În temei art. 248 lin. 1 C.pr.civ., instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, interes ce trebuie să se menţină pe tot parcursul soluţionării cauzei.
Interesul poate fi atât material, cât şi moral.
Pentru soluţionarea acestei excepţii, instanţa reţine că reclamanta, potrivit menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, şi-a justificat existenţa interesului pentru a solicita declararea inopozabilităţii contractului de vânzare autentificat cu nr. /03.04.2020, respectiv constatarea nulităţii acestui act juridic pentru cauză ilicită în raport de calitatea sa de creditor al pârâtului M în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin nr. emis la data de 22.12.2017.
În vederea recuperării creanţei a fost începută executarea silită împotriva debitorului pârât în cadrul dosarului nr. /2020 al BEJ P.
În acest dosar de executare a fost emisă încheierea din data de 16.03.2021 prin care s-a dispus încetarea executării silite pornite de creditoarea BANK .. – Sucursala Bucureşti întrucât s-a realizat integral obligaţia stabilită prin titlul executoriu mai sus menţionat, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii.
Se reţine, deci că, urmare a executării silite, reclamanta a încasat creanţa pe care o deţinea împotriva pârâtului M, interesul său pentru constatarea inopozabilităţii, respectiv declararea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare prin care debitorul său şi-a înstrăinat un imobil, nemaifiind actual.
În consecinţă, se impune admiterea excepţiei lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare, cu consecinţa respingerii cererii principale şi a celei conexate ca fiind lipsite de interes.
Curtea de Apel București
Acţiune în constatare a nulităţii propriului titlu şi a titlului terţului . Lipsa de interes a acţiunii
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Achiziţie publică
Judecătoria Sfântu Gheorghe
Anulare contract de vanzare cumparare
Curtea de Apel Târgu Mureș
Acţiunea în anulare act administrativ emis de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Refuzul motivat privind menţinerea în activitate ca titular, în funcţia didactică, a personalului didactic
Judecătoria Lehliu-Gara
soluţionarea cauzei comerciale având ca obiect pretenţii - acţiune în regres