TRIBUNALUL BRĂILA
I. Competenţă materială. Lege aplicabilă
Cuprins materie : Drept procesual penal. Parte generală.
C.proc.pen. – art.279
Legea nr.356/2006 – art.III
Instanţa investită prin plângere prealabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr.357/2006, rămâne competentă să soluţioneze cauza şi după intrarea în vigoare a acestei legi.
Tribunalul Brăila – d.p. nr.680/12.12.20006
Prin sentinţa penală nr.396/2006, Judecătoria Insurăţei a dispus scoaterea de rol a cauzei având ca obiect infracţiunea prevăzută de art.180 alin. 1 c.pen. şi trimiterea la parchet în vederea efectuării urmării penale, apreciind, urmare a abrogării alin.2 al art.279 c.proc.pen., cauza nu mai poate fi soluţionată de către instanţă fără efectuarea în prealabil a urmăririi penale.
Tribunalul a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. III alin.3 din Legea nr.356/2006, potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată vor continua să fie soluţionate de instanţele investite anterior intrării în vigoare a legii.
Curtea de Apel Suceava
5.Act de control emis de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. Personal silvic cu atribuţii de pază. Competenţă materială.
Tribunalul București
Declinare
Curtea de Apel Timișoara
Dispoziţie de evacuare emisă de primar. Competenţa instanţei civile.
Curtea de Apel Suceava
Declararea judecătorească a morţii. Competenţa materială a instanţei de soluţionare a apelului.
Curtea de Apel Timișoara
Schimb de proprietate. Hotărâre de consiliu local. Competenţa judecătoriei.