Rezolutiune contract

Sentinţă civilă 3845 din 13.12.2011


ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

DOSAR NR. 4801/270/2011 rezolutiune contract

Înreg. 29.07.2011

SENTINTA CIVILA NR. 3845

Sedinta publica din data de 13.12.2011

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

PRESEDINTE – ……

GREFIER – ….

Pe rol a fost solutionarea cauzei civile privind pe reclamantii ….. si …., în contradictoriu cu pârâtii .. si …., având ca obiect rezolutiune contract.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta reclamantii, personal si asistati de avocat …., pârâta …. personal, lipsind pârâtul …..

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Avocat …… depune la dosarul cauzei taxa judiciara de timbru de 1000 lei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond:

Avocat …., pentru reclamanti, solicita admiterea actiunii si în principal a se constata ca fiind simulat contractul de vânzare-cumparare. Actul este de fapt o donatie cu sarcini facuta de reclamantii fiicei lor. Din probele administrate în cauza rezulta ca reclamantii au intentionat sa doneze aceasta casa fiicei lor, întelegând în acest mod sa-si înzestreze fata. Având în vedere ca reclamantii au si alti copii, a fost ideea pârâtului sa nu se încheie un contract de donatie, ci unul de vânzare-cumparare. Martorul audiat la termenul trecut a precizat ca nu numai ca pârâtii nu au dat niciun ban, dar si cheltuielile încheierii actului au fost achitate tot de reclamanti. Asadar, este vorba despre un act simulat, reclamantii de fapt au facut o donatie fiicei lor. Dupa încheierea actului de vânzare-cumparare, comportamentul pârâtului s-a schimbat radical, a devenit un om violent, fiind necesara si interventia politiei în nenumarate rânduri. În subsidiar, daca instanta va considera ca nu sunt îndeplinite conditiile simulatiei, solicita rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare, pentru nerespectarea clauzei de uzufruct. Reclamantii au fost de acord ca pârâtii sa locuiasca în acea casa, dar pârâtul a ajuns sa le faca viata imposibila si toti au fost nevoiti sa se refugieze în casa reclamantilor. Asadar, solicita în subsidiar admiterea actiunii pentru nerespectarea clauzei de uzufruct. Solicita cheltuieli de judecata.

Pârâta … precizeaza ca sunt nenumarate motive pentru desfacerea actului de vânzare-cumparare. Pârâtul le face imposibila convietuirea. Precizeaza ca dosarul de divort a ramas în pronuntare, asteapta primirea hotarârii.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de fata, constata ca:

Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la data de 29.07.2011 sub nr. 4801/270/2011, reclamantii … si …, domiciliati în …. au chemat în judecata pârâtii ….. si …., cu acelasi domiciliu, solicitând a se constata ca fiind simulat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1041/16.09.1997 de catre B.N.P. …., iar, în subsidiar, a se dispune rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare cu numarul de mai sus pentru nerespectarea clauzei de uzufruct.

În motivare se arata ca, initial, reclamantii au donat fiicei lor o parte din constructiile proprietatea lor, dar ginerele nu au fost de acord, astfel ca au încheiat un contract de vânzare-cumparare, cu pastrarea dreptului de uzufruct. Pentru ca pârâtii nu au reusit sa-si achizitioneze o locuinta, reclamantii le-au permis sa locuiasca împreuna cu ei, însa pârâtul a început sa se comporte agresiv fata de fata de toti, facând imposibila convietuirea.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 1175 Cod civil si art. 1020 Cod civil.

Cererea a fost timbrata cu 1314 lei taxa judiciara de timbru si 1 leu timbru judiciar.

Prezenta în instanta, pârâta .. a fost de acord cu actiunea reclamantilor.

Pârâtul ….. a fost legal citat, dar nu s-a prezentat în instanta, nu a depus întâmpinare si nu si-a angajat avocat.

Reclamantii au depus la dosar: acte de stare civila, contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1041/16.09.1997 de catre B.N.P. ……., procesele verbale de contraventie seria JO nr. 0143580/8.07.2011 încheiat de …. si seria AP nr. 2187905/3.07.2011, declaratie olografa extrajudiciara a pârâtului …., înscris sub semnatura privata numit „Donatie”. Au solicitat si probele cu interogatoriu si cu martorii …. si ….

Pârâtii nu au formulat probe.

În baza art. 167 Cod de procedura civila instanta a încuviintat probele cu interogatoriu, înscrisuri si martori ca fiind utile, pertinente si concludente cauzei.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Pârâtii sunt fiica, respectiv ginerele reclamantilor. Între ei s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1041/16.09.1997 de catre B.N.P. … prin care reclamantii au vândut pârâtilor nuda proprietate asupra a 2 camere, o magazie, o camara, o bucatarie dintr-o locuinta construita din paianta, acoperita cu tigla si suprafata de 220 m.p. teren curti-constructii, imobil situat în intravilanul orasului …….

Pretul vânzarii a fost stabilit la 500 lei, iar reclamantii si-au pastrat dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor vândute.

Dupa cum a recunoscut la interogator pârâta …. si asa cum au declarat martorii, pârâtii nu si-au putut achizitiona un apartament, astfel ca reclamantii le-au permis sa locuiasca în imobilul vândut.

De circa 5-6 ani, pârâtul si-a schimbat comportamentul, în sensul ca  îi înjura, îi insulta si îi ameninta pe toti, îsi loveste copiii, îi agreseaza fizic pe sotie si pe socrii.

Pentru a se proteja, reclamantii au apelat în repetate rânduri la organele de politie si, drept urmare, pârâtul …. a fost sanctionat contraventional, asa cum reiese din procesele verbale de contraventie de la filele 7 si 41 dosar.

Ca urmare a agresivitatii pârâtului, reclamantii împreuna cu pârâta si copiii folosesc partea din constructii care nu a fost înstrainata, în timp ce pârâtul foloseste singur imobilele ce au facut obiectul vânzarii-cumpararii.

Despre problemele pe care le-a creat pârâtul (consum de alcool, agresivitate verbala si fizica) au relatat si martorii … si …: pârâtul nu mai are respect fata de nimeni, nici macar fata de familia sa, nu îsi asuma nicio responsabilitate, ignora si autoritatile, nu are loc de munca.

Cu înscrisul sub semnatura privata numit „Donatie” (fila 38 dosar), reclamantii au sustinut ca actul autentic este simulat.

Ceea ce este caracteristic pentru simulatie este faptul ca ea presupune existenta concomitenta între aceleasi parti, a doua contracte: unul public, aparent, denumit si contract simulat, prin care se creaza o anumita aparenta juridica ce nu corespunde realitatii; un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde vointei reale a partilor si prin care acestea anihileaza, în tot sau în parte, aparenta juridica creata prin actul public, simulat.

Spre a ne afla în fata unei simulatii este necesar ca actul secret – contraînscrisul – sa se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent. De asemenea, ambele acte juridice trebuie încheiate între aceleasi parti.

Examinând înscrisul sub semnatura privata, instanta constata ca, din cuprinsul acestuia, reiese ca, reclamantii au donat fiicei lor, ….., o casa, situata în curte, construita din paianta, acoperita cu tigla, pentru ca aceasta sa aiba grija de dânsii la batrânete si sa-i înmormânteze.

Înscrisul nu este datat, astfel ca nu se poate stabili, cu certitudine, daca a fost încheiat anterior sau concomitent cu actul autentic. De asemenea, actele nu au fost încheiate între aceleasi parti: contraînscrisul priveste pe reclamanti si pe pârâta .., în timp ce actul aparent a fost încheiat între reclamanti si pârâtii … si ……..

Nefiind întrunite conditiile simulatiei, instanta va constata ca cele doua contracte – donatia si vânzarea-cumpararea – corespund, separat, vointei reale a partilor între care au fost încheiate.

Asa fiind, capatul de cerere privind constatarea simulatiei va fi respins.

Dreptul de uzufruct este un dezmembramânt al dreptului de proprietate  si se defineste ca fiind dreptul de a se bucura cineva de bunurile ce sunt proprietatea altuia întocmai ca însusi proprietarul lor, însa cu îndatorirea de a le conserva (art. 517 Cod Civil vechi).

Prin încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1041/16.09.1997 de catre B.N.P. ……, reclamantii au transmis nuda proprietate a imobilelor înstrainate: preluarea în stapânirea de drept a imobilelor de catre pârâtii-cumparatori s-a facut la data încheierii contractului, 16.09.1997, iar stapânirea în fapt urma sa se faca dupa decesul vânzatorilor.

Împrejurarea ca reclamantii-vânzatori le-au permis pârâtilor cumparatori sa locuiasca în imobilele dobândite de acestia din urma, nu înlatura obligatia nudului proprietar, în speta a pârâtilor, de a nu stânjeni exercitarea de catre uzufructuari a drepturilor lor.

Dintre pârâti, numai ….. a înteles sa respecte atributele uzufructuarilor. Pârâtul ….. nu a înteles semnificatia juridica si morala a actului încheiat, exercitând în mod abuziv dreptul sau de proprietate.

Pentru aceste motive si vazând si dispozitiile art. 561 Cod civil vechi, va fi admis capatul de cerere privind rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare.

Ca urmare, partile vor fi repuse în situatia anterioara, în sensul ca imobilele înstrainate vor reveni în proprietatea reclamantilor.

Întrucât pârâta ….. a recunoscut la prima zi de înfatisare pretentiile reclamantilor nu va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata (art. 276 Cod de procedura civila).

Pârâtul fiind în culpa procesuala, va fi obligat, conform art. 274 Cod procedura civila, la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E :

Admite în parte actiunea formulata de reclamantii … si .., domiciliati în ….. împotriva pârâtilor ….. si …., cu acelasi domiciliu.

Respinge capatul de cerere privind constatarea simulatiei.

Dispune rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1041/16.09.1997 de catre B.N.P. .. – …. si repune partile în situatia anterioara, în sensul ca obliga pârâtii sa lase reclamantilor în deplina proprietate si linistita posesie doua camere, magazie, camara, bucatarie dintr-o locuinta construita din paianta acoperita cu tigla si suprafata de 220 m.p. teren curti-constructii, imobile situate în …..

Obliga pe pârâtul …. sa plateasca reclamantilor cheltuieli de judecata în suma de 2815 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 13.12.2011.

PRESEDINTE,  GREFIER,

1