III. Acţiune în anulare a H.C.L. prin care se acordă spor de dispozitiv promovată de INSTITUŢIA PREFECTULUI. Netemeinicie.
Reclamantul Instituţia Prefectului, a formulat acţiune în anulare împotriva Hotărârii Consiliului Local, prin care s-a acordat acordarea sporului de dispozitiv de 25% personalului angajat în administraţia publică.
În motivare, reclamantul a invocat că prin acest act administrativ se încalcă dispoziţiile ordinului M.A.I. nr. 275/2002, modificat şi completat prin Ordinul 496/2003, întrucât Consiliul Local nu face parte din structurile M.I.R.A.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 135 alin. 1 şi 2 din Legea 215/2001, art. 26 din L. 340/2004 şi L. 554/2004.
Acţiunea reclamantului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Sporul de dispozitiv este prevăzut prin Ordin al M.A.I., iar Ministrul de Interne are competenţe de reglementare în domeniul administraţiei publice locale, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. a, pct. 1,4 şi 8 din O.U.G. nr. 63/2003, regăsindu-se în categoria "alte sporuri" prevăzute în art. 4 alin. 2 din O.U.G. 92/2004.
Ordinul M.A.I. nr. 406/2003, trebuie analizat în contextul eliminării tuturor formelor de discriminare şi al respectării principiului egalităţii între cetăţeni, ordin care creează un sistem unitar de salarizare şi în domeniul administraţiei publice locale.
Curtea de Apel Alba Iulia
Constatarea nulităţii absolute a ordinului prefectului de constituire a dreptului de proprietate
Tribunalul Bistrița Năsăud
În accepţiunea arătată a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferent construcţiilor cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995 s-a încadrat modul de a proceda a Instituţiei Prefectului în emiterea ordinelor iniţiale care nu a inclu...
Curtea de Apel Suceava
Suspendarea din funcția de viceprimar ca urmare a exercitării de către prefect a unei acțiuni in baza dreptului de tutelă administrativă. Acțiune in despăgubiri îndreptată împotriva Instituției Prefectului
Tribunalul Covasna
Actiune prefect-tutela administrativa
Curtea de Apel Iași
Tutelă administrativă. Condiţiile în care prefectul poate ataca actele emise de autorităţile administraţiei publice locale şi limitele în care se poate angaja răspunderea patrimonială a acestuia pentru consecinţele negative ce decurg din faptul suspe...