Dosar 29/86/2002 din 24.09.2002

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29/86/2002
Data dosar:
24.09.2002
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Soluţionare

    închide dosarul având în vedere că cererea de abţinere a fost admisă, dosarul fiind reînregistrat sub nr. 2318/86/2009.

  • Sedinta din data de 24.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura

  • Sedinta din data de 24.03.2009 la ora 12:00

    Complet: C2FF com
  • Soluţionare

    Admite cererea de abţinere, formulată de domnul judecător sindic Temneanu Cătălin în dosarul nr. 29/86/2002 al Tribunalului Suceava. Trimite cauza pentru repartizare aleatorie. Fără cale de atac. Cercetată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2009.

  • Sedinta din data de 27.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    În vederea restituirii de către Curtea de Apel Suceava a dosarului privind recursul declarat împotriva încheierii nr. 520 Bis din data de 16.09.2008,

  • Sedinta din data de 16.12.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Încheiere

    DISPUNE: În baza art. 22 alin. 2 din Legea nr.85/2006 înlocuieşte lichidatorul judiciar "EURO CONSULTING" S.P.R.L. Suceava, cu sediul social în Suceava, str. Cernăuţi nr. 19, nr. RSP 0273, cu lichidatorul judiciar provizoriu ACCERR IPURL, cu sediul în Suceava, str. Universităţii nr. 19, bloc B, sc. A, ap.1, nr. RSP 0102/2006 desemnat în mod aleatoriu, prin tragere la sorţi, conform art. 19 alin. 1 teza II-a din Legea nr.85/2006. Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu să convoace adunarea creditorilor în vederea confirmării sale. Pune în vedere lichidatorului judiciar înlocuit EURO CONSULTING" S.P.R.L. Suceava, de a depune la dosar situaţia cheltuielilor de procedură şi a onorariului cuvenit pentru perioada în care a îndeplinit această calitate, pentru a fi pusă în discuţia adunării creditorilor sau aprobată de judecătorul sindic, după caz. Dispune notificarea înlocuirii lichidatorului judiciar. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 16 decembrie 2008. Judecător sindic,

  • Sedinta din data de 02.12.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    În vederea înlocuirii lichidatorului judiciar termen in camera de consiliu la 16.12.2008, iar în vederea continuării procedurii termen la 27.01.2008.

  • Sedinta din data de 21.10.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH: AMENDEAZA LICHIDATORUL JUDICIAR CU 1.000 LEI, CONFORM ART. 22 ALIN. 3 DIN LG.85/2006. CU RECURS TERMEN LA 2 DECEMBRIE 2008

  • Sedinta din data de 16.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Respinge raportul final ca prematur întocmit. continuare procedura

  • Sedinta din data de 20.05.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 01.04.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH PUNE IN VEDERE LICHIDATORULUI SA PROCEDEZE LA EVALUAREA BUNURILOR DIN PATROMONIUL DEBITOAREI SENS IN CARE VA INTOCMI RAPORT DE ACTIVITATE CONTINUARE PROCEDURA

  • Sedinta din data de 26.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 15.01.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 04.12.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 23.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Încheiere

    Respinge bugetul previzionat depus de lichidatorul judiciar. Se va face adresă lichidatorului judiciar să procedeze la identificarea şi evaluarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2007, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 23 octombrie 2007.

  • Sedinta din data de 11.09.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 15.05.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 27.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 13.02.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 12.12.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 14.11.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 26.09.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD