cu el. În cadrul unei convorbiri telefonice cu tatăl minorului, a cărei transcriere se află la dosarul de urmărire penală, martorul E. i-a spus acestuia că inculpata „în pat îl săruta pe copil şi îl molesta”.

În schimb, martora A., care locuia în acelaşi imobil cu părţile şi cu martorul E., a afirmat că nu a sesizat ca inculpata să aibă un asemenea comportament.

Inculpata B. nu a dat declaraţii pe parcursul procesului, dar cu ocazia întocmirii referatului de evaluare, soluţionării contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive, cât şi în faţa primei instanţe, şi-a susţinut constant nevinovăţia.

Prima instanţă a apreciat în mod corect că faţă de insuficienta dezvoltare psihică şi emoţională a persoanei vătămate, determinată de vârsta deosebit de fragedă, declaraţia acesteia se impune a fi analizată prin prisma constatărilor expertului psiholog, astfel cum au fost evidenţiate în raportul de expertiză psihologică de specialitate nr. 15/28.12.2020 efectuat în cauză, concluziile finale ale primei instanţe fiind însă unele eronate. Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză psihologică, care nu suplineşte audierea realizată de organele judiciare, dar are rolul tocmai de a clarifica în ce măsură cele declarate de minor sunt sau nu credibile,  rezultă că iniţial minorul a relatat un episod în cursul căruia inculpata, aflată sub influenţa consumului de alcool, s-a aşezat lângă el în pat, l-a sărutat pe gură, pe gât şi a mimat un act sexual. Expertul psiholog a precizat însă că cele afirmate de minor în prima parte a interviului clinic au sugerat un grad ridicat de disimulare, motiv pentru care i s-au solicitat detalii suplimentare. Disconfortul psiho-emoţional s-a amplificat în aceste circumstanţe, pentru ca ulterior minorul să manifeste deschidere şi să afirme: ,,O să vă spun dumneavoastră, la Poliţie mi-a fost frică dar dumneavoastră o să vă spun, nu este adevărat ce am zis acolo, la Poliţie, femeia nu m-a atins în zona organelor genitale, doar m-a pupat pe gură şi pe gât şi se tot mişca, credea că e cu un bărbat lângă ea pentru că era beată”. Cu privire la frecvenţa acestor manifestări, minorul a arătat că „au mai fost vreo două ocazii când era beată şi s-a aşezat lângă mine în pat, dar doar să doarmă, nu mi-a făcut nimic şi nici nu m-a atins”. 

Întrebat de specialistul psiholog ce anume l-a determinat să exagereze în faţa organelor de poliţie, persoana vătămată minoră a afirmat următoarele: ,,Faza cu pupatul pe gât şi pe gură a fost cam cu o săptămână în urmă faţă de când a furat ea banii de la femeia aia, şi când bătrânul a aflat de banii furaţi, că i-am zis eu, acesta s-a enervat pe B. şi mi-a zis să încheiem un târg împreună şi să zic la Poliţie că m-a atins şi mi-a făcut aia ce am zis, că dacă nu, mă dă afară din casă şi o să rămân pe străzi şi că tata mă va găsi acolo când vine. Şi mie mi-a fost frică pentru că nu aveam unde să merg (…)”. Conform aceluiaşi raport, în partea a doua, discursul minorului a fost coerent, concludent, concordant cu emoţiile, informaţiile oferite fiind credibile. 

Curtea constată aşadar, pe baza concluziilor expertului psiholog referitoare la caracterul plauzibil al afirmaţiilor făcute de minor doar în partea finală a interviului clinic, că cele susţinute anterior de acesta, inclusiv la momentul audierii de către organele de poliţie, dar şi cele declarate de martorul E., nu corespund adevărului, condiţii în care nu pot servi justei soluţionări a cauzei şi se impun a fi înlăturate.

Explicaţia oferită de minor în legătură cu motivele pentru care iniţial a declarat altceva se coroborează de altfel cu cele susţinute de inculpată la momentul întocmirii referatului de evaluare, respectiv că E. a dorit să se răzbune pe ea după ce i-a spus că intenţionează să se mute în altă parte, dar şi cu cele relatate de minor în privinţa neînţelegerilor dintre cei doi, care aveau o relaţie de concubinaj, dar „B. pleca pe la alţi bărbaţi şi moşul era supărat pe ea din cauza asta”. Intenţia martorului E. de a orienta cercetările într-o altă direcţie, necorespunzătoare situaţiei reale, atât prin declaraţia personală, cât şi prin influenţarea minorului, apare aşadar ca fiind una plauzibilă.

Relevante rămân doar susţinerile minorului precum că, o singură dată, inculpata B. l-a sărutat pe gură, pe gât şi că se tot mişca, afirmaţii ce nu pot fi însă disociate şi de cele afirmate în legătură cu starea inculpatei din acele momente, respectiv că era beată şi credea că e cu un bărbat. Se mai menţionează în raportul de expertiză psihologică faptul că minorul avea convingerea că inculpata a visat, aceasta fiind sub influenţa consumului exagerat de alcool. Pe acest fond al modului în care minorul a perceput cele întâmplate, expertul a subliniat că simptomele prezentate de minor nu pot fi încadrate în categoria celor specifice tulburărilor de stres posttraumatic, evaluarea acestuia scoţând în evidenţă doar sentimente de uşoară jenă şi ruşine cu privire la evenimentele în care a fost implicat.

Curtea apreciază că aceste sentimente sunt absolut normale având în vedere natura gesturilor inculpatei, în condiţiile în care aceasta avea 44 de ani, iar minorul doar 11 ani, dar faptul că ele nu l-au marcat pe minor atât de negativ încât să se transforme într-o traumă pentru el reprezintă o confirmare a faptului că minorul nu a perceput la modul serios cele întâmplate, ci doar ca pe o consecinţă a imaginaţiei inculpatei, pe fondul consumului exagerat de alcool, aceasta crezând că este cu un bărbat.

În acest context, contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea de apel apreciază că materialul probator existent la dosar nu susţine mai presus de orice îndoială rezonabilă că fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie, existând posibilitatea ca inculpata B. să nu fi avut o reprezentare corectă a realităţii în privinţa persoanei asupra căreia s-au răsfrânt manifestările sale cu tentă sexuală.

Nu poate fi reţinută cu certitudine  intenţia inculpatei în comiterea faptei sub nici una din formele sale, directă sau indirectă, întrucât ambele presupun în primul rând existenţa factorului intelectiv, caracterizat prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale. Această prevedere se raportează nu doar la cunoaşterea urmărilor faptei, ci a tuturor condiţiilor de comitere a faptei, a întregului ansamblu de elemente de natură obiectivă descrise de modelul legal al faptei. În cazul de faţă, pentru a se putea reţine vinovăţia inculpatei, era necesar ca aceasta să cunoască asupra cui acţionează, or din moment ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aspect coroborat cu faptul că avea o relaţie de concubinaj cu martorul E., locuind cu toţii în acelaşi imobil, apreciem că aceasta ar fi putut avea impresia că gesturile sale vizau un bărbat, nu un minor.

Curtea de apel nu şi-a format aşadar convingerea că fapta pentru care a fost cercetată inculpata B. constituie infracţiune, întrucât din probele administrate rezultă un dubiu cu privire la percepţia inculpatei asupra împrejurărilor în care a acţionat, ca elemente esenţiale ale laturii subiective a infracţiunii, fiind posibil ca inculpata să nu îşi dea seama că ceea ce face vizează o persoană ce întrunea condiţiile subiectului pasiv al infracţiunii prevăzute de art.221 alin.1 Cod penal.

Se constată că din această perspectivă judecătoria, analizând latura subiectivă a infracţiunii în raport cu mijloacele de probă ce au fost administrate în cursul procesului penal, s-a rezumat la a constata că inculpata a urmărit producerea rezultatului prevăzut de lege, respectiv lezarea libertăţii sexuale a persoanei vătămate, în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale. În opinia Curţii, pentru a se stabili vinovăţia unei persoane este necesar să se constate existenţa cumulativă şi concordantă a ambilor factori ce conturează latura subiectivă, atât cel intelectiv, cât şi cel volitiv. Dacă însă făptuitorul are o reprezentare greşită a circumstanţelor în care acţionează, nefiind în măsură să conştientizeze în mod corect toate împrejurările de care depinde caracterul penal al faptei, ca în cazul de faţă, unde nu este cert dacă inculpata a avut sau nu reprezentarea faptului că subiectul pasiv este un minor cu vârsta sub 14 ani, nu poate fi reţinută dincolo de orice dubiu vinovăţia în comiterea faptei. Spre aceeaşi concluzie conduce şi faptul că, din cele relatate în final de minor, inculpata s-a comportat faţă de el în această manieră o singură dată, fapt explicabil urmare a stării de ebrietate în care se găsea şi care nu denotă o orientare sexuală deviantă, liber asumată şi urmărită.

În propriul demers analitic, Curtea de apel are aşadar în vedere că, în raport cu situaţia de fapt a speţei, din acţiunile şi comportamentul inculpatei nu rezultă cu certitudine că acesta ar fi  avut reprezentarea caracterului ilicit al conduitei sale. Potrivit dispoziţiilor art.103 alin.2 din Codul de procedură penală, ”În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

Inculpata nu a recunoscut niciodată că ar fi săvârşit infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, iar materialul probatoriu administrat în cauză confirmă doar faptul că a exercitat asupra persoanei vătămate acte cu tentă sexuală, fără a rezulta însă în mod cert dacă inculpata a realizat că persoana vătămată este un minor, intenţia acesteia în comiterea infracţiunii nefiind prin urmare dovedită.

În raport cu cele mai sus menţionate, în baza propriei analize asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, Curtea de apel consideră că apelul Parchetului este admisibil, dar nu în sensul solicitat, de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai severă, ci de pronunţare a unei soluţii de achitare în temeiul art.16 alin.1 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală întrucât nu există probe sigure, certe în privinţa vinovăţiei acesteia cu privire la săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii.

De asemenea, instanţa constată că la termenul din data de 22.02.2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecata inculpata B., din infracţiunea prev. de art. 219 alin. 1, 2 lit. c Cod penal în infracţiunea prev. de art. 221 alin.1, 2 lit. a Cod penal, iar reţinerea în dispozitivul sentinţei a incidenţei art.5 Cod penal nu a fost motivată, solicitarea din apel a Parchetului de a fi înlăturată aplicarea acestui articol este întemeiată, de la momentul săvârşirii faptei până în prezent neintervenind nici o modificare de natură a atrage analizarea legii penale mai favorabile.

Inculpata a fost reţinută în data de 04.12.2020 şi arestată preventiv în perioada 07.12.2020-22.02.2021. Având în vedere decizia ÎCCJ pronunţată în recurs în interesul legii nr.15/2017 şi deciziile Curţii Constituţionale nr.271/2016 şi nr.136/2021 prin care s-a stabilit obligaţia organelor judiciare, prevăzute la art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, de a se pronunţa, prin hotărârile definitive pe care le pronunţă, cu privire la legalitatea măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, Curtea de apel reţine că privarea de libertate a inculpatei a avut un caracter legal, fiind dispusă în acord cu prevederile art.202 şi art.223 alin.2 Cod de procedură penală. Astfel, până la pronunţarea sentinţei asupra fondului au existat probe din care rezulta presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi comis fapta de corupere sexuală a minorilor, la dosarul de urmărire penală aflându-se declaraţiile date de  E. şi persoana vătămată. Probele avute în vedere la luarea, prelungirea, menţinerea măsurilor preventive nu trebuie să aibă forţa probantă identică cu probele care susţin o soluţie de condamnare, fiind suficient să contureze pentru un observator independent convingerea că inculpatul ar putea fi autorul faptei pentru care s-a dispus măsura, or, aceste exigenţe au fost îndeplinite până la pronunţarea sentinţei în primă instanţă, raportat la evoluţia procedurii.

Curtea subliniază că singura declaraţie dată de persoana vătămată este cea din faza de urmărire penală, declaraţie anterioară efectuării expertizei psihologice. Pe de altă parte, în faza de judecată martorul E. s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, drept recunoscut de art. 117 Cod procedură penală astfel cum a fost interpretat prin decizia 562/2017 a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care între martor şi inculpată se stabiliseră relaţii asemănătoare acelora dintre soţi. După întocmirea raportului de expertiză psihologică nu a mai fost posibilă audierea minorului, care ar fi putut aduce clarificări cu privire la poziţia subiectivă a inculpatei, prin prisma formulării  unor întrebări a căror utilitate s-a născut din concluziile raportului de expertiză. Subliniem din nou că raportul de expertiză nu reprezintă decât un instrument de interpretare a declaraţiei date de persoana vătămată şi nu oferă toate detaliile necesare clarificării situaţiei de fapt (nu înlocuieşte o nouă declaraţie).

În condiţiile în care ambii părinţi ai minorului au avut în perioada cercetării judecătoreşti reşedinţele în fapt necunoscute şi au existat indicii temeinice încă din faza de urmărire penală că minorul urma să părăsească teritoriul ţării împreună cu tatăl său, audierea minorului pentru clarificarea situaţiei de fapt şi lămurirea laturii subiective a infracţiunii nu a mai fost posibilă. Prima instanţă a interpretat probele din faza de urmărire penală şi a apreciat că acestea sunt suficiente pentru conturarea laturii obiective şi subiective a infracţiunii prevăzute de art. 221 alin. 1, 2, Cod penal, în timp ce Curtea a dat o interpretare proprie aceluiaşi material probator, prin prisma concluziilor raportului de expertiză psihologică. Subliniem că nu este contestată latura obiectivă a infracţiunii, Curtea admiţând că fapta a fost comisă de inculpată, dar a fost reţinut dubiul asupra elementului intelectiv al discernământului, cu consecinţa imposibilităţii reţinerii cu certitudine a laturii subiective a infracţiunii.  Soluţia de achitare pronunţată în apel fiind rezultatul unei noi aprecieri a probelor realizată de instanţa de control judiciar conform art.420 alin.9 Cod de procedură penală, Curtea constată că legalitatea măsurii preventive nu a fost afectată nici un moment, măsura fiind necesară pe parcursul cercetării judecătoreşti pentru a garanta administrarea probatoriului la adăpost de orice influenţă, ţinând seama de natura faptei şi vârsta persoanei vătămate minore.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 421 pct.2 lit. a din Codul de procedură penală, va fi admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei penale nr.36/22.02.2021 pronunţată de  Judecătoria Sf. Gheorghe  în dosarul nr. […].

Se va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată, numai sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatei, de recoltare a probelor biologice, de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat şi, procedând la o nouă judecată, Curtea de apel:

În baza art. 396 alin. 1 şi 5 din Codul de  procedură penală, rap. la art.16 alin.1 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, va achita pe inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de  art. 221 alin. 1, 2 lit. a Cod penal.

Va înlătura din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile referitoare la recoltarea de probe biologice de la inculpată  şi la obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. 

În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, vor rămâne în sarcina statului.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art.272 Cod de procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 868 lei şi onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru persoana vătămată minoră, în cuantum de 470 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului.

În baza art.273 al.4, 5 Cod de procedură penală, art. 16 din Ordinul nr. 1054/C/27.07.2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 onorariul interpretului […] în cuantum de 26,71 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. 

În baza art. 275 alin. 3  din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în prezentul apel vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare