Asigurare dovezi

Sentinţă civilă 117/2013 din 02.07.2014


ÎNCHEIERE nr.77/2013

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamantul G.M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul G.G. să se dispună pe calea asigurării dovezilor întrucât G.G., care este soţul fiicei sale, îl ameninţă că îi va vinde proprietatea lui.

A menţionat că va face dovada proprietăţii sale cu înscrisuri.

S-au invocat în drept dispoz.art.235 C.proc.civ si s-a timbrat legal.

S-a acordat un termen petentului pentru a preciza ce dovezi doreşte să asigure însă petentul nu a făcut precizări în cauză şi s-a dispus citarea persoanei - G.G., însă acesta  nu s-a prezentat în instanţă, fiind arestat.

Analizând cererea petentului constată că acesta nu este dovedită şi urmează a o respinge. 

Potrivit art. 235 C proc.civ.: ”oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoaştere unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea dovezii dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor”.