Temei de drept: Legea nr. 213/1998
În cazul în care un proprietar, respectiv statul român, a înţeles că renunţe la drepturile sale asupra unui bun ce făcea parte din domeniul său privat, cu scopul de a-l restitui foştilor proprietari, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991, prin intermediul comisiei comunale de fond funciar, unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află situat imobilul, prin implicarea autorităţilor sale deliberativă şi executivă, nu se poate substitui în drepturile comisiei, pentru a-şi apropia bunul şi pentru a-l folosi în alte scopuri decât cele prevăzute în mod expres în Protocolul de predare-primire a terenurilor cu destinaţie agricolă din proprietatea privată a statului.
Curtea de Apel Craiova
Exceptie de nelegalitate acte administrative cu caracter normativ emise în completarea regimului juridic al indemnizarii functionarilor publici cu statut special Încalcarea regimului juridic de drept comun al orelor prestate peste programul norm
Curtea de Apel Suceava
Act administrativ fiscal. Comunicarea actului potrivit art. 163 alin. 6 Cod procedură civilă
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT EMIS DE AUTORITĂŢI PUBLICE LOCALE. -art. 17- 18 din Decretul - Lege 115/1998; -art.44 din Constituţie; -art.1 şi urm. din Legea 554/2004.
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Oradea
Contencios administrativ. Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de D.G.R.F.P. Contribuabil declarat inactiv