Instanța are în vedere faptul că dispozițiile art. 511 alin. 1 pct. 3 Cod proc.civ. se referă
la luarea la cunoștință a hotărârii definitive întrucât acest text de lege cuprinde sintagma „de la data rămânerii definitive a hotărârii penale”.
Conform art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod proc.civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună.
Conform art. 181 alin. 2 Cod proc.civ., când ultima zi a unui termen se împlinește într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Prin decizia civilă nr. 24/A/26.01.2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în
dosarul nr. 3559/208/2020, s-a admis apelul formulat de către R. N. P. -R., D. S. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 442/05.04.2021 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3559/208/2020, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
Deliberând asupra apelului civil de față, tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 443/05.04.2021 pronunțată în dosarul nr. 3559/208/2020, Judecătoria Caransebeș a admis excepția tardivității invocată de către intimata UAT-C. B.; a respins cererea de revizuire formulată de reclamanta R. N. P. R. – D. S. C.-S., împotriva sentinței civile nr. 1975/07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr. 2195/208/2014, în contradictoriu cu intimata UAT C. B., prin P., ca tardivă, și a respins cererea revizuentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. În baza art. 453 C.pr. civ., a luat act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 3, hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals și pct. 5 s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ambele cazuri fiind, în fapt, întemeiate pe desființarea adeverințelor emise de primarul C. B., ulterior sentinței civile supuse revizuirii, prin Încheierea penală nr. 386/2019 a Judecătoriei Caransebeș și încheierea penală nr. 94/C/30.07.2020 a Tribunalului Caraș-Severin. Este evident că pct. 5 a fost invocat de către revizuentă în mod formal, legiuitorul referindu-se la cu totul alte înscrisuri decât cele declarate false prin reglementarea distinctă a acestui caz de revizuire față de cel la pct. 3, nefiind admisibil ca aceeași situație de fapt să justifice invocarea mai multor cazuri de revizuire.
Sub aspectul tardivității, instanța a reținut că potrivit art. 511 alin. 1 Cpr. Civ. termenul de revizuire este de 1 lună și se va socoti în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. Întrucât ambele cazuri se întemeiază pe aceleași înscrisuri, așa cum s-a reținut mai sus, respectiv Încheierea penală nr. 386/2019 a Judecătoriei Caransebeș și Încheierea penală nr. 94/C/30.07.2020 a Tribunalului Caraș-Severin, rezultă că cererea de revizuire a fost tardiv formulată.
Astfel, potrivit art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 pct. 4 Cod proc. penală: ,,Hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive; Hotărârile primei instanțe rămân definitive: (....); la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația”.
Din probele administrate prima instanță a reținut că Încheierea penală nr. 386/2019 a Judecătoriei Caransebeș a rămas definitivă la 30.07.2020, când Tribunalul Caraș-Severin a pronunțat Încheierea penală nr. 94 prin care a respins contestația formulată de S. V..
De la această dată curge pentru revizuentă termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 3 și 5 Cod proc. civilă, iar nu de la data comunicării încheierii nr. 94, așa cum a susținut revizuenta.
Astfel, termenul de 1 lună a început să curgă de la data de 30.07.2020 (data pronunțării Încheierii penale nr. 94/C/30.07.2020 a Tribunalului Caraș-Severin) și s-a împlinit în 30.08.2020.
Prin urmare, cererea de revizuire depusă la instanță în data de 28.09.2020 este tardivă. În același sens s-a pronunțat Tribunalul Caraș-Severin și printr-o decizie de speță în dosar nr. 4182/208/2019.
Atât timp cât revizuenta a fost citată atât în primă instanță cât și cu ocazia soluționării contestației în dosar nr. 354/208/2019 al Judecătoriei Caransebeș, la data pronunțării încheierii penale nr. 94/C/30.07.2020 a Tribunalului Caraș-Severin a luat cunoștință de desființarea înscrisurilor și existența hotărârii, neputând invoca că a așteptat comunicarea acesteia pentru a lua cunoștință de considerente.
Împotriva sentinței civile nr. 442/05.04.2021 a formulat apel, în termen legal, reclamanta R. N. P. -R., D. S. C.-S., solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, rejudecarea cauzei și respingerea excepției tardivității invocată de intimată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru judecarea pe fond a cererii de revizuire a sentinței nr. 1975/07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2195/208/2014, în sensul respingerii plângerii formulate de C. B. împotriva încheierii de carte funciară nr. 10306/2014.
Instanța, analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, constată întemeiat apelul, pentru următoarele considerente:
Prima instanță, în mod greșit, a reținut pentru admiterea excepției tardivității cererii de revizuire ca moment de început al termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. 1 Cod proc.civ. data pronunțării încheierii penale nr. 94/30.07.2020, pentru următoarele motive:
Cererea de revizuire a fost înregistrată la Judecătoria Caransebeș în data de 28.09.2020.
Instanța are în vedere faptul că dispozițiile art. 511 alin. 1 pct. 3 Cod proc.civ. se referă la luarea la cunoștință a hotărârii definitive întrucât acest text de lege cuprinde sintagma „de la data rămânerii definitive a hotărârii penale”. Instanța mai are în vedere și faptul că revizuenta nu a fost prezentă la judecata contestației în anulare formulate împotriva încheierii penale nr. 386/2019 astfel că nu poate institui prezumția că a luat cunoștință despre hotărârea pronunțată în calea de atac la data pronunțării ei.
Instanța, având în vedere aceste considerente, constată că apelanta a luat la cunoștință despre hotărârea penală definitivă în data de 27.08.2020, astfel cum arată apelanta în cuprinsul cererii de apel.
Instanța reține că data la care a luat la cunoștință apelanta despre hotărârea penală definitivă este 27.08.2020 și data înregistrării cererii de revizuire este de 28.09.2020.
Conform art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod proc.civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună.
Conform art. 181 alin. 2 Cod proc.civ., când ultima zi a unui termen se împlinește într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Instanța constată faptul că ultima zi a termenului de revizuire s-a împlinit în data de 27.09.2020, conform art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod proc.civ. Mai constată faptul că data de 27.09.2020 a fost o zi de duminică, astfel că devin incidente prevederile art. 181 alin. 2 Cod proc. civ., cererea de revizuire fiind formulată în termenul legal.
Tribunalul, având în vedere faptul că a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare și faptul că prima instanță a soluționat cauza fără a analiza fondul acesteia, prin admiterea excepției tardivității cererii de revizuire, constată că sunt incidente prevederile art. 480 alin. 3 Cod proc.civ., astfel că va admite apelul formulat de către R. N. P. -R., D. S. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 442/05.04.2021 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3559/208/2020, va anula sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
Decizia civilă nr. 24/A/26.01.2022 este definitivă.
Judecătoria Bistrița
RECTIFICAREA JUDICIARĂ A ÎNSCRIERILOR DIN CARTEA FUNCIARĂ ŞI DOBÂNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN EDIFICARE ASUPRA UNEI CASE DE LOCUIT
Curtea de Apel Timișoara
Procedura de înscriere în cartea funciară. Plângere împotriva încheierii. Atribuţiile specifice ale registratorului şi ale instanţei de judecată
Tribunalul Gorj
Calea de atac poate fi exercitată doar de părțile din dosar, mandatarul uneia dintre părți nu poate formula apel în nume propriu ci doar în numele și pentru mandantul său
Curtea de Apel Oradea
Articolul 36 aliniatul 1 din Legea nr. 7/1996. Încetarea efectelor actului juridic în temeiul caruia s-au efectuat înscrierile în cartea funciara.
Curtea de Apel București
Recurs. Plângerea formulată în temeiul art. 50 şi urm. din Legea nr. 7/1996 (republicată) având ca obiect Cartea Funciară. Consecinţe în cazul când este formulată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Lipsa calităţii procesuale active ...