Proces-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Noţiunea de accident colectiv. Condiţii. Nelegalitate parţială.

- art. 31 lit. d) din Legea nr. 319/2006

În clasificarea oferită de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 319/2006, se realizează o împărţire a accidentelor de muncă în raport cu două criterii ce trebuie întrunite cumulativ, urmările produse şi numărul persoanelor accidentate: a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice; b) accidente care produc invaliditate; c) accidente mortale; d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.

Aşadar, chiar şi în situaţia în care sunt accidentate cel puţin 3 persoane, pentru a fi în prezenţa unui accident colectiv, vătămarea suferită de fiecare dintre acestea trebuie să reprezinte accident de muncă, în sensul dat de dispoziţiile Art. 5 lit. g): vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

Câtă vreme vătămarea suferită de cea de-a treia persoană nu a antrenat o incapacitate de muncă, aceasta nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă şi prin urmare nu este îndeplinită condiţia de minim 3 persoane accidentate, pentru a fi în prezenţa unui accident colectiv de muncă.

Asupra recursurilor de faţă:

Prin cererea înregistrată în 06.02.2017 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. anularea parţială a procesului-verbal de cercetare a evenimentului nr. 31 CCSSM din 15.06.2016.

Sunt vizate:

1- subsecţiunea id)- „descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul şi capitolul l) pct. 2 – Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, respectiv menţiunile referitoare la „materialul inadecvat sau avariat al sticlei vizorului” drept una dintre cauzele probabile ce au contribuit la producerea evenimentului, conform concluziilor comisiei, apoi, „expunerea la forţe mecanice pare a fi improbabilă în comparaţie cu expunerea la şoc termic” şi „ sticla vizorului pus la dispoziţie de A. S.A. nu era suficient de sigură pentru a rezista la solicitările la care a fost expusă în ziua evenimentului”

2- Capitolul k) „Cauza producerii evenimentului, reprezentată de „funcţionarea necorespunzătoare a noilor echipamente montate în cadrul procesului de retehnologizare a instalaţiei convenţionale de uree”

3- pct. 1) din Capitolul m) „Alte constatări făcute cu ocazia evenimentului”, „între firmele implicate în pornirea instalaţiei. C. A.S. D. şi A. nu există o coordonare suficientă pentru lucrările care se execută la locul de muncă în care a avut loc evenimentul”

4- menţionarea reclamantei în Capitolul n) printre persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din Capitolele k), l) m);

5- sancţiunile aplicate reclamantei prin Capitolul o) „sancţiuni contravenţionale aplicate”;

6 - Capitolul q) „Caracterul accidentului” constatarea caracterului colectiv

7 - măsurile dispuse în sarcina sa prin Capitolul s).

Prin sentinţa nr. 78/22.01.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă B. şi a fost anulat procesul-verbal de cercetare nr. 31/CCSM/15.06.2016 emis de pârâtă, în ceea ce priveşte caracterul colectiv al accidentului menţionat la pct. q. A fost menţinut în rest procesul-verbal.

Împotriva acestei sentinţe, dar şi a încheierilor de şedinţă din 20.09.2017 şi 11.12.2017, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia primei instanţe ca nelegală, pentru următoarele motive:

Instanţa şi-a însuşit în integralitate poziţia pârâtei, fundamentându-şi soluţia pe aceleaşi temeiuri juridice şi probe ca cele invocate de ITM B., conferindu-le aceeaşi interpretare. Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele pentru care a înţeles să respingă argumentele reclamantei, hotărârea fiind nemotivată, iar în unele cazuri, motivată contradictoriu.

În ceea ce priveşte nelegalitatea încheierilor recurate, arată că a depus la termenul de judecată din 20.09.2017 două rapoarte de expertiză extrajudiciară pe care a solicitat să fie încuviinţate ca expertize sau ca punct de vedere al unui specialist, conf. art. 330 Cod de procedură civilă, iar în subsidiar ca înscrisuri, de asemenea, a solicitat ascultarea în şedinţă a expertului E.- inginer chimist pe segmentul siguranţei şi fiabilităţii procesului de uree, pentru lămurirea rapoartelor.

Arată recurenta că nelegal s-a dispus decăderea sa din dreptul de a propune rapoartele de expertiză extrajudiciare, întrucât prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat atât administrarea probei cu expertiza tehnică sau opinia unui specialist, cât şi pe cea a probei cu înscrisuri, în termenul prevăzut de art. 194 lit. e) coroborat cu art. 254 alin.1 Cod de procedură civilă. Instanţa însă a calificat rapoartele de expertiză extrajudiciare ca fiind probe noi, a condiţionat încuviinţarea acestora de acordul pârâtului şi a constatat decăderea din dreptul de a le administra.

 În ceea ce priveşte ascultarea în şedinţa de judecată a expertului/specialistului E., încheierile recurate conţin o motivare contradictorie, întrucât s-a respins cererea ca nefiind utilă, cu motivarea că opinia expertului fusese deja exprimată în scris, deşi însăşi instanţa a reţinut  că domeniul de interes este unul extrem de specializat şi excepţional; încheierile încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind încălcat dreptul la apărare, principiul legalităţii desfăşurării procesului civil şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât era necesar pentru soluţionarea judicioasă a cauzei, ca împrejurările de natură tehnică să fie lămurite.

Referitor la nelegalitatea sentinţei recurate, arată că aceasta este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anumite soluţii, respectiv cuprinde motive contradictorii şi este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte cauzele producerii accidentului, arată recurenta că nelegal instanţa nu a calificat conduita numitului F. de a se apropia prea mult de vizor pentru a urmări procesul, intrând într-o zonă interzisă, ca fiind cauza principală a producerii evenimentului, ci doar o cauză concurentă. Reţinând că apropierea acestuia de vizor ar fi fost o necesitate în raport de urmărirea procesului, acesta fiind rolul vizorului, instanţa a interpretat greşit prevederile art. 5.16 (4) şi (5) din Instrucţiunile proprii SSM ale C., potrivit cărora când conductele se află sub presiune, personalul nu are voie să atingă conducta aproape de îmbinări şi trebuie să stea departe de îmbinări; la începerea testelor, este interzisă staţionarea în apropierea echipamentelor.

De asemenea, prevederile art. 22 din Legea nr. 319/2006 sunt în sensul că fiecare lucrător trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională, din interpretarea sistematică şi literală a normelor invocate rezultând caracterul imperativ al interdicţiei stabilite de C. lucrătorilor săi de a nu sta în proximitatea echipamentelor la începerea testelor şi în situaţiile în care conductele sunt sub presiune. Având în vedere că vizorul se afla amplasat pe o conductă care era sub presiune, ba chiar fuseseră identificate probleme de suprapresiune, iar procesul putea fi urmărit uşor şi de la distanţă, considerentele instanţei cu privire la necesitatea lucrătorului de a se apropia de vizor sunt total lipsite de fundament. Dacă acesta nu s-ar fi aflat în zona respectivă, jetul de condens nu l-ar fi lovit nici pe el în mod direct şi nici nu ar fi ricoşat în colegul lui.

În mod nelegal, mai susţine recurenta, instanţa a achiesat la poziţia procesuală a ITM şi a considerat rezistenţa scăzută a sticlei vizorului ca fiind o cauză concurentă la producerea evenimentului, sub acest aspect hotărârea fiind nemotivată, respectiv motivată în contradictoriu, întrucât nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate argumentele şi probele reclamantei.

 În Raportul de expertiză extrajudiciară referitor la „Analiza incidentelor la punerea în funcţiune”, a fost identificată drept cauză concurentă producerii evenimentului funcţionarea necorespunzătoare a noilor echipamente, spargerea vizorului fiind un efect al acestei cauze concurente. Instanţa a făcut abstracţie de constatările din cadrul acesteia, ce identificau abateri grave săvârşite de executant pe parcursul procedurii punerii în funcţiune a pompei de topitură.

De asemenea, constatările făcute de comisia internaţională de experţi în Raportul de expertiză extrajudiciară referitor la „Analiza riscului cu privire la vizor”, ce se coroborează cu raportul privind ancheta evenimentului, procesul-verbal de cercetare şi cu rezultatul testului Giordano au demonstrat că principalele ameninţări pentru siguranţa vizorului în faza de testare a noii instalaţii au fost stresul mecanic şi suprapresiunea din interiorul conductei de aspiraţie, generată de funcţionarea necorespunzătoare a noilor echipamente, motivul real care a determinat spargerea vizorului fiind şocul mecanic generat de fluctuaţiile mari de presiune din pompă.

Testul Giordano a arătat că mostra de sticlă doar s-a crăpat fiind menţinută la temperatura constantă de 250 grade Celsius timp de 4 ore, fiind ilogic să se accepte ideea că sticla vizorului s-ar fi sfărâmat complet la temperatura de doar 90 grade Celsius la care se efectuau testările. În plus, vizorul era perfect funcţional din anul 2014, iar anterior, sticla vizorului nu a fost niciodată spartă în timpul producţiei normale de topitură de uree.

Din coroborarea tuturor probelor, rezultă că spargerea vizorului a fost determinată de forţe mecanice, iar nu de rezistenţa scăzută a sticlei la temperatura la care a fost expusă.

Cu toate că instanţa a încuviinţat din oficiu raportul privind „Analiza incidentelor la punerea în funcţiune”, nu a valorificat nici o constatare din acesta, reţinând că acesta nu ar fi relevant pentru că avea ca obiectiv determinarea criticabilităţii barierelor de protecţie disponibile în timpul punerii în funcţiune, în 2016, şi de a recomanda alte bariere de protecţie de luat în considerare de către reclamantă.

În ceea ce priveşte reţinerea drept cauză a producerii accidentului coordonarea insuficientă între cele trei societăţi implicate în proiectul de modernizare, susţine recurenta că instanţa a aplicat greşit normele din Convenţia SSM anexă la Contractul de execuţie, respectiv Instrucţiunile de siguranţă şi operare şi a schimbat înţelesul procesului-verbal de cercetare, săvârşind prin exces de putere o ingerinţă nepermisă în conţinutul actului administrativ, prin motivarea acestei presupuse insuficiente coordonări, deşi procesul-verbal nu face referire la nici un element de natură să susţină această constatare.

Astfel, instanţa a reţinut trunchiat normele din Instrucţiunile de siguranţă; acestea prevăd că lucrătorii C. nu sunt autorizaţi să manipuleze în mod independent nici un echipament din instalaţia de uree, singura excepţie fiind aceea când intervenţia imediată este necesară pentru prevenirea incendiilor, a exploziilor, eliminarea situaţiilor periculoase ce pot duce la accidentare. Raţiunea acestei prevederi constă în a acorda o exclusivitate de principiu beneficiarei A. de a întreprinde diferite acţiuni cu privire la echipamente, tocmai în considerarea faptului că instalaţia modernizată era parte integrantă dintr-o instalaţie preexistentă, mult mai amplă, a cărei funcţionare era cel mai bine cunoscută de proprietarul acesteia.

 Fapta lui F. de a se apropia de vizorul montat pe conductă nu se încadrează în situaţiile care ar fi presupus autorizaţia prealabilă a A., fiind contrară şi instrucţiunilor proprii ale angajatorului său, care îi interziceau expres să se apropie de conducte când acestea se aflau sub presiune.

 Convenţia SSM impune în Secţiunea 1 –Obligaţii comune, ca fiecare parte contractantă să asigure respectarea reglementărilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă referitor la activitatea şi personalul propriu, fără să poată transfera în nici un fel aceste responsabilităţi către cealaltă parte contractantă. În contextul în care angajaţii A. nu au fost implicaţi în eveniment, reclamanta nu poate răspunde pentru salariaţii executantului şi a licenţiatorului.

De asemenea, Secţiunea 2.3 –Obligaţiile executantului, prevăd că după efectuarea instruirii şi asigurării personalului propriu cu echipamentul corespunzător, executantul răspunde integral de securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor în zona de lucru, pe toată perioada desfăşurării lucrărilor. Executantul va fi răspunzător, în caz de evenimente, accidente şi pentru orice nerespectare a măsurilor prevăzute şi aduse la cunoştinţă.

Arată recurenta că şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua instruirea generală şi cea specifică faţă de toţi lucrătorii societăţilor implicate în proiectul de modernizare, precum şi instruirea personală a tuturor celor 3 persoane implicate în eveniment.

Prin Anexa A la contractul de execuţie, C. şi-a asumat toate atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cu privire la salariaţii aflaţi în zona de lucru.

Un al treilea set de critici se referă la faptul că procesul-verbal de cercetare a stabilit angajarea răspunderii A., chiar în lipsa unor raporturi de muncă dintre aceasta şi victime.

Arată recurenta că prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, ITM a pretins că răspunderea acesteia a fost angajată prin raportare la proprii angajaţi, care se aflau şi ei la faţa locului în momentul producerii evenimentului, deşi în procesul-verbal nu există o astfel de motivare, iar cercetarea nu s-a efectuat cu privire la angajaţii A.. Faţă de această apărare, reclamanta a formulat o cerere adiţională prin care a solicitat primei instanţe anularea parţială a procesului-verbal de cercetare pentru motivul suplimentar al nemotivării actului administrativ contestat, întrucât nici din conţinutul acestuia şi nici din cercetarea efectuată în prealabil nu a reieşit că reclamanta a fost considerată răspunzătoare prin raportare la proprii angajaţi.

Prin sentinţa recurată, instanţa a reţinut în considerente de ce se impune angajarea răspunderii A. pentru producerea evenimentului, chiar şi în lipsa calităţii sale de angajator faţă de lucrătorii implicaţi, practic instanţa încercând să motiveze în locul ITM B. actul administrativ contestat, însă o face în mod contradictoriu cu susţinerile pârâtei din întâmpinare, schimbând înţelesul actului juridic dedus judecăţii.

 Deşi instanţa a reţinut că pentru a constata încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 319/2006, premisa angajării răspunderii nu este dată de existenţa unui raport de muncă între persoanele răspunzătoare şi cele implicate în accidentul de muncă, recurenta critică acest aspect, susţinând că din interpretarea art.1 alin.3, art.5 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii şi art.114 din Normele metodologice, rezultă că orice cercetare efectuată de ITM nu se poate concretiza prin antrenarea răspunderii unei persoane care are calitatea de terţ faţă de raportul de muncă în executarea căruia s-a produs accidentul de muncă.

A. nu a deţinut niciodată raporturi de muncă cu victimele evenimentului, întrucât nu îi erau subordonate, nu erau remunerate direct de A., nu prestau o activitate cu caracter de continuitate, nu există contract individual de muncă încheiat cu aceştia, în acest sens fiind atât practica instanţelor naţionale, cât şi a CJUE (Cauza C-232/09 Danosa, cauza C-66/85 Lan Baden Wurttemberg), aşa încât nu putea fi subiect activ al contravenţiilor reglementate de Legea nr. 319/2006 şi nu i se puteau aplica sancţiuni contravenţionale.

În mod contradictoriu, deşi instanţa reţine că nu are competenţe pentru a analiza legalitatea aplicării sancţiunilor indicate în procesul-verbal, a analizat legalitatea atragerii răspunderii A., aspect care ţine de temeinicia sancţiunilor aplicate.

Prin întâmpinare la recursul formulat de reclamantă, intimata-pârâtă ITM B. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. în principal ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat (fl. 77-100 ds. CA Tg.Mureş).

Pe cale de excepţie, invocă tardivitatea introducerii recursului de către reclamantă.

Pe fondul cauzei, ITM a arătat că cele două încheieri atacate sunt temeinice şi legale, instanţa de fond respingând în mod temeinic proba cu expertiza extrajudiciară, întrucât nu a fost propusă prin cererea de chemare în judecată iar ITM B. s-a opus în mod expres administrării acestei probe. Cele două rapoarte, care în final au fost încuviinţate din oficiu, nu pot fi considerate rapoarte de expertiză extrajudiciară, întrucât nu au fost realizate de persoane care au calitatea de expert tehnic extrajudiciar sau de expert tehnic judiciar dobândită în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2000; de asemenea, acestea nu se încadrează nici în categoria specialiştilor prevăzuţi la art. 13 din O.G. nr. 2/2000.

Referitor la ascultarea expertului E., inginer chimist pe segmentul siguranţei şi fiabilităţii procesului de uree, instanţa a respins în mod întemeiat această cerere ca nefiind utilă, având în vedere că acesta şi-a exprimat în scris opinia în cele două rapoarte. Ascultarea expertului se impunea a fi respinsă şi datorită raporturilor de colaborare pe care acesta a avut-o cu S.C. A. S.A..

În vederea cercetării accidentului, inspectorul de muncă a solicitat expertizarea cioburilor rezultate din spargerea vizorului şi efectuarea unei cercetări interne de către o echipă compusă din experţi de la cele trei societăţi implicate în eveniment, în urma cărora a rezultat raportul privind ancheta asupra incidentului A. din 18.02.2016, întocmit, asumat şi semnat de specialişti ai celor trei societăţi implicate şi raportul de încercare nr. 332347 al institutului Giordano care a arătat că niciuna dintre cele două mostre expertizate nu îndeplineşte cerinţele DIN 7080.

Inspectorul de muncă şi-a întemeiat constatările pe acest raport, aşa încât admiterea unei noi expertize care să demonteze ceea ce au stabilit chiar reprezentanţii reclamantei este lipsită de temei şi nu poate fi admisă. Inspectorul de muncă care a făcut cercetarea evenimentului este o persoană avizată, care s-a deplasat la faţa locului, a luat declaraţii de la persoanele implicate, de la martori, a stabilit detaliat împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Potrivit art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006, A. avea obligaţia de a asigura echipamente de muncă fără pericol pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, respectiv avea obligaţia să asigure o sticlă a vizorului care să reziste la temperaturile minime şi maxime, la presiunile minime şi maxime precum şi la şocurile care se puteau crea în respectiva instalaţie pe parcursul testelor efectuate. Din moment ce aceasta s-a spart, este clar că nu era corespunzătoare, fapt ce face inutilă administrarea probei cu expertiză tehnică.

În ceea ce priveşte criticile pe fondul cauzei, arată intimata-pârâtă că acestea sunt neîntemeiate, întrucât prima instanţă a argumentat în mod detaliat atât în drept cât şi în fapt soluţiile cu privire la fiecare cerere a reclamantei.

Vizorul spart în timpul evenimentului face parte din instalaţia veche, iar înlocuirea sticlei acestuia nu a fost cuprinsă în proiectul de modernizare. A. nu a putut dovedi că o anumită documentaţie tehnică a fost folosită la achiziţia sticlei vizorului, care să dovedească caracteristicile tehnice ale sticlei, respectiv dacă aceasta ar corespunde anumitor parametri tehnici. În timpul testării instalaţiei, funcţionarea a fost atipică (şocuri mecanice şi termice), ceea ce a dus la suprasolicitarea sticlei vizorului, sticlă care a cedat, fiind calitativ inferioară, conform testului efectuat la Institutul Giordano din Italia.

  Din compararea fotografiilor din Raportul de încercare al Institutului Giordano cu fotografiile din raport privind ancheta evenimentului, rezultă că sticla vizorului s-a spart mai degrabă ca urmare a şocului termic decât a şocului mecanic. Apropierea d-lui F. de sticla vizorului nu poate fi considerată o posibilă cauză a spargerii acestuia, în condiţiile în care nu se poate dovedi un contact al ochelarilor sau al căştii cu sticla vizorului.

În mod corect s-a stabilit de ITM B. drept cauză a producerii evenimentului, funcţionarea necorespunzătoare a noilor echipamente montate în cadrul procesului de retehnologizare a instalaţiei convenţionale de uree, impredictibilitatea noii instalaţii producând şocuri termice şi mecanice asupra sticlei vizorului.

În ceea ce priveşte constatările de la Capitolul m) din procesul-verbal, arată că planul zilnic şi modalităţile de comunicare şi intervenţie în caz de avarie pentru orice variantă de lucru nu au fost întocmite în scris în şedinţa tehnică din dimineaţa zilei în care s-a produs evenimentul. Nu a fost întocmit niciun document şi nu a fost implicat compartimentul SSM, astfel încât nu s-au luat măsurile SSM necesare pentru a se elimina sau reduce riscurile apărute în urma comportării imprevizibile a condensului pompat.

Dovezi ale responsabilităţii recurentei în activitatea care se desfăşura în ziua evenimentului sunt şi că A. a numit un coordonator cu atribuţii în materie de SSM, că la locul de muncă lucrau şi angajaţi ai A. şi că, după producerea evenimentului, a fost întocmită o procedură care să asigure coordonarea, cooperarea şi informarea eficientă între cele trei societăţi implicate în eveniment.

Au fost sancţionate cu amenzi pentru nerespectarea art. 7 alin. (5) şi  art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 319/2006, şi celelalte două societăţi implicate în eveniment, care nu au contestat procesele-verbale de contravenţie.

Chiar dacă A. nu are calitatea de angajator pentru victimele evenimentului, unitatea este răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din capitolele k), l) şi m) din Procesul-verbal de cercetare. În şedinţele tehnice din dimineaţa zilei respective nu s-au stabilit măsurile de protecţie ce trebuiau luate cu ocazia testelor şi nu a fost implicat şi compartimentul SSM; sticla vizorului pus la dispoziţie nu era suficient de sigură, nu a existat planul zilnic şi modalităţile de comunicare şi intervenţie în caz de avarie.

 Prin Încheierea nr. 76/CC/24.04.2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Braşov, ca urmare a admiterii de către ÎCCJ a cererii de strămutare formulate de petenta A..

Prin răspunsul la întâmpinare (fl. 11-24 ds. CA Braşov), recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii introducerii recursului propriu, arătând totodată că, suplimentar faţă de susţinerile din cererea de recurs, a solicitat primei instanţe administrarea probei cu expertiză tehnică fără a distinge între expertiza tehnică judiciară şi cea extrajudiciară, solicitarea de probe înglobând ambele tipuri de expertiză.

 Pe fond a arătat că vizorul din speţă era perfect funcţional din anul 2014 şi nu a mai fost spart decât o singură dată, în anul 2007, pe parcursul unei revizii, în timpul curăţării separatorului cu apă foarte rece, vizorul fiind încă încălzit cu abur. Vizorul nu s-a spart niciodată în timpul producţiei normale de topitură de uree. Chiar dacă, prin absurd, sticla vizorului ar fi avut o calitate proastă, era în sarcina executantului C. S.A. înlocuirea acelor componente care nu ar fi avut capacitatea să îndeplinească performanţele cerute de instalaţia modernizată.

În ceea ce priveşte presupusa insuficientă coordonare dintre cele trei societăţi implicate în eveniment, arată că această susţinere este contrazisă de înscrisurile aflate în dosarul de cercetare, în anexele 6-16. Nu era necesar a întocmi vreun înscris înainte de începerea lucrărilor de testare din fiecare dimineaţă, obligaţia pretins încălcată nefiind prevăzută nici de lege, nici de cele agreate de părţi pe linie de SSM, întrucât executantul C. şi-a asumat obligaţia contractuală de a lua toate măsurile de securitate şi sănătate în muncă ori de câte ori se va dovedi necesar pe parcursul desfăşurării lucrărilor.

A. nu are calitatea de angajator al niciunuia dintre cei trei salariaţi implicaţi în accidentul de muncă.

În ceea ce priveşte obligaţia de a asigura echipamente corespunzătoare de muncă, arată că, deşi în faţa instanţei, ITM susţine că spargerea vizorului este însăşi cauza producerii evenimentului, prin procesul-verbal, pârâta descrie spargerea vizorului ca fiind un simplu efect generat de fluctuaţiile de presiune, nivel şi inducerea de trepidaţii şi vibraţii puternice în traseele aferente. În al doilea rând, chiar dacă vizorul nu făcea parte din noua instalaţie, aceasta nu funcţiona în mod independent de noile componente, orice neregularităţi în funcţionarea noilor echipamente răsfrângându-se şi asupra rezistenţei sticlei vizorului. Obligaţia depistării şi remedierii oricăror neconformităţi incumbă profesionistului C., aşa cum rezultă din dispoziţiile  art. 2.4.2.1. şi art. 4.1. din Contractul de execuţie.

Împotriva sentinţei nr. 78/22.01.2018 a declarat recurs şi pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă B., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii A. şi menţinerea Procesului-verbal de cercetare a evenimentului nr.31/CCSSM/15.06.2016 şi în ceea ce priveşte caracterul de accident colectiv menţionat în cap.q).

Potrivit art. 31 lit. d) din Legea nr. 319/2006, accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în: d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză, iar potrivit pct. 8 al art. 2 din H.G. nr. 1425/2006, accident colectiv-accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.

Aşa cum reiese din procesul-verbal de cercetare, în urma evenimentului au fost accidentate 3 persoane, respectiv F. care a suferit un accident de muncă mortal, G. care a suferit un accident de muncă cu incapacitate temporară de muncă şi H. care a suferit un accident uşor, fiind îndeplinite condiţiile privind accidentul colectiv de muncă, întrucât acestea nu fac referire la tipul de accident suferit de fiecare dintre cele trei persoane.

Chiar dacă am admite că H. ar fi suferit un accident uşor în sensul prevăzut de art. 5 lit. q) din Legea nr. 319/2006, caracterul accidentului este tot colectiv, întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Prin întâmpinarea la recursul ITM B. (fl.59-63 ds. CA Braşov), recurenta-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, arătând că numai doi din cei trei ingineri prezenţi la locul producerii evenimentului au suferit urmări care întrunesc condiţiile legale pentru a fi înregistrate şi evidenţiate ca accidente de muncă. Din definiţia accidentului de muncă, prevăzută la art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2016, rezultă că accidentul de muncă presupune existenţa unei vătămări violente a organismului lucrătorului sau a unei intoxicaţii acute profesionale, suferinţa să fie  ivită în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi să fi provocat fie incapacitatea temporară de muncă de cel puţin trei zile calendaristice, fie invaliditate, fie decesul acestuia.

În cazul d-nei H., a fost necesară doar aplicarea unei alifii şi a unui pansament local pe glezna dreaptă, nefiind îndeplinite două din cele trei condiţii pentru existenţa accidentului de muncă: nu a existat o vătămare violentă a organismului, nu s-a înregistrat un caz de incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile în situaţia acesteia.

Dispoziţiile art. 31 lit. d) din Legea nr. 319/2006 care reglementează accidentul colectiv nu face distincţie între tipurile de accidente suferite, motiv pentru care şi accidentul suferit de d-na H. ar trebui să fie luat în considerare. Accidentele uşoare nu intră în noţiunea de accident de muncă, având o reglementare separată şi un regim juridic distinct. Prin referirea expresă la accidentele de muncă în conţinutul normei de la art. 31 din Legea nr. 319/2006, legiuitorul a realizat o distincţie, pentru a nu fi incluse în această clasificare şi alte tipuri de accidente decât cele de muncă, cum ar fi accidentele uşoare. Chiar Inspecţia Muncii, în răspunsul nr. 767/SLCA/15412/13.10.2016 prin care a răspuns la plângerea prealabilă depusă de A., a reţinut că evenimentul este considerat accident colectiv pentru că a afectat mai multe persoane, dar nu este accident colectiv de muncă deoarece afectarea sănătăţii pe care a suferit-o d-na H. nu întruneşte condiţiile legale pentru a fi declarată accident de muncă.

În faza procesuală a recursului s-a încuviinţat proba cu înscrisuri constând în cele două rapoarte de expertiză extrajudiciare depuse în dosarul de fond.

Prin încheierea din data de 29.05.2018, curtea a respins excepţia tardivităţii recursului formulat de reclamantă, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea reţine următoarele:

Cu ocazia evenimentului din 18.02.2016 din incinta sediului A. la instalaţia de uree, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea alteia, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cercetarea acestuia, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal de cercetare nr. XX/CCSSM/15.06.2016 (f.184, vol. al II-lea).

 Tribunalul Mureş a anulat în parte procesul-verbal de cercetare nr. XX/CCSM/ 15.06.2016, în ceea ce priveşte caracterul colectiv al accidentului şi a menţinut celelalte prevederi, respingând criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.

Cu privire la cauzele producerii evenimentului, s-a reţinut că, în mod corect, inspectorii au stabilit drept cauză a producerii evenimentului funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiei, apoi drept cauze concurente conduita lucrătorului F. care s-a apropiat de vizor, precum şi lipsa de siguranţă a sticlei vizorului.

În ceea ce priveşte prima cauză reţinută de inspectori, deşi referirea este la funcţionarea necorespunzătoare a noilor echipamente, în nici un moment din cuprinsul procesului-verbal nu rezultă că s-ar fi avut în vedere producerea evenimentului pe fondul unei funcţionări normale, obişnuite, tipică procesului de producţie pentru care era proiectată instalaţia.

În privinţa cauzei concurente reprezentate de intervenţia independentă şi neconformă prevederilor SSM relevante ale angajatului C. S.A. dl F., în opinia reclamantei, cauza unică pe care trebuia să o reţină procesul-verbal de cercetare a evenimentului, instanţa a reţinut că apropierea acestuia de vizor era o necesitate în raport de urmărirea procesului, în lipsa altor mijloace de a-l urmări nemijlocit, acesta fiind de altfel rolul vizorului.

Cu referire la cea de-a doua cauză concurentă a producerii evenimentului, concluzia inspectorilor că sticla vizorului pusă la dispoziţie de A. nu era suficient de sigură pentru a rezista la solicitările la care a fost expusă în ziua evenimentului este întemeiată pe o serie de elemente prezentate în procesul-verbal al cercetării.

În privinţa motivelor de nelegalitate în legătură cu concluzia enunţată la cap. m) al procesului verbal de cercetare, aceea că „nu există o coordonare suficientă pentru lucrările ce se execută la locul de muncă în care a avut loc evenimentul, contrar prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006”, fiind indicate dispoziţiile art. 7 (5), s-a reţinut că în procesul-verbal la descrierea modului în care s-a produs evenimentul (pag. 9 a procesului-verbal) s-a menţionat că, în şedinţa din dimineaţa zile de 18.02.2016 specialiști C. S.A. şi D. şi cei de la investiţii din cadrul A. S.A. au discutat punctele ce trebuie soluţionate până la pornirea preconizată pentru ora 13-14., între care şi funcţionarea defectuoasă a pompelor de topitură. Managerul de proiect a solicitat şefului de secţie retestarea fazei de evaporare, care a fost de acord după consultări cu şeful de instalaţie. Pentru realizarea manevrelor, în sprijinul echipei de specialişti străini au fost desemnaţi din partea A. şeful de formaţie I. şi operatorul de evaporare J., participând şi managerul de proiect şi un reprezentat al serviciului de investiţii.

 În privinţa punctului vi) s-a reţinut lipsa caracterului colectiv al accidentului de muncă, numai în această privinţă impunându-se admiterea cererii şi anularea procesului-verbal de cercetare, nefiind conformă cu dispoziţiile legale menţionate.

În privinţa nelegalităţii procesului-verbal de cercetare pe fondul nemotivării acestuia din perspectiva reţinerii răspunderii societăţii reclamante, în raport de implicarea propriilor angajaţi în eveniment, fără să fie făcute referiri la aceştia, motive completate prin cererea din 12.06.2017 (f.64 vol. al IV-lea) instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate, întrucât evenimentul este în legătură directă cu decesul unei persoane, rănirea celei de-a doua, iar rezultatul cercetării unui astfel de eveniment se consemnează într-un proces-verbal. Nu se putea ignora situaţia faptică, izolarea din cercetare a existenţei unei părţi implicate în eveniment, doar pentru că aceasta nu este angajator în raport de cei vătămaţi.

Referitor la motivele de recurs invocate de reclamanta A. S.A., acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

 În ceea ce priveşte motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii (art. 488 pct. 6 Cod de procedură civilă: casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), susţine recurenta că instanţa şi-a însuşit în integralitate poziţia pârâtei, fundamentându-şi soluţia pe aceleaşi temeiuri juridice şi probe ca cele invocate de ITM B., cărora le-a conferit aceeaşi interpretare, însă curtea reţine că această critică nu este întemeiată.

Instanţa de fond nu a achiesat la poziţia pârâtei ITM, ci a subliniat faptul că procesul-verbal de cercetare atacat se fundamentează în mare măsură pe Raportul privind ancheta asupra incidentului, întocmit de o comisie din care au făcut parte şi 4 reprezentanţi ai reclamantei, arătând totodată motivele pentru care concluziile acestei comisii nu pot fi înlăturate prin cele două rapoarte de expertiză extrajudiciară depuse de reclamantă.

Curtea reţine că hotărârea primei instanţe este clară, concisă şi convingătoare, cuprinzând în considerente argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea sa cu privire la soluţia pronunţată, argumente care s-au raportat atât la susţinerile şi apărările părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, permiţând exercitarea corespunzătoare de către instanţa superioara a atribuţiilor de control judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 Cod de procedură civilă, (casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), acesta a fost invocat de recurenta-reclamantă cu privire la încheierile de şedinţă din data de 20.09.2018 şi 11.12.2017.

Arată recurenta că nelegal s-a dispus decăderea sa din dreptul de a propune ca probe rapoartele de expertiză extrajudiciare, întrucât prin cererea introductivă a solicitat atât administrarea probei cu expertiza tehnică sau opinia unui specialist, cât şi pe cea a probei cu înscrisuri, în termenul prevăzut de art. 194 lit. e) coroborat cu art. 254 alin.1 Cod de procedură civilă. Instanţa însă a calificat rapoartele de expertiză extrajudiciare ca fiind probe noi, a condiţionat încuviinţarea acestora de acordul pârâtului şi a constatat decăderea din dreptul de a le administra.

Curtea reţine că pentru a fi incident motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 Cod de procedură civilă, trebuie să existe încălcarea de către instanţă a unor reguli de procedură, iar aceasta să determine o vătămare care n-ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură.

Or, în prezenta cauză, se observă că nici una dintre cele două condiţii nu sunt îndeplinite.

 E adevărat că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu  expertiză tehnică sau opinia unui specialist, însă în absenţa unei precizări că proba s-ar referi la o expertiză tehnică extrajudiciară, în mod corect instanţa a apreciat că cele două rapoarte de expertiză extrajudiciară exced domeniului avut în vedere de dispoziţiile art. 330 şi urm. Cod de procedură civilă şi le-a calificat ca probe noi. În plus, rapoartele nu au fost întocmite de experţi autorizaţi de Ministerul Justiţiei, aspect care le-ar fi conferit valoare probantă egală cu a expertizei judiciare, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin decizia nr. 130/2008 în examinarea constituţionalităţii art. 201-2014 din Vechiul Cod de procedură civilă (art. 330-340 Cod de procedură civilă Nou).

Cu toate acestea, reţinând că nu există experţi în acest domeniu extrem de specializat şi excepţional, prima instanţă a încuviinţa proba din oficiu, considerând-o utilă soluţionării cauzei, şi a analizat concluziile oferite de cele două rapoarte, aşa încât nu se poate decela o atingere adusă dreptului la apărare al reclamantei, principiului legalităţii desfăşurării procesului civil şi rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Nu au fost afectate aceste principii nici prin aceea că a fost respinsă cererea de ascultare a expertului E., câtă vreme expertiza acestuia a fost valorificată de instanţă prin reţinerea ca probă a celor două rapoarte de expertiză extrajudiciară, la întocmirea căruia a participat.

În plus, împrejurările de fapt pe care reclamanta dorea să le lămurească prin audierea expertului (care sunt cauzele producerii evenimentului din 18.02.2016, care sunt motivele spargerii sticlei vizorului, dacă spargerea sticlei vizorului reprezintă un efect al unei alte cauze şi nu cauza înseşi a evenimentului, ce se întâmpla dacă sticla ar fi fost supusă şi unui şoc mecanic, dacă evenimentul putea fi determinat de fapta independentă şi neconformă a numitului F., dacă d-l F. nu ar fi intervenit independent şi neconform, s-ar mai fi spart sticla vizorului chiar dacă era de calitatea cea mai bună, dacă antreprenorul C. a inspectat instalaţia de uree, a identificat potenţialele riscuri şi a propus soluţii tehnice, dacă a executat proiectarea, achiziţia, construcţia, instalarea, finalizarea mecanică şi punerea în funcţiune în mod corespunzător, dacă executantul a întocmit o procedură de punere în funcţiune a noii instalaţii şi dacă aceasta era corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi era adaptată condiţiilor şi mediului în care urma să fie efectuată testarea), tindeau la stabilirea drept cauze exclusive de producere a accidentului conduita persoanei ulterior decedate şi lipsa de profesionalism a executantului C., ce depăşesc cu mult concluziile celor două rapoarte.

În Raportul privind Analiza incidentelor la punerea în funcţiune, expertul E. împreună cu echipa din care făceau parte atât experţi A. cât şi experţi independenţi nu a ajuns la nici o concluzie, abţinându-se să facă speculaţii cu privire la cauzele posibile ale defectării vizorului, întrucât aceasta ar reprezenta „o decizie lipsită de profesionalism în cazul în care nu se reconstituie exact condiţiile producerii accidentului” (pag.16 din raport).

Cât priveşte Raportul privind Analiza riscului cu privire la vizor, acesta a estimat că secţia de evaporare a ureei care a fost pusă în funcţiune a avut o probabilitate de defectare a vizorului de 5,6x10-2 pe activitatea de punere în funcţiune, însă se arată că datele privind frecvenţa şi probabilitatea citate în acest studiu oferă rezultate indicative pentru probabilitatea de defectare a vizorului, fiind un instrument orientativ pentru A..

În consecinţă, audierea expertului nu ar fi fost în măsură să lămurească împrejurările de natură tehnică pe care nici rapoartele însele nu le clarifică, încălcarea dreptului la apărare pretinsă de recurenta-reclamantă fiind pur declarativă.

 În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă (casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenta invocă aplicarea greşită a unor prevederi din Legea nr. 319/2006 a sănătăţii şi securităţii în muncă şi din Instrucţiunile proprii SSM ale executantului C..

Astfel, recurenta-reclamantă  susţine că apropierea d-lui F., ulterior decedat, de echipamentele aflate sub presiune, în scopul de a urmări prin vizor desfăşurarea procesului tehnologic, trebuia calificată cauză principală şi nu cauză concurentă, aşa cum a reţinut prima instanţă, însă critica nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar.

Din Raportul privind ancheta asupra incidentului, secţiunea „Descriere sumară”,  întocmit şi cu participarea reprezentanţilor reclamantei, rezultă că în timpul pregătirilor pentru pornirea instalaţiei în urma modernizării, s-au identificat deficienţe la controlul nivelului pe liniile de aspiraţie, pentru remedierea cărora s-a întrunit o echipă de supervizori de la C. şi operatori de la A..

În dimineaţa zilei respective s-a stabilit să se efectueze teste, etapele fiind: reverificarea calibrării pentru traductorul de nivel din aspiraţia pompei, verificare prin observare prin vizor, pornirea pompei cu condens, reverificarea controlului nivelului curgerii condensului recirculat. Accidentul s-a produs când, după pornirea pompei de condens, d-l F. s-a apropiat de vizor pentru a verifica debitul de condens din interiorul conductei.

De altfel, d-l F. nu a fost singurul care a privit prin vizor, fiind însoţit la locul respectiv şi alte persoane desemnate să rezolve problema tehnică, şi care au declarat că s-au mutat la vizorul pompei pentru a privi debitul : H., I., J., (declaraţii fl. 226, 236,240 vol.II ds. Trib.Mureş)

În acest context, recurenta nu poate invoca nerespectarea dispoziţiilor art. 5.16 (4) şi (5) din Instrucţiunile proprii SSM ale C. (când conductele se află sub presiune, personalul nu are voie să atingă conducta aproape de îmbinări şi trebuie să stea departe de îmbinări; la începerea testelor, este interzisă staţionarea în apropierea echipamentelor) şi art. 22 din Legea nr. 319/2006 (fiecare lucrător trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională), întrucât apropierea d-lui F. de conducta sub presiune nu a fost rezultatul unei conduite independente şi imprudente, ci a fost necesară pentru a evalua rezultatul testului stabilit de specialiştii C. şi A..

Mai susţine recurenta că  nu era necesară apropierea de vizor, întrucât procesul putea fi urmărit cu uşurinţă de la distanţă, însă această afirmaţie este contrazisă de Raport unde, în secţiunea „Acţiuni imediate de siguranţă pentru a relua pornirea”, se recomandă păstrarea camerelor de monitorizare, de unde rezultă, per a contrario, că procesul curgerii condensului putea fi urmărit de la distanţă numai cu ajutorul unor mijloace tehnice, care nu existau la data producerii evenimentului.

 De asemenea, şi Raportul privind analiza riscului cu privire la vizor recomandă, la secţiunea 1.1,  înlocuirea vizorului cu instrumente fiabile pentru monitorizarea de la distanţă şi instalarea unei camere pe vizor pentru monitorizarea la distanţă.

Recurenta nu poate pretinde că spargerea sticlei vizorului a fost o împrejurare pe care nu o putea prevedea, întrucât persoanele audiate în timpul cercetării administrative a evenimentului au arătat că tronsonul a mai avut vizoare sparte, ultima dată în anul 2007, (fl. 236 şi 252 vol. II), situaţie în care în mod legal s-a reţinut în actul atacat încălcarea art. 12 alin.1 lit. b) din Legea nr. 319/2006: Angajatorul are următoarele obligaţii: b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat.

 Pentru aceste considerente, va fi respins  motivul de nelegalitate constând în reţinerea conduitei d-lui F. drept cauză principală a producerii accidentului.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinţei atacate se referă la reţinerea drept cauză concurentă a producerii accidentului rezistenţa scăzută a sticlei vizorului, recurenta-reclamantă susţinând că spargerea sticlei vizorului este un efect al funcţionării necorespunzătoare a noilor echipamente, însă nici această critică nu poate fi primită.

 Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prima instanţă a arătat pe larg, din interpretarea coroborată a Raportului intern, a relaţiilor furnizate de părţi şi de testul Giordano,  motivele pentru care a reţinut concluzia inspectorului de muncă că sticla vizorului pusă la dispoziţie de A. nu era suficient de sigură, nefiind conform standardului, precum şi motivele pentru care a înlăturat cele două rapoarte extrajudiciare, anume faptul că acestea nu au avut în vedere în cercetări calitatea sticlei, provenienţa acesteia, relevanţa lipsei unor documente tehnice asupra proprietăţilor ei.

În plus faţă de cele reţinute de prima instanţă, curtea subliniază că în Raportul de expertiză extrajudiciară referitor la „Analiza incidentelor la punerea în funcţiune”, echipa de experţi a identificat un număr mare de abateri şi cauze care ar fi putut conduce la deteriorarea geamului vizorului şi nu a putut formula o concluzie, abţinându-se să facă speculaţii cu privire la cauzele de ordin tehnic care ar fi putut duce la acest rezultat, întrucât aceasta ar reprezenta „o decizie lipsită de profesionalism” (pag.16 din raport), aşa încât este lipsită de suport probatoriu susţinerea recurentei-reclamante că raportul ar fi indicat spargerea sticlei vizorului drept efect al funcţionării necorespunzătoare a noilor echipamente.

 De asemenea, trebuie menţionat că expertiza extrajudiciară de care se prevalează recurenta-reclamantă a fost întocmită la 31.05.2017, la un interval de mai mult de un an faţă de testul Giordano (10.03.2016) şi, cu siguranţă, concluziile testului erau cunoscute cel puţin de reprezentanţii A. care au făcut parte din echipa de experţi. Cu toate acestea, nicăieri în cuprinsul expertizei extrajudiciare nu se aminteşte şi nu se combat concluziile testului Giordano, deşi, potrivit secţiunii 3.4, raportul a analizat, printre alţi parametri, presiunea şi temperatura, fiind evident, chiar şi pentru un nespecialist, impactul pe care aceşti parametri îl pot avea asupra geamului vizorului. 

 Din aceste motive, instanţa de control judiciar consideră lipsită de relevanţă invocarea de către recurenta-reclamantă a concluziilor acestui raport şi va analiza acest motiv de nelegalitate prin interpretarea coroborată a celorlalte probe.

Astfel, deşi nu se poate face abstracţie de faptul că vizorul a fost supus unor solicitări care nu au existat anterior modernizării instalaţiei, trebuie menţionat că Raportul intern a considerat numai variaţia de temperatură la care a fost expus vizorul ca fiind un factor potenţial care a contribuit la avarie.

Cât priveşte expunerea la o presiune prea mare, raportul intern a arătat că aceasta nu se confirmă întrucât presiunea proiectată a vizorului nu a fost depăşită, iar expunerea la solicitarea mecanică mărită în perioadele când pompa funcţiona în regim de cavitaţie a exercitat cel mai probabil forţe limitate asupra sticlei, întrucât vizorul este o piesă foarte robustă.

Rezistenţa scăzută la variaţiile de temperatură este confirmată şi de testul Giordano, care a evidenţiat faptul că mostra cu grosimea de 26 mm s-a crăpat după expunerea la şoc termic, precum şi faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele standardului DIN 7080, mostra prezentând bule prea mari şi prea numeroase.

 Chiar dacă vizorul a fost supus unei temperaturi de numai 90 grade, faţă de 250 grade la care a fost supusă mostra, aceasta nu este o dovadă indubitabilă care să excludă şocul termic drept cauză a deteriorării vizorului, întrucât testarea s-a realizat prin supunerea mostrei la un singur tip de solicitare, cea termică, în timp ce vizorul a fost supus concomitent la variaţii de temperatură, presiune şi solicitare mecanică care schimbă esenţial datele problemei.

În acest sens, relevant este şi faptul că mostra de 17 mm a cedat la o forţă de sfărâmare de 50,5 MPa, aproape de trei ori mai mică decât standardul de 140 MPa, cauza fiind tot prezenţa unor bule mai mari şi mai numeroase.

Cât priveşte Raportul privind Analiza riscului cu privire la vizor, recurenta susţine că există o contradicţie evidentă în motivarea instanţei, întrucât, pe de o parte, această probă a fost încuviinţată din oficiu, iar pe de altă parte nu a fost valorificată nici una din constatările raportului, însă nici această critică nu este întemeiată.

La momentul încuviinţării probelor, instanţa verifică numai dacă acestea sunt admisibile şi duc la soluţionarea procesului, însă soluţia se fundamentează numai pe acele probe care se coroborează între ele, potrivit art. 264 Cod de procedură civilă. Pe bună dreptate, prima instanţă a înlăturat această probă ca nefiind relevantă din punctul de vedere al cauzei producerii evenimentului, de vreme ce acest raport nu indică cauzele deteriorării vizorului în situaţia concretă, ci este doar un studiu ce indică probabilitatea deteriorării acestuia.

Un alt motiv de recurs este acela privind reţinerea de către prima instanţă a unei coordonări insuficiente între cele trei societăţi implicate în proiectul de modernizare, recurenta-reclamantă susţinând că, pentru a menţine pct. m) din procesul verbal de cercetare atacat,  prima instanţă a schimbat înţelesul normelor din Convenţia SSM anexă la Contractul de execuţie, mai exact a celor cuprinse în Instrucţiunile de siguranţă şi operare.

Sub acest aspect, în afara celor reţinute de prima instanţă, este important de subliniat  paragraful penultim al lit. m) din Procesul-verbal de cercetare, în care se arată că, în urma producerii evenimentului, a fost întocmită o procedură care să asigure coordonarea, cooperarea şi informarea eficientă între cele trei societăţi, de unde rezultă că accidentul a scos la iveală disfuncţionalităţi de comunicare între acestea, deşi cooperarea, coordonarea şi informarea reciprocă asupra riscurilor profesionale erau obligaţii stabilite de art. 7 din Legea nr. 319/2006.

În plus, deşi este justă observaţia recurentei-reclamante că prevederile cuprinse în Instrucţiunile de siguranţă şi operare acordau o exclusivitate de principiu beneficiarei A. de a întreprinde diferite acţiuni cu privire la echipamente, în considerarea faptului că angajaţii acesteia cunoşteau cel mai bine funcţionarea instalaţiei, este inutil să se analizeze dacă fapta d-lui F. de a se apropia de vizor se încadrează sau nu în operaţiunile pentru care lucrătorul C. avea nevoie de autorizaţia A., câtă vreme inspectarea nivelului de uree prin vizor a fost decisă în şedinţa din dimineaţa zilei accidentului de o echipă formată din supervizorii de la C. şi operatorii de la A., fără ca aceştia din urmă să aducă la cunoştinţa primilor pericolul pe care îl putea reprezenta examinarea prin vizor, dat fiind istoricul vizorului cunoscut numai de reprezentanţii A..

 Cât priveşte faptul că procesul-verbal de cercetare nu ar conţine o motivare pentru reţinerea lipsei de coordonare şi că instanţa ar fi suplinit, prin considerentele sentinţei, motivarea actului administrativ, săvârşind un exces de putere, curtea reţine că, pentru pct.m), procesul-verbal de cercetare a făcut trimitere punctual la  o parte din anexele sale (1-5, 11-14 şi 18), iar instanţa a analizat dacă acestea fac posibilă extragerea unor concluzii, aşa încât nu se poate susţine că procesul verbal nu ar fi motivat sub acest aspect sau că instanţa ar fi săvârşit un exces de putere, recursul fiind neîntemeiat şi sub acest aspect.

Un ultim motiv de recurs este cu privire la angajarea răspunderii A. în lipsa unor raporturi de muncă între aceasta şi victime, însă şi acesta va fi respins.

Conform lit.n) din actul administrativ atacat, A. S.A. a fost considerată responsabilă de producerea accidentului pentru cauza menţionată la lit. k) (funcţionarea necorespunzătoare a noilor echipamente montate în cadrul procesului de retehnologizare) şi pentru cea menţionată la lit. l) pct. 2 (a pus la dispoziţie o sticlă a vizorului care nu era suficient de sigură).

Incidente sunt următoarele texte legale din Legea nr. 319/2006:

 Art.6: (1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.

(3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

ART. 7:  (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea şi instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru activitate desfăşurată într-o incintă care îi aparţine, reclamanta este obligată să asigure cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu numai pentru angajaţii proprii, dar şi pentru alte persoane prezente, chiar dacă acestea sunt angajaţii altor persoane juridice. După raţionamentul recurentei, pentru un accident suferit într-o fabrică de o persoană care a pătruns în mod legal în incinta acesteia nu ar fi nimeni responsabil, ceea ce nu poate fi acceptat.

Chiar dacă recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua instruirea către toţi lucrătorii societăţilor implicate în proiectul de modernizare, aceasta nu a asigurat şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura un cadru de lucru sigur.

Dispoziţiile legale reproduse mai sus nu reprezintă decât transpunerea pe planul dreptului muncii a principiilor generale de drept civil privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, reglementată de art. 1.376 Cod civil Nou, care instituie o răspundere obiectivă ce poate fi înlăturată, potrivit art. 1380, numai când prejudiciul este cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră.

Pentru ca o împrejurare să fie definită ca fiind forţă majoră, spre deosebire de simplu fapt fortuit, este necesar aşa cum s-a arătat în practica instanţa supreme, ca aceasta să fie absolut imprevizibilă, având un caracter excepţional, fără legătură cu lucrul care a provocat dauna sau cu însuşirile lui naturale.

Or, spargerea vizorului nu poate fi considerată o împrejurare absolut imprevizibilă, câtă vreme ce au mai existat în trecut vizoare sparte (declaraţie fila 236 vol. II).

În consecinţă, în mod legal prima instanţă a analizat legalitatea atragerii răspunderii A. şi a validat raţionamentul organului administrativ, procesul-verbal de cercetare fiind de altfel obiectul învestirii sale, şi nu procesul-verbal de contravenţie.

Pentru toate aceste considerente, va fi respins recursul formulat de reclamanta A. S.A..

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul ITM B., acesta vizează greşita înlăturare, în opinia recurentului-pârât, a caracterului colectiv al accidentului de către instanţa de fond, însă criticile formulate de acesta nu sunt întemeiate.

În consens cu prima instanţă, curtea reţine că în clasificarea oferită de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 319/2006, se realizează o împărţire a accidentelor de muncă în raport cu două criterii ce trebuie întrunite cumulativ, urmările produse şi numărul persoanelor accidentate. "Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în:

a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;

b) accidente care produc invaliditate;

c) accidente mortale;

d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză".

Aşadar, chiar şi în situaţia în care sunt accidentate cel puţin 3 persoane, pentru a fi în prezenţa unui accident colectiv, vătămarea suferită de fiecare dintre acestea trebuie să reprezinte accident de muncă, în sensul dat de dispoziţiile art. 5 lit. g): "accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces".

 Câtă vreme vătămarea suferită de cea de-a treia persoană, d-na H., nu a antrenat o incapacitate de muncă, aceasta nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă şi prin urmare nu este îndeplinită condiţia de minim 3 persoane accidentate, pentru a fi în prezenţa unui accident colectiv de muncă.

Pentru aceste motive, în baza art. 496 Cod de procedură civilă, vor fi respinse cele două recursuri.

Domenii speta

Spete similare