Invocarea în acelaşi dosar a unei noi excepţii de neconstituţionalitate, după ce o primă astfel de excepţie a fost respinsă de Curtea Constituţională, coroborată şi cu alte elemente, poate conduce la concluzia că pârâtul a înţeles să se folosească de...

Invocarea în acelaşi dosar a unei noi excepţii de neconstituţionalitate, după ce o primă astfel de excepţie a fost respinsă de Curtea Constituţională, coroborată şi cu alte elemente, poate conduce la concluzia că pârâtul a înţeles să se folosească de acest drept procedural în scopul de a  tergiversa soluţionarea cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 02.07.2009, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 8987/215/2009, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâtul F S în contradictoriu cu reclamanta F M.

Prima instanţă a apreciat ca invocând din nou excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6132 C.proc.civ, apare evidenta intenţia paratului de tergiversare a judecaţii cauzei, chiar daca excepţia de neconstituţionalitate invocată in primul ciclu procesual s-a raportat la alte texte constituţionale, decât cele invocate prin noua cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, paratul având posibilitatea invocării neconstituţionalităţii  disp. art. 6132 C.proc.civ in raport  si de disp. art. 15 alin. 1 din Constituţie, la momentul formulării primei cereri de sesizare. Însuşirea noii cereri de sesizare a Curţii Constituţionale întârzie procedura cercetării judecătoreşti si determină depăşirea perioadei rezonabile in care trebuie soluţionata cauza, având in vedere ca de la data sesizării instanţei a trecut o perioada de 2 ani.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 02.07.2009, a formulat recurs pârâtul F S, criticând-o sub aspectul nelegalităţii.

În motivarea recursului său, pârâtul arată că instanţa de fond a greşit de doua ori pronunţând o hotărâre profund nelegala.

Mai întâi, precizează ca nu a cerut instanţei sa sesizeze Curtea Constituţionala, ci a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 indice 2 din c. pr civ. care cade in competenta exclusive a Curţii Constituţionale a României, iar Judecătoria Craiova nu are aceasta competenta materiala.

In al doilea rând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 613 indice 2 din c pr civ raportat la încălcarea dispoziţiilor art 15 alin 1 din Constituţie nu a mai fost ridicata pana in prezent in acest dosar, motiv pentru care nu are legătura cu tergiversarea cauzei si nici cu „miza litigiului".

Prin decizia civilă nr. 128 din 10.07.2009, Tribunalul Dolj-Secţia pentru Minori şi Familie a respins recursul pentru următoarele motive:

Referitor la primul motiv invocat de recurent precum ca nu a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale  se reţine ca acesta este nefondat; chiar daca invocând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 indice 2 din c. pr. Civ. paratul nu solicita in mod explicit sesizarea Curţii Constituţionale aceasta cerere este subînţelesă, având în vedere prevederile art. 29 din Legea nr.47/1992  care dispune astfel „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”

Cu privire la al doilea motiv de recurs se constata ca in speţa dreptul la apărare al paratului, inclusiv prin formularea de excepţii se situează in opoziţie faţă de dreptul reclamantei de a i se soluţiona, intr-un fel sau altul, cererea formulata, impunându-se menţinerea unui echilibru intre acestea. Alături de aceste drepturi procesuale ale parţilor si, apreciem ca prioritar fata de ele, se situează interesul minorei de a i se reglementa, chiar si provizoriu, raporturile cu ambii părinţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 723 alin. 1 C.p.civ, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţa si potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Pentru a stabili care a fost scopul urmărit de pârâtul recurent prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, se impune a fi analizată atitudinea sa procesuală pe întreg parcursul judecării cauzei. Astfel, se poate observa că acesta a mai invocat o excepţie de neconstituţionalitate, excepţie care a fost  respinsă de Curtea Constituţională prin decizia 694/12.06.2008; de asemenea a formulat 2 cereri de recuzare privind acelaşi judecător, cererile sale fiind respinse ca nefondate.

Tot odată, se poate constata că recurentul pârât nu a creat condiţii favorabile pentru executarea sc. nr. 9301/03.06.2009 prin care se acorda reclamantei dreptul de a avea legături personale cu minora, aşa cum reiese din adresa nr. 24244/24.06.2009 a Direcţie generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Coroborând toate aceste elemente se poate concluziona că pârâtul a înţeles să se folosească de acest drept procedural în scopul de a  tergiversa soluţionarea cauzei ca urmare a suspendării judecăţii, aceasta fiind obligatorie în cazul sesizării Curţii Constituţionale.

Necenzurând cererile formulate de către părţi prin prisma dispoziţiilor art. 723 alin. 1 c.p.c. s-ar ajunge la situaţia ca termenul de soluţionare a litigiului sa fie la dispoziţia părţii care este mulţumită de situaţia de fapt sau drept existentă tinzând la menţinerea acesteia prin împiedicare sau doar amânarea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care să se tranşeze litigiul dintre părţi.

Conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate  împotriva sa. …”.

În speţă, dreptul reclamantei la un proces echitabil, incluzând dreptul de a avea acces efectiv la justiţie (in sensul de a obţine o hotărâre in care instanţa sa dispună cu privire la cererea sa), precum si dreptul de a-i fi soluţionata cererea intr-un termen rezonabil, ar deveni un drept iluzoriu în condiţiile în care, doar prin manifestarea de voinţă a pârâtului, fără ca cererile formulate de acesta sa fie cenzurate de instanţa, s-ar suspenda procedurile în faţa instanţei.

Punând în balanţa dreptul paratului de a solicita sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o prezumtivă neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente în cauză cu dreptul reclamantei de a avea acces efectiv la o instanţa precum si dreptul minorei de a i se reglementa situaţia si raporturile de familie cu părinţii săi, având in vedere si împrejurarea ca paratul si-a exercitat drepturile procesuale în alt scop decât cel recunoscut de lege, se apreciază că soluţia primei instanţe este corecta.

In consecinţă, pentru considerentele arătate, in temeiul art. 312 cod de procedură civilă, recursul a fost respins.

Domenii speta

Spete similare