Coparticipare procesuală pasivă obligatorie. Acţiune în demolarea construcţiei executate fără autorizaţie
În acţiunile prin care se solicită desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, în situaţia în care cel sancţionat contravenţional nu s-a conformat celor dispuse prin procesul-verbal de constatare, în temeiul Legii nr. 50/1991, părţile sunt stabilite prin lege: agentul constatator şi contravenientul, prin derogare de la normele de drept comun privind coproprietatea.
Regula coparticipării procesuale forţate nu se aplică în materie contravenţională, răspunderea fiind personală, iar desfiinţarea construcţiilor executate ilegal fiind o sancţiune administrativă, prin care părţile se repun în situaţia anterioară.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 419 din 13 octombrie 2010
Curtea de Apel Constanța
Superficie. Conditii de constituire. Teren proprietatea unei persoane fizice, drept intabulat în Cartea funciară. Preluare abuzivă de către stat a terenului şi atribuirea acestuia unei societăti economice de stat din turism pt.edif. unui complex hotelier
Tribunalul Ialomița
Drept civil. Drept procesual civil. Obligaţia de a face. Opozabilitatea hotărârii faţă de terţi.
Judecătoria Oradea
obligaţie de a face
Curtea de Apel Constanța
Plata de daune materiale cu titlu de despăgubiri pentru neemiterea certificatului de urbanism.
Tribunalul Iași
Constructii-actiune în constatare suplinire acord