ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PE MOTIVE MEDICALE.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Giurgiu la nr.2128 din 08.08.2005 petentul - condamnat D. Gh., aflat în Penitenciarul Giurgiu , a formulat cerere de întrerupere a pedepsei de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.441 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art.455 rap. la art.453 lit. a din Codul de procedură penală, condamnatul invocând faptul că nu mai vede cu ochiul drept şi are dureri la ochiul stâng şi se impune a fi operat la ochi într-o clinică oftalmologică privată.
Tribunalul a dispus, în cauză, efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă afecţiunile de care suferă petentul-condamnat îl pun sau nu, în imposibilitatea de a executa pedeapsa.
Raportul de expertiză medico-legală nr.50/P din 07.09.2005, întocmit de Serviciul
Judeţean de Medicină Legală Giurgiu conchide că petentul-condamnat D. Gh. prezintă
diagnosticul: I. Ochi drept cu cataractă matură; 2.Tulburare de personalitate de tip
antisocial; Necesită tratament chirurgical oftalmologie care nu este o urgenţă şi care, la
solicitarea pacientului, poate fi asigurat prin reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
Tribunalul, analizând cererea în raport de dispoziţiile legale cu aplicabilitate în speţă şi probele administrate în cauză reţine următoarele :
Potrivit art.455 rap. la art. 453 lit.a din Codul de procedură penală executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă "când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa."
Cum afecţiunile de care suferă petentul-condamnat pot fi tratate prin reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se constată că acestea nu îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa, astfel că cererea acestuia urmează a fi respinsă.
Curtea de Apel Brașov
Revizuire - admisibilitate
Curtea de Apel Brașov
Noul cod de procedură civilă - Recurs CASJ. Nivelul contribuţiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere şi comerciale, în anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constituţională nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisă de CASJ sub ac
Curtea de Apel Alba Iulia
Legitimitatea formulării plângerii împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală.
Curtea de Apel Timișoara
Sesizarea instanţei de judecată. Restituirea cauzei penale la procuror pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind: competenţa după materie a organului de urmărire penală; prezentarea materialului de urmărire penală; cuprinsul rechizitoriului. Recurs
Curtea de Apel Alba Iulia
Admisibilitate recurs. Nerespectarea procedurii aprobării tacite conform O.U.G. nr.27/2003.