Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 179/227 din 22 ianuarie 2014, reclamantul VVG a chemat în judecată pârâta UM, pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic al vânzării-cumpărării sub condiţie rezolutorie cu validare acord de mediere ce a avut loc la data de 20.12.2013, prin înscrisul sub semnătură privată încheiat între reclamant, în calitate de cumpărător pe de o parte şi pârâtul, pe de altă parte, .
Mai solicită reclamantul să se constate că între el şi pârâtă, referitor la acest litigiu, a intervenit Acordul de mediere nr. 2/20.01.2014, încheiat la Birou de mediator FIR din mun. Fălticeni, jud. Suceava.
În fapt, arată că la data de 20.12.2013, printr-un act sub semnătură privată, intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare”, a cumpărat de la pârâtă suprafaţa de 1782 mp teren arabil situat în intravilanul oraşului Dolhasca, jud. Suceava, la locul numit „Grădină”, între vecinii: drum sătesc, MS, PG şi moştenitorii VP.
Susţine reclamantul că această suprafaţă de teren este proprietatea pârâtei, fiind înscrisă în titlul de proprietate nr.4450/2006 emis pe numele autoarei acesteia BC şi că preţul stabilit în sumă de 3000 lei a fost achitat în totalitate la data încheierii înscrisului sub semnătură privată.
Având în vedere că după defuncta înscrisă în titlul de proprietate sus-menţionat nu s-a dezbătut succesiunea, prin eliberarea unui certificat de moştenitor, solicită a se constata intervenită vânzarea-cumpărarea sub condiţie rezolutorie.
Pentru că nu a reuşit perfectarea convenţiei în formă autentică, reclamantul s-a prezentat împreună cu pârâta la Birou de mediator FIR, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, când în urma procedurii de mediere s-a încheiat Acordul de mediere nr. 2/20.01.2014.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 1669 şi următoarele din Codul civil.
În dovedire, a anexat înscrisuri.
Potrivit dispoziţiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei pentru a formula întâmpinare prin care să precizeze poziţia faţă de această cerere, obligaţie pe care acesta a îndeplinit-o, iar prin întâmpinarea depusă la data de a arătat că este de acord cu acţiunea formulată de reclamant.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 20.12.2013 (fila 10), între părţi a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care pârâta UM, în calitate de promitent-vânzător, s-a obligat să vândă reclamantului VVG, în calitate de promitent-cumpărător, suprafaţa de 1782 mp teren arabil situat în intravilanul oraşului Dolhasca, jud. Suceava, la locul numit „Grădină”, între vecinii: drum sătesc, MS, PG şi moştenitorii VP, cu preţul de 3000 lei, achitat la data încheierii înscrisului sub semnătură privată.
Validarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a unui bun individual determinat şi transformarea acesteia în act juridic perfect de înstrăinare este condiţionată de existenţa bunului sub titlu de proprietar în patrimoniul vânzătorului-promitent.
În speţă, s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilele înstrăinate, conform titlului de proprietate sus-menţionat emis pe numele autoarei pârâtei în prezent decedată, pârâta unul dintre moştenitorii legali ( a se vedea f. 16 dosar)..
Având în vedere cele reţinute, dar şi poziţia procesuală a pârâtei, instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 1669 Cod civil, va admite acţiunea formulată de reclamant şi va constata vânzarea-cumpărarea încheiată între părţi, prezenta hotărâre urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare sub condiţie rezolutorie.
Curtea de Apel Brașov
Adeverinţa eliberată de Uniunea Practicienilor în insolvenţă, potrivit căreia reclamanta are asigurat accesul la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă prin intermediul abonamentului contractat de UNPIR - Filiala B.., nu face dovada dotării practicianului c
Curtea de Apel Brașov
Procedura fiscală. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca organul de soluţionare competent să poată suspenda, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, soluţionarea contestaţiei formulate îm
Curtea de Apel Brașov
Decizie impunere privind impozitul pe clădiri aferent anului 2016. Nerespectarea termenului de depunere a declaraţiei referitoare la caracterul rezidenţial/nerezidenţial al imobilului. Legalitate stabilire impozit conform art. 457 alin. 4 Cod fiscal.
Judecătoria Sectorul 1 București
Contestaţie la executare.
Curtea de Apel Craiova
Interpretare art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004. Analiza naturii juridice a actului. Procedurile operaționale emise de entitățile publice nu constituie acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci doar operaţiuni materiale tehnice.