Nerespectarea principiului contradictorialităţii, consecinţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 26.02.2015, sub nr. ___281/2015, contestatorii PRIMĂRIA ORAȘULUI X și ORAȘUL X au formulat contestație la executare împotriva creditorilor Y și Z, solicitand constatarea nulității și în subsidiar anularea executării silite, cât și a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare silită nr. XXX/2015 pe rolul SCPEJ Pavel și Mușat, inclusiv a Incheierii nr. XXX/02.02.2015, emise în cadrul acestui dosar de executare, prin care a fost încuviințată cererea de executare silită.

 În motivare, contestatorii au aratat că actele de executare silită, în cadrul dosarului de executare silita nr. XXX/2015 au fost emise în mod greşit in contradictoriu cu Primăria X, in baza titlurilor executorii constând in Sentinţa nr. 861/04.10.2005-pronuntata de Tribunalul Prahova in dosar nr.52/2005 precum şi Decizia nr. 182/22.11.2011 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti in dosar nr. 11952,3/42/2005, intrucat Primaria X nu are personalitate juridica. De asemenea, sumele arătate in actele de executare nu tin seama decât de unul dintre titlurile executorii indicate, respectiv de Sentinţa nr. 861/2005 a Tribunalului Prahova, facand abstracţie de Decizia nr. 182/2011 a Curţii de Apel Ploieşti. Mai exact, Sentinţa nr. 861/2005 a Tribunalului Prahova a fost schimbata in parte prin Decizia nr. 182/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, instituindu-se si in sarcina creditorilor obligaţia corelativa de a restitui suma de bani reprezentând cota aferenta părtii restituite in natura din despăgubirile încasate in baza Hotărârii nr. 186/1998, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflaţie. Totodată, nu se tine seama de faptul ca la încheierea Protocolului de predare-primire nr. 17835/09.07.2014, prin care, conform Deciziei nr. 182/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, le-a fost restituit creditorilor in natura o parte din imobil, s-a realizat o compensare între sumele pe care le aveau de încasat conform Sentinţei nr. 861/2005 si cele pe care le aveau de restituit, conform Deciziei nr. 182/2011.

Astfel, conform Protocolului de predare-primire mai sus menţionat, s-au stabilit următoarele: "Având in vedere ca potrivit hotărârilor judecătoreşti sus-enuntate s-au stabilit obligaţii de plata atât în sarcina Statului Roman către notificatori, constând in dreptul de a primi despăgubiri in cuantum de 185.500, 00 lei plus 41.650 lei cat si in sarcina notificatorilor de a restitui Statului roman suma de bani reprezentând cota aferenta pârtii restituie in natura, din despăgubirile incasate in baza Hotărârii nr. 186/1998, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflaţie si care potrivit Raportului de Expertiza Contabila extrajudiciara efectuat de expert contabil autorizat Butnarasu Dan la data de 27.06.2013 este in cuantum de 55.070, 00 lei. Având in vedere ca pana in prezent niciuna din părţile obligate nu si-au indeplinit obligaţiile de plata, urmează a face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 cu privire la compensare, cuantumul despăgubirilor stabilite prin Sentinţa civila nr.861/10.2005 fa care are dreptul notifica torul, urmând a fi diminuata cu suma de 55.070, 00 lei." A mai învederat contestatoarea că înşişi creditorii au efectuat, la acel moment, un raport de expertiza extrajudiciara întocmita de expert contabil autorizat Butnarasu Dan la data de 27.06.2013, in care suma din titlu a fost reactualizată la data de 27.06.2013 la valoarea de 335.969 lei, din care a fost scăzută suma aferenta pârtii din imobil restuita in natura din despăgubirile incasate in baza Hotărârii nr. 186/1998, respectiv 55.070 lei, rămânând de restituit suma de 280.999 lei.

Un alt motiv al contestaţiei invocat este acela că somaţia de executare nu cuprinde suficiente elemente pentru a fi stabilita creanţa, existând dubii cu privire la intinderea ei. Astfel, prin Sentinta Civilă nr. 861 din data de 04.10.2005, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 52/2005, s-a admis în parte acțiunea formulată de creditorii reclamanți în sensul că s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului din X și a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 183.500 lei și 41.650 lei. Acest mod de a fi specificata creanţa nu este suficient pentru a se considera ca este o creanţa lichidă, întrucât, potrivit art. 662 alin. 3, creanţa este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. Mai mult, urmează a se observa ca in somaţie trebuia sa fie menţionata cel putîn valoarea reactualizata in anul 2013 asa cum rezulta din înscrisurile incheiate intre parti, in asa fel incad creanţa sa fie lichida. De menţionat este si faptul ca in somaţie nu este indicat criteriul reactualizării.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, contestatorii au precizat că se impune această măsură potrivit prevederilor art. 718 NCPC pana la soluţionarea prezentei contestaţii la executare , întrucât este vorba despre sume de bani ce provin de la bugetul local, intreaga legislaţie asigurând protecţie asupra unor astfel de sume. Totodată, in bugetul localităţii, aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local, este stabilita clar destinaţia sumelor de bani, nefiind prevăzute fonduri pentru plata unor astfel de creanţe.

De aceea, fiind vorba despre o creanţa cu un cuantum ridicat, prin reţinerea unor astfel de sume din bugetul unităţii administrativ-teritoriale in urma executării silte, s-ar pune in pericol executarea unor alte sarcini bugetare, ceea ce ar crea un prejudiciu care, ulterior, in urma admiterii contestaţiei la executare, nu ar mai putea fi reparat.

In drept, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 665, 711 și urm. CPC. In dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea contabilitate, având ca obiectiv stabilirea sumelor datorate pe baza titlurilor executorii indicate, a Hotărârii nr. 186/1998 priivnd acordarea de despăgubiri, cât și a compensării realizate prin Protocolul de predare – primire nr. 17835/09.07.2014 încheiat între părți. Au atasat inscrisuri la dosar, constând în Sentința Civilă nr. 861/04.10.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 52/2005, Decizia nr. 182/22.11.2011 pronunțată  de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr. 11952/42/2005, Hotărârea nr. 186 din 11 august 1998 a Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, Protocolul de predare – preluare nr. 1735 din data de 09.07.2014, privind bunul imobil ce face obiectul Sentintei Civile nr. 861/2005, încheiat între Primarul Orașului X și Y și Z, Raportul de Expertiză contabilă extrajudiciară emis de expert contabil Butnărașu Dan în baza contractului încheiat în data de 29.03.2012 (filele 14-47), precum și un set de înscrisuri reprezentând actele de executare silită primite de contestatori în cadrul dosarului de executare nr. XXX/2015 (filele 50-75).

Legal citați, intimatii Y și Z au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestatiei la executare. In ce priveşte lipsa de personalitate juridică a Primăriei X, această apărare este neîntemeiată, întrucât între debitorul din titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 861/04.10.2005 (pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul cu nr. 52/2005), modificată în parte prin Decizia civilă nr. 182/22.11.2011 (pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul cu nr. 11952,3/42/2005), rămasă irevocabilă si debitorul urmărit în cadrul dosarului de executare silită există o perfectă identitate. în acest sens se poate lesne observa că legitimarea procesual activă şi pasivă pentru faza de executare silită este dată de chiar titlul executoriu care a fost pus în executare şi constituie temei al demarării formelor de executare silită. Titlul executoriu pus în executare silită determină în mod precis cine este creditorul urmăritor îndreptăţit la a cere punerea în executare silită şi debitorul urmărit împotriva căruia poate fi pornită executarea silită. Mai mult decât atât, în dosarul de fond, care a avut ca obiect contestaţie la Legea nr. 10/2001, una dintre pârâte a fost Primăria Oraşului X, motiv pentru care rezultă că apărările contestatoarei sunt neîntemeiate şi nu au decât rolul de a tergiversa restituirea sumelor la a căror plată a fost obligată. Creditorii au urmărit punerea în executare silită a titlului executoriu faţă de debitoarea din titlul executoriu, neputand fi demarate formele de executare silită împotriva unui alt debitor decât cel faţă de care deţinem un titlu executoriu. De asemenea,şi în Protocolul de predare primire nr. 17735/09.07.2014 se poate observa că Primăria Oraşului X a fost reprezentată la încheierea acestuia de către Primar. In consecinţă, debitoarea Primăria Oraşului X are calitate procesuală în faza de executare silită, solicitând respingerea acestor apărări ca neîntemeiate.

Cu privire la cuantumul sumelor pentru care debitoarea a fost somată să le achite, au învederat intimaţii ca executorul judecătoresc a somat debitoarea să achite exact acele sume de bani înscrise în titlul executoriu, sume care urmează să fie actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective. Intimații nu cunosc la ce dată debitoarea urmează să achite sumele datorate prin titlu, motiv pentru care executorul judecătoresc a dispus ca actualizarea efectivă a acestor sume să fie efectuată la data plătii efective.  Nu se pot anula formele de executare silită pentru faptul că executorul judecătoresc a respectat întocmai dispoziţiile din titlul executoriu, acesta nefiind un motiv de nulitate. De altfel, din această apărare a debitoarei se poate observa că aceasta recunoaşte sumele pe care ni le datorează, însă refuză în mod nejustificat să dispună achitarea lor. Debitoarea recunoaşte existenţa acestor sume invocând chiar dispoziţiile Protocolului de predare primire nr. 17735/09.07.2014. Prin încheierea acestui protocol suma pe care intimaţii au fost obligați sa o achite primăriei s-a compensat cu suma pe care primăria trebuie să ne o achite în temeiul aceleiaşi hotărâri. Debitoarea este nemulţumită de faptul că executorul judecătoresc a somat-o şă plătească mai puţin decât s-a constatat prin expertiza contabilă extrajudiciară.

Cu privire la caracterul lichid al creanţei, creanţa îndeplineşte condiţia caracterului lichid, întrucât cuantumul sumei urmărite rezultă din chiar titlul executoriu, fiind pe deplin îndeplinită condiţia prevăzută de art. 662 alin. (3) din NCPC, în sensul că cuantumul creanţei este stabilit cu exactitate în hotărâre, iar ulterior aceasta este si determinabilă în funcţie de rata inflaţiei.

Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, intimații au solicitat ca debitoarea să depună la dosarul cauzei o cauţiune în cuantumul prevăzut de art. 718 alin. (2) din NCPC. In al doilea rând, au solicitat respingerea acestui capăt de cerere, motivat de faptul că nu sunt indicii de nelegalitate a formelor de executare silită şi care să conducă la concluzia că se impune suspendarea executării silite. Formele de executare silită au fost demarate în temeiul unei hotărâri irevocabile, care constituie titlu executoriu. O eventuală suspendare a executării silite ar prejudicia şi mai mult interesele creditorilor, interese care le-au fost deja prejudiciate prin aceea că de 10 ani de zile (judecată în două cicluri procesuale + executare silită) urmăresc realizarea unui drept al lor, însă sunt împiedicaţi în realizarea acestui drept de refuzul nejustificat al autorităţilor locale.

In drept, intimații au invocat dispozițiile art. 205 și urm. CPC. In dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri și au atașat la întâmpinare adresa răspuns emisă în data de 12 iunie 2013 de Ministerul Finanțelor Publice, cererea de îndreptare a erorilor materiale din Sentința Civilă nr. 861/04.10.2005 și Încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 august 2014 prin care această cerere a fost respinsă, Protocolul de predare – preluare nr. 1735 din data de 09.07.2014, privind bunul imobil ce face obiectul Sentinței Civile nr. 861/2005, încheiat între Primarul Orașului X și intimați (filele 90-101).

La data de 08.05.2015, contestatorii au formulat și depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, reiterând faptul că Primăria Orașului X nu poate avea calitatea de debitor în cadrul executării silite, motivat de lipsa personalității juridice, nefiind astfel relevant că hotărârile judecătorești ce reprezintă titlu executoriu au fost pronunțate în contradictoriu cu aceasta. Au susținut contestatorii că potrivit art. 632 CPC, executarea silită poate fi pornită numai împotriva unei persoane fizice sau juridice, or Primăria nu îndeplinește această calitate esențială. Primăria nu deține un patrimoniu propriu, astfel încât o executare silită pornită împotriva sa este una lipsită de efecte și de rezultat. Cu privire la cuantumul sumelor pentru care se desfășoară executarea silită. Au depus în suplimentarea probatoriului Decizia Civilă nr. 40 din data de 20 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Decizia Civilă nr. 113 din data de 09 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Incheierea din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Decizia Civilă nr. 7151 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 122/1/2012.

La termenul de judecată acordat în cauză la data de 23.06.2013, contestatorii Primăria Orașului X și Orașul X au formulat cerere de completare a contestației la executare, învederând instanței că titlul executoriu nu este clar, în sensul că, deși în Sentința Civilă nr.861/2005 se constată dreptul contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 183.500 lei și 41.650 lei, nu se menționează cine anume trebuie să achite această sumă, cu atât mai mult cu cât în dosar figurau ca și pârâți atât Primăria X, cât și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Prahova. In legătură cu executarea silită prin poprire, au arătat că în mod nelegal executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor deținute de UAT X la bănci, deoarece acestea aparțin unității administrativ teritoriale, care nu a fost parte la proces și nu Primăriei X. In al doilea rând, aceste conturi conțin sume cu un anumit specific, care nu pot face obiectul popririi din partea unor creditori în cadrul unei executări silite civile. Au atașat în acest sens înscrisuri reprezentând corespondența contestatorilor cu băncile unde au deschide conturi bancare, supuse popririi (filele 227 – 223). Prin diligența contestatorilor, la dosar a fost atașat, în copie conform cu originalul, dosarul de executare silită nr XXX/2015 pe rolul SCPEJ Pavel și Mușat.

La termenul din data de 05.08.2015, instanța de judecată a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și, după dezbateri, a rămas în pronunțare.

Prin sentinţa civilă nr. 9533/  19.09.2015 Judecătoria Ploieşti a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii Primăria Orașului X si Orașul X, în contradictoriu cu intimaţii Y şi Z, a dispus anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, precum şi a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. XXX/2015 pe rolul SCPEJ Pavel si Musat şi a respins cererea de suspendare a executării silite formulate de contestatori ca fiind rămasă fara obiect.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea de executare silită formulată la data de 02.02.2015 în cadrul dosarului de executare silită nr. XXX/2015 pe rolul SCPEJ Pavel și Musat, intimații creditori Y și Z au solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 861 din data de 04.10.2005, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 52/2005, modificată în parte prin Decizia Civilă nr. 182 din data de 22.11.2011 pronuntată de Curtea de Apel Ploiești in dosarul nr. 11952,3/42/2005, rămasă irevocabilă.

Din analiza Sentinței Civile nr. 861/04.10.2005, depuse de părți la dosar, instanța constată ca obiectul cauzei l-a reprezentat cererea formulată de reclamantul UUU (autorul intimaților Y și Z) în contradictoriu cu Primăria Orașului X privind anularea dispozițiilor nr. 731/29.11.2004 și nr. 748/03.12.2004 emise de aceasta în aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001 și obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în X, str. Piscul Câinelui, nr. 15, etaj 1, județul Prahova, precum și diferența de bani pentru partea de imobil vândută în baza Legii 112/1995.

Fără a intra în fondul litigiului ce face obiectul Sentinței Civile mai sus menționată, instanța reține ca relevant pentru soluționarea justă a prezentei cauze aspectul privitor la faptul că litigiul a avut ca obiect contestația titularului drepturilor asupra imobilului din str. Piscul Câinelui, nr. 15, X împotriva unor dispoziții emise de Primăria X în aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001, prin care au fost acordate despăgubiri bănești în favoarea persoanelor care nu sunt îndreptățite la restituirea în natură. Primăria X a fost chemată în judecată în virtutea atribuțiilor sale acordate de Legea 10/2001, în baza cărora a emis  dispozițiile mai sus menționate, având astfel capacitate procesuală de folosință și calitate procesuală pasivă în toate fazele procesuale. Din acest punct de vedere, nu poate fi primit ca pertinent argumentul actual al contestatorilor Primăria X și UAT X, prin care, în cadrul fazei executării silite, aceștia invocă dispozițiile art. 77 Legea 215/2001 și învederează că Primăria, ca structură funcțională, fără personalitate juridică, nu are capacitate procesuală de folosință pentru a sta în judecată și pentru a fi subiect al executării silite în baza hotărârilor judecătorești în care a fost parte.

Este adevărat că, în baza Legii 215/2001, primăria este lipsită de capacitate procesuală de folosință si nu poate sta în judecată, insă această dispoziție se aplică numai în ceea ce privește litigiile patrimoniale de drept comun. In cadrul litigiului dedus judecății in dosarul nr. 52/2005, Primăria a fost chemată în judecată în calitate de emitentă a dispozițiilor nr. 731/29.11.2004 și nr. 748/03.12.2004 privind acordarea de despăgubiri, deci în calitate de autoritate publică. Astfel, instanța reține că, în această materie, legitimarea calității procesuale pasive a primăriei nu trebuie făcută prin raportare la existenţa capacităţii de folosinţă a acesteia, ci prin raportare la capacitatea sa de drept public, care presupune abilitarea acesteia de a emite acte administrative în regim de  putere publică.

Potrivit art  77 din legea 215/2001 primăria este o structură functională fară  personalitate juridică, cu structură permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Deşi primăria nu este definită de lege ca o persoană de drept public sau ca un subiect de drept administrativ de sine-statator, paralizarea unei executări silite, demarate în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, in care aceasta a stat în judecată cu drepturi depline, în baza capacității sale procesuale de drept public, ca efect al admiterii lipsei capacităţii procesuale de folosinţa a acesteia, ar fi disproporţionată faţă de interesul protejat prin normele care guvernează  astfel de litigii. Potrivit regulii generale de interpretare prevazute de Codul civil, legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicarii. În acest sens, s-a pronuntat si ICCJ, care, în Decizia nr. 709 din 2.02.2005, în dosar nr. 4181/2003, a statuat următoarele: ”este adevarat ca legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea aceloraşi termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanţii legali ai acestora, însă, instanţelor judecătoreşti, în baza rolului activ, le revine obligaţia de a califica şi reţine „denumirea” acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecăţii şi de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii. Este şi cazul Legii nr. 10/2001, în care, de exemplu, în cuprinsul art. 20, prin care se reglementează modalităţile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) se menţionează „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti (adică a reprezentanţilor lor legali). Or, prin dispoziţia legală menţionată, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de „primărie” pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului”, comuna, oraşul sau municipiul, şi nu o aşa-zisă <<structură funcţională>>. Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ”.

Pentru aceste considerente, instanța va constata că Primăria Orașului X, în calitate de parte litigantă în cadrul dosarului nr. 52/2005 pe rolul Tribunalului Prahova, pronunțat prin Sentința Civilă nr. 861 din data de 04.10.2005, modificată în parte prin Decizia Civilă nr. 182 din data de 22.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești in dosarul nr. 11952,3/42/2005, rămasă irevocabilă, nu este lipsită de capacitate procesuală de folosință, în ce privește actele de executare silită pornite împotriva sa.

Fiind clarificată astfel, cu titlu preliminar, problema capacității procesuale de folosință a Primăriei X în cadrul executării silite pornite în dosarul de executare nr. XXX/2015, prin prisma calității sale de parte litigantă în dosar nr. 52/2005, stabilite în mod judicios de Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești prin Sentința Civilă nr. 861/04.10.2005 și Decizia Civilă nr. 182/22.11.2011, instanța va analiza în continuare legalitatea actelor de executare silită prin prisma existenţei obligației de plată impuse în sarcina sa prin titlurile executorii mai sus menționate.

Pentru clarificarea situației juridice rezultate din titlurile executorii – hotărâri judecătorești puse în executare de intimații creditori, instanța consideră necesar demersul de a analiza fiecare fază procesuală, cu reliefarea aspectelor legate de obligația de plată a despăgubirilor în valoare de 183.500 lei și 41.600 lei și a autorității publice în sarcina căreia au fost impuse acestea. Astfel:

Prin Sentința Civilă nr. 861 pronunțată în data de 04.10.2005 de Tribunalul Prahova în dosar nr. 52/2005, instanța de fond a admis în parte contestația formulată de Rășcanu Alexandru Teodor, în contradictoriu cu Primăria Orașului X și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, a constatat nulitatea dispozițiilor nr. 731/2004 și nr. 748/2004 emise de intimata Primăria Orașului X și a constatat dreptul contestatorului la despăgubiri în cuantum de 183.500 lei și 41.650 lei. Potrivit considerentelor expuse în cadrul Sentinței Civile, instanta a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, constatând că acesta are calitate procesuală pe capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor „întrucât din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor face parte și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice potrivit art. 13 alin. 1 lit. d) din Legea 245/2005, care a modificat Legea 10/2001”.

Prin Decizia Civilă nr. 40 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de contestator și de Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte Sentința Civilă nr. 861/04.10.2005, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respingând acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.  Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 3 din titlul VII al Legii 247/2005 -Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, modalitatea de reparare a pagubelor suferite de cei ale căror imobile au fost preluate de către stat și care nu pot fi restituite în natură, constă în atribuirea de titluri de despăgubire, care sunt certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, față de dispozițiile legale menționate, este cert că în speță Ministerul Finantelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia Civilă  nr. 1097 din data de 07 februarie 2007, Inalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul contestatorului, a casat în parte decizia instantei de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instante pentru rejudecarea apelului declarat de contestator. Au fost menținute dispozițiile Deciziei nr. 40/20.03.2006 în ce privește lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor cu privire la acordarea de despăgubiri.

Prin Decizia Civilă nr. 182 pronunțată în data de 22.11.2011 Curtea de Apel Ploiesti în dosar nr. 11952,3/42/2005, în rejudecarea apelului împotriva Sentintei Civile nr. 861/2005, a admis apelul formulat inițial de Rășcanu Alexandru Teodor și continuat de Y și Z, urmare a vânzării drepturilor succesorale, împotriva Sentinței Civile nr. 861/04.10.2005, a schimbat în parte Sentința Civilă nr. 861/04.10.2005, în sensul că a dispus restituirea în natură a spațiului liber de la etajul 1 al imobilului situat în str. Piscul Câinelui, nr. 15, X, județul Prahova și a obligat contestatorii la restituirea sumei de bani reprezentând cota aferentă părții restituite în natură, din despăgubirile încasate în baza Hotărârii nr. 186/1998, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. A menținut în rest dispozițiile Sentinței de fond.

Prin Decizia Civilă nr. 7151 pronunțată de ICCJ în dosar nr. 122/1/2012, instanța ia act de renunțarea recurenților reclamanți Y și Z la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei Civile nr. 182/2001 a Curții de Apel Ploiești și respinge ca nefondate recursurile declarate de celelalte părți în cauză, astfel încât decizia 182/2001 rămâne irevocabilă.

Analizând considerentele reținute în cadrul fiecărei hotărâri judecătorești pronunțate în timp asupra cauzei, instanța constată că cererea de executare silită împotriva Primăriei Orașului X pentru plata despăgubirilor bănești constatate prin Sentința Civilă nr. 861/2005 este, în fapt, rezultatul unei confuzii din partea intimaților creditori cu privire la entitatea obligată la plata despăgubirilor.

Astfel, decelând dispozițiile Sentinței Civile nr. 861/2005, prin care s-a soluționat fondul în primul ciclu procesual, instanța constată ca Primăria X a fost chemată în judecată pentru constatarea nulității dispozițiilor nr. 731/29.11.2004 și nr. 748/03.12.2004 emise de aceasta în cadrul atribuțiilor sale de autoritate publică competentă în baza Legii 10/2001. În ceea ce privește despăgubirile bănești, reiese în mod clar din considerentele Sentinței că instanța, constatând  dreptul reclamantului la acordarea acestora, nu a intenționat și obligarea Primăriei Orașului X la plata acestora, limitând dispozitivul hotărârii la constatarea sumei la care este îndreptățit reclamantul cu titlu de despăgubiri bănești, plata efectivă a acestora urmând să fie efectuată potrivit procedurii speciale reglementate (recent la acea dată) de Legea 247/2005, la care face referire instanța. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 2 Legea 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, „în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. De aceea instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, stabilind că acesta este subiect al raportului juridic litigios, în baza art. 13 alin. 1 lit. d) Legea 247/2005, care reglementează că din componența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor face parte și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, iar, până la desemnarea unei societăți de administrare, „Fondul Proprietatea” va fi administrat de Ministerul Finanțelor Publice. Deși casate ulterior, considerentele reținute mai sus sunt relevante pentru a clarifica în mod judicios că instanța de fond nu a avut în vedere stabilirea obligației de plată a despăgubirilor în sarcina Primăriei, ci în sarcina autorității publice specializate pentru plata măsurilor prin echivalent, cu respectarea dispozițiilor Legii 247/2005, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Aceasta este și motivația pentru care instanța de fond, în dispozitivul Sentinței, nu a obligat pârâții la plata despăgubirilor, ci doar a constatat dreptul acestora la acordarea lor, lăsând în sarcina reclamantului demersurile legale pentru încasarea acestora de la organismele abilitate în acest sens de statul român.

In faza apelului, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, menținând dreptul reclamantului la acordarea de despăgubiri. Interesantă este motivarea instanței de apel cu privire la admiterea excepției, aceasta stabilind că potrivit art. 3 din titlul VII al Legii 247/2005 -Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, modalitatea de reparare a pagubelor suferite de cei ale căror imobile au fost preluate de către stat și care nu pot fi restituite în natură, constă în „atribuirea de titluri de despăgubire, care sunt certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, față de dispozițiile legale menționate, este cert că în speță Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă”. Reiese așadar că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost admisă prin prisma necompetenței acestei autorități la acordarea despăgubirilor raportat la competența unei alte autorități de a emite titlurile de despăgubire, respectiv Cancelaria Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și NU prin prisma necompetenței sale în raport de Primăria Orașului X.

In următoarele cicluri procesuale, Ministerul Finanțelor Publice a fost scos din cauză, fiind menținut dispozitivul instanței privind constatarea dreptului reclamanților la despăgubiri, astfel că, în forma finală, deși hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu doar cu Primăria X, se menține constatarea dreptului reclamanților la despăgubiri. Totuși, asa cum am specificat mai sus, aceasta nu înseamnă că Primăria Orașului X este, În final, entitatea  obligată la plata acestora, în primul rând întrucât nu a existat o solidaritate între Primăria X și Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia să aibă ca efect transferul obligației de plată asupra Primăriei X și, în al doilea rând, întrucât acordarea despăgubirilor a fost interpretată de instanța de fond, cât și cea de apel ca fiind atributul autorităților publice specializate în baza Legii 247/2005 în ce privește emiterea titlurilor de despăgubiri și acordarea măsurilor în echivalent.

Instanța reține că, în situația în care s-ar interpreta în mod contrar dispozițiile stabilite prin hotărârile enumerate mai sus și s-ar continua executarea silită împotriva Primăriei Orașului X pentru plata dreptului de despăgubire constatat prin Sentința Civilă nr. 861/2005 s-ar ajunge în situația abuzivă în care reclamanții, intimați în prezenta cauză, ar obține plata despăgubirilor în alt mod decât prin respectarea procedurii speciale prevăzute de lege pentru plata măsurilor prin echivalent, eludându-se un întreg sistem funcțional care a fost reglementat în mod expres pentru acordarea acestora. În baza legislației actualizate, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este autoritatea publică competentă pentru plata despăgubirilor bănești constatate prin hotărâri judecătorești, cum este cazul și in speța supusă controlului judecătoresc în prezenta cauză.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanța va constata ca Primăria Orașului X nu are calitatea de debitor în baza Sentinței Civile nr. 861/2005, modificate prin Decizia Civilă nr. 182/2011. Pe cale de consecință, nici unitatea administrativ teritorială, respectiv Orașul X, nu are calitatea de debitor în cadrul executării silite pornite în baza dosarului de executare nr. XXX/2015, drept pentru care va admite contestaţia la executare şi va anula toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. XXX/2015. 

Ca efect al admiterii contestației la executare pentru considerentele mai sus menționate, demersul juridic de a analiza și celelalte motive de contestație invocate de contestatori, privind cuantumul sumelor datorate, nu mai este util, instanța urmând să nu le mai analizeze. 

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 719 CPC, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Totodată, potrivit art. 650 (3) CPC, „hotărârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel”. Din coroborarea celor două texte de lege mai sus menţionate, rezultă că, în situaţia în care instanţa de executare, în cadrul litigiului, nu a soluţionat cererea de suspendare a executării silite până la data soluţionării pe fond a contestaţiei, ulterior acestui moment cererea de suspendare rămâne fără obiect, ca efect al caracterului executoriu al hotărârii de primă instanţă, prin care a fost admisă contestaţia şi au fost anulate formele de executare silită, respectiv a încetat însăşi executarea silită.

În consecinţă, instanţa va respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator ca rămasă fără obiect, executarea silită fiind deja anulată prin prezenta sentinţă, prin care a fost admisă pe fond contestaţia la executare. 

Împotriva acestei sentinţe  apelanţi intimaţi Y şi Z, au formulat apel,  solicitând în principal, admiterea apelului, anularea  sentinţei  civile  apelate şi  trimiterea cauzei spre re judecare şi în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată

Solicită admiterea apelului, anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti, motivat de faptul că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea de către instanţa de fond a următoarelor principii fundamentale ale procesului civil:

1) Principiul legalităţii

Hotărârea instanţei de fond, astfel cum este redactată, are natura unei hotărâri de lămurire a titlului executoriu.

Instanţa în mod greşit a pronunţat o asemenea hotărâre, întrucât: - mai întâi nu era competentă material să soluţioneze o cerere cu un asemenea obiect şi apoi aceasta nu a fost investită cu un asemenea capăt de cerere.

Or, în aceste condiţii rezultă că hotărârea Judecătoriei Ploieşti este vădit nelegală.

2) Principiul disponibilităţii

Contrar celor reţinute prin încheierea din data de 05.08.2015, care a fost comunicată o dată cu hotărârea apelată, la termenul de judecată la care această cauză a rămas în deliberare şi pronunţare, respectiv 05.08.2015, instanţa de fond a dat cuvântul părţilor asupra următoarelor aspecte procesuale, respectiv:

a)Discutarea probelor pe care părţile le solicită în cadrul susţinerii şi combaterii contestaţiei la executare;

b)Discutarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite;

c)Discutarea primului motiv al contestaţiei la executare,

Instanţa de fond s-a pronunţat în cauză pe cu totul alte motive decât acelea care au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor la termenul din data de 05.08.2015 dar şi pe cu totul alte motive decât cele invocate de debitoare prin contestaţia la executare.

La termenul din data de 05.08.2015 Judecătoria Ploieşti a dat părţilor cuvântul doar asupra acelei apărări invocate de contestatoare care viza lipsa de capacitate procesuală de folosinţă a Primăriei X, urmând ca in funcţie de soluţia pe care o va pronunţa, instanţa să repună cauza pe rol sau să admită contestaţia la executare, dar exclusiv pe acest motiv, al lipsei de capacitate procesuală de folosinţă.

Lecturând considerentele soluţiei apelate, se constata că Judecătoria Ploieşti a respins apărarea contestatoarei cu privire la lipsa de capacitate procesuală de folosinţă, dar s-a pronunţat pe fondul contestaţiei, analizând titlul executoriu pus în executare, dar fără ca Judecătoria Ploieşti să fi fost învestită cu o contestaţie la titlu.

Astfel, foarte important de reţinut este faptul că Judecătoria Ploieşti a fost învestită cu o contestaţie la executare propriu - zisă.

Deşi judecătoria a fost investită cu o contestaţie la executare propriu - zisă, în cadrul căreia aceasta avea doar obligaţia de a analiza legalitatea actelor de executare silită contestate şi emise în cadrul dosarului de executare nr. XXX/2015, prin hotărârea pe care a pronunțat-o judecătoria a încălcat astfel principiul disponibilităţii.

De asemenea, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii prin aceea că s-a pronunţat pe un motiv care nu a fost invocat de contestatoare nici prin acţiunea introductivă şi nici prin precizările depuse ulterior la dosar.

3) Principiul contradictorialităţii

De asemenea, judecătoria s-a pronunţat fără a da voie creditorilor să pună concluzii, să formuleze apărări pe aceste motive pe care instanţa de fond le-a avut în vedere în momentul pronunţării hotărârii apelate.

Motivele pe care instanţa de fond le-a avut în vedere la momentul deliberării şi pronunţării nici nu au fost invocate de către debitoare şi nici nu au fost puse în discuţia contradictorie a celor două părţi.

Mai mult, aceste motive nu au fost invocate nici de către instanţă din oficiu.

Or, în acest fel judecătoria a încălcat în mod flagrant principiul contradictorialităţii pentru toate părţile din proces, principiu prevăzut şi garantat de art. 14 din NCPC.

Potrivit acestui principiu, orice aspect privitor la litigiu trebuie să fie pus în discuţia contradictorie a părţilor, astfel încât părţile să aibă posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanţial sau procedural, ori de fapt aflate în dezbatere.

Principiul contradictorialităţii constituie o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigenţelor cerute procedurii de judecată propriu - zise de art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Între principiul contradictorialităţii (prevăzut de art. 14 din NCPC), principiul dreptului la apărare (prevăzut şi garantat de art. 13 din NCPC) şi principiul egalităţii părţilor în procesul civil (prevăzut la art. 8 din NCPC), există o relaţie indisolubilă, primul principiu constituind o garanţie a respectării celorlalte două principii.

în aceste condiţii, urmează să observaţi că prin soluţia instanţei de fond creditorilor li s-a adus atingere tuturor acestor drepturi fundamentale care sunt constituite cu titlu de principii obligatorii ale procesului civil şi pe care în temeiul art. 7 alin. (2) din NCPC judecătorul fondului avea obligaţia de a se asigura că sunt respectate în persoana apelanţilor din prezenta cauză.

4) Dreptul la un proces echitabil

Dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite şi de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

Dreptul la un proces echitabil presupune ca părţile să aibă parte de judecata unei instanţe imparţiale, care să respecte drepturile părţilor în mod egal.

Or, atât timp cât judecătoria s-a pronunţat pe alte motive decât cele invocate de reclamantă şi fără a le pune în discuţia părţilor, considerăm că instanţa de fond a încălcat acest drept substanţial al apelanţilor - creditori,. dând astfel naştere unor mari semne de întrebare în privinţa imparţialităţii de care această instanţă ar fi trebuit să dea dovadă.

Pentru analiza acestui motiv de apel apreciază deosebit de important să fie solicitată înregistrarea şedinţei de judecată din data de 05.08.2015.

în consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 480 alin. (3) din NCPC şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, vă solicităm admiterea apelului, anularea soluţiei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la motivele de apel subsidiare,

I. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că subsemnaţii avem deschisă calea prevăzută de legea specială pentru a ne realiza dreptul de creanţă stabilit prin hotărârea civilă nr. 861/04.10.2005 (pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul cu nr. 52/2005), modificată în parte prin Decizia civilă nr. 182/2211.2011 (pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul cu nr. 11952,3/42/2005), rămasă irevocabilă.

Astfel, precizăm că în vederea lămuriri titlului executoriu subsemnaţii am solicitat Tribunalului Prahova îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul titlului executoriu, respectiv de a se menţiona că obligă pârâta la plata sumelor si nu de a constata.însă, această cerere a fost respinsă de Tribunalul Prahova prin încheierea din data de 11.08.2014.

Important de reţinut este faptul că în considerentele acelei încheieri tribunalul a precizat însă că obligaţia de a plăti sumele stabilite prin titlul executoriu îi revine unităţii deţinătoare, deci intimatei Primăria Oraşului X.

II. Instanţa de fond a ignorat încheierea între părţi a Protocolului de predare primire şi compensare nr. nr. 17735/09.07.2014.

Prin încheierea acestui protocol suma pe care apelanţii trebuia să o achite primăriei s-a compensat cu suma pe care primăria trebuie să ne o achite în temeiul aceleiaşi hotărâri.

Faptul că debitoarea a încheiat acest protocol şi a dispus cu privire la compensare înseamnă că aceasta recunoaşte datoria şi şi-o însuşeşte. În situaţia în care intimata nu ar fi înregistrat această creanţă cu siguranţă că nu ar fi dispus compensarea ei, cu atât mai mult cu cât compensarea presupune existenţa a două creanţe certe, lichide şi exigibile.

Foarte probabil că Primarul a încheiat acest act juridic în temeiul art. 61 din Legea nr. 215/2001, art. 62 din Legea nr. 215/2001 şi art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit cărora Primarul este o autoritate executivă ce reprezintă atât Primăria, cât şi uat-ul.

Or, în aceeaşi calitate, dar şi în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ-teritoriale şi art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 Primarul îndeplineşte atribuţii referitoare la bugetul local, iar potrivit art. 63 alin. (4) lit. a) şi b) din aceeaşi lege primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite si întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local.

În aceste condiţii, apreciază că Primarul ca şi instituţie publică are calitatea de ordonator principal de credite, acesta fiind cel care întocmeşte şi propune spre aprobare bugetul local, buget care include cheltuielile pentru UAT şi toate celelalte structuri funcţionale din cadrul UAT-ului, inclusiv primăria.

III.Obligaţia de plată a sumelor de bani stabilite prin titlul  executoriu îi revine intimatei Primăria Oraşului X, întrucât această instituţie avea calitatea de unitate deţinătoare a imobilului confiscat abuziv şi pe cale de consecinţă tot ea trebuie să achite aceste sume.

IV.Obligaţia de plată a primăriei rezultă şi din răspunsurile primite de apelanţi de la Ministerul Finanţelor şi de la Guvernul României, instituţii care au fost sesizate de noi în privinţa acestei hotărâri.

Astfel, prin răspunsul nr. J10860 din 12.Iun.2013 emis de Ministerul Finanţelor Publice aceasta instituţie spune ca „in concluzie, in conformitate cu Decizia nr.40/20.03.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, irevocabila prin Decizia nr. 1097/07.02.2007 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Ministerului Finanţelor Publice nu ii revine nici o obligaţie de natura celor solicitate de dumneavoastră prin cerere, fata de minister acţiunea fiind respinsa, in mod irevocabil. In opinia noastră cel căruia ii revine obligaţia de a aduce la îndeplinire dispoziţiile stabilite de instanţa de judecata si implicit soluţionarea cererilor formulate de dumneavoastră, este paratul in contradictoriu cu care a fost admisa acţiunea, respectiv Primăria oraşului X."

Aceste demersuri au fost făcute de subsemnaţii tocmai cu intenţia de a lămuri situaţia acestui titlu executoriu pe care îl deţinem;

In acelaşi sens solicită  să se aibă în vedere că şi prin încheierea din data de 11.02.2013 Tribunalul Prahova a ordonat învestirea cu formulă executorie a titlului nostru executoriu, iar Judecătoria Ploieşti prin încheierea pronunţată la data de 21.08.2013 în dosarul nr. 18708/281/2013 a dispus încuviinţarea executării silite a hotărârii nr. 861/04.10.2005 (pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul cu nr. 52/2005), modificată în parte prin Decizia civilă nr. 182/22.11.2011 (pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul cu nr. 11952,3/42/2005), rămasă irevocabilă.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. din NCPC.

În temeiul art. 231 alin. (4) şi alin. (6) din NCPC solicită  ataşarea înregistrării audio a şedinţei de judecată din data de 05.08.2015 şi  proba cu înscrisuri.

Primindu-se cauza la Tribunalul Prahova, dosarul a fost înregistrat sub nr. 3644/281/2015, la data de 0.12.2015, iar intimatele au depus întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către reclamant, a dispoziţiilor legale incidente, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 476 Cod procedura civila, tribunalul constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9533/ 19.09.2015 Judecătoria Ploieşti a admis contestaţia la executare formulată de intimaţii contestatorii Primăria Oraşului X si Oraşul X, în contradictoriu cu apelanţii  intimaţi Y şi Z, a dispus anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, precum şi a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. XXX/2015 pe rolul SCPEJ Pavel si Muşat şi a respins cererea de suspendare a executării silite formulate de contestatori ca fiind rămasa fără obiect.

 Cu toate acestea, instanţa de fond, în şedinţa publică de la 05.08.2015, a acordat cuvântul asupra probelor pe care părţile le solicită în cadrul susţinerii şi combaterii contestaţiei la executare; cu privire  la cererea de  suspendarea executării silite şi  cu privire la excepţia lipsei  capacitaţii procesuale de folosinţă a Primăriei X,  invocată de aceasta ca un prim capăt de cerere al contestaţiei.

Din  considerentele soluţiei apelate, se constata că Judecătoria Ploieşti a respins susţinerea contestatoarei privind lipsa de capacitate procesuală de folosinţă, dar s-a pronunţat şi pe fondul contestaţiei, analizând titlul executoriu pus în executare, fără ca Judecătoria Ploieşti să fi fost învestită cu o contestaţie la titlu.

Astfel, este întemeiată susţinerea apelanţilor în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv, fiind învestită cu o contestaţie la executare, în cadrul căreia instanţa de fond  avea  obligaţia de a analiza legalitatea actelor de executare silită contestate, a executării silite însăşi  în cadrul dosarului de executare nr. XXX/2015, prin hotărârea pe care a pronunţat-o judecătoria  analizând titlul executoriu pus în executare, a interpretat dispozitivul hotărârii judecătoreşti ce constituie titlul executor, deşi nu fusese investită cu o cerere legal formulată cu acest obiect  şi nici nu era competentă în acest sens, încălcând astfel principiul disponibilităţii.

Din înregistrarea  şedinţei de judecată de la data de 05.08.2015, fila 100 dosar apel se reţine  că în şedinţa publică de la 05.08.2015 instanţa de fond a acordat cuvântul asupra probelor pe care părţile le solicită în cadrul susţinerii şi combaterii contestaţiei la executare; cu privire  la cererea de  suspendarea executării silite şi  cu privire la excepţia lipsei  capacitaţii procesuale de folosinţă a Primăriei X,  invocată de aceasta ca un prim capăt de cerere al contestaţiei şi s-a pronunţat asupra anulării încheierii de încuviinţare a executării silite, precum şi a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. XXX/2015 pe rolul SCPEJ Pavel si Muşat, fără să fi acordat cuvântul şi cu privire la aceste aspecte sau să fi dat posibilitatea să fie administrate toate probatoriile solicitate de părţi in acest sens, deşi in şedinţa publica, aşa cum se reţine in încheiere,  instanţa s-a pronunţat in sensul că  proroga discuţiile asupra încuviinţării probei cu expertiza .

Rezultă ca  instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor aspecte ce nu au potrivit cărora  orice aspect privitor la litigiu trebuie să fie pus în discuţia contradictorie a părţilor, astfel încât părţile să aibă posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanţial sau procedural, ori de fapt aflate în dezbatere.

Principiul contradictorialităţii constituie o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigenţelor cerute procedurii de judecată propriu - zise de art. 6 paragraf 1 din CEDO şi totodată o garanţie a respectării  dreptului la apărare ( principiu prevăzut şi garantat de art. 13 C.p.c.) şi al principiului egalităţii părţilor în procesul civil  consacrat de prevăzut la art. 8 C.p.c.

In aceste condiţii, tribunalul reţine că  prin soluţia instanţei de fond, apelanţilor li s-a adus atingere tuturor acestor drepturi fundamentale care sunt consacrate cu titlu de principii obligatorii ale procesului civil şi pe care în temeiul art. 22 din C.P.C., judecătorul fondului avea obligaţia de a le respectata în prezenta cauză.

De fapt, în condiţiile în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor aspecte dar care în prealabil nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, înseamnă că în realitate soluţia pronunţată în primă instanţa si deci sentinţa atacată au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin.1, 5, art.22 alin.1, 2, 6 c.pr.civ. modificat  şi deci  a dreptului la apărare al apelanţilor intimaţi, a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii,  fiind lovită de nulitate, echivalând cu o nesoluţionare pe fond a tuturor pretenţiilor formulate, cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale ce reglementează modalitatea de  soluţionare a unor pretenţii pe cale judecătorească faţă de toate  persoanele  în raport de care au fost formulate.

Mai mult chiar, în condiţiile în care nu au fost respectate în primă instanţa dispoziţiile procedurale ce instituie in sarcina instanţelor judecătoreşti punerea în discuţie a tuturor împrejurărilor de fapt si de drept invocate de către părţile respective, a tuturor aspectelor cu caracter prealabil, înseamnă că se impune anularea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, măsură solicitată expres de către apelant cu ocazia promovării prezentului apel, deoarece instanţa de apel are obligaţia să stabilească în ce măsura au fost încălcate drepturile procesuale ale tuturor părţilor din prezenta cauză, daca au fost respectate sau nu anumite principii de drept aplicabile cu caracter general, în ce măsura toate părţile implicate în prezenta cauza şi-au exercitat sau nu dreptul la apărare, dacă instanţa de fond a respectat sau nu normele procedurale ce reglementează modalitatea de soluţionare  a excepţiilor invocate, a cererilor prealabile formulate în primă instanţă.

Constatând astfel întemeiate criticile formulate de către apelanţi, tribunalul apreciază  că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480, alin. 1, 2 şi 3 C.p.c. astfel încât, va admite apelul şi faţă de solicitarea expresă a apelanţilor  de a se trimite cauza spre rejudecare, pentru a nu lipsi părţile de un grad de jurisdicţie şi pentru a nu se încălca accesul liber la justiţie ca drept fundamental, consacrat atât prin art.6 pct.1 din Convenţie, cât şi de art.21 din Constituţia României, Curtea , în baza art.480 alin.3 N.C.P.C., va admite apelul, va anula sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Domenii speta

Spete similare