Dosar 10541/99/2005 din 10.11.2005

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10541/99/2005
Data dosar:
10.11.2005
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de reclamanţii D*** G****** şi D*** V*******-decedat, în cauză fiind introduşi moştenitorii acestuia Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian, împotriva sentinţei civile nr.213 din 28.07.2005 pronunţată de Judecătoria Răducăneni, sentinţă pe care o casează. Rejudecând cauza pe fond: Admite in parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii-pârâţi D*** G****** şi D*** V*******-decedat, în cauză fiind introduşi moştenitorii acestuia Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian în contradictoriu cu pârâta-reclamantă D*** M****. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă D*** M**** în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi D*** G****** şi D*** V*******-decedat, în cauză fiind introduşi moştenitorii acestuia Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian. Respinge acţiunea formulată de pârâta-reclamantă D*** M**** în contradictoriu cu pârâţii D*** G*******, Nechita Daniela şi Burghean Carmen Liliana. Constată că la data de 05.01.2002 a decedat numitul Duca Petru cu ultimul domiciliu în com.Comarna, jud.Iaşi. Constată că moştenitorii defunctului Duca Petru sunt:D*** M****-soţie supravieţuitoare, cu o cotă de ¼, D*** G******-fiu cu o cotă de 3/8 şi D*** V*******-fiu cu o cotă de 3/8. Constată că masa succesorală se compune din: -cota de ½ din imobilul casă de locuit şi anexe gospodăreşti situată în sat Osoi, com.Comarna, jud.Iaşi, cotă cu o valoare de 21. 064 lei. -terenul în suprafaţă de 2,284 ha din titlul de proprietate nr.28073 din 12.06.1995 în valoare de 54.785 lei Valoarea totală a masei de împărţit este de 75849 lei. Respinge cererea formulată de reclamanţii-pârâţi privind includerea bunurilor mobile în masa de partajat. Constată că masa succesorală este grevată de un pasiv în valoare de 3500 lei ce a fost suportat de pârâta reclamantă D*** M****. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune după cum urmează: Atribuie reclamanţilor- pârâţi Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian suprafaţa de 1800 mp situată în T35, p1022/1 extravilan Comarna şi suprafaţa de 5544 mp situată în T23/1, A749/2/4 intravilan com.Comarna aşa cum sunt identificate în Anexa nr.2 a raportului de expertiză întocmit de expertul Cozma Constantin la data de 15.10.2008, lotul atribuit având o valoare de lei 19.894 lei. Atribuie reclamantului-pârât D*** G****** suprafaţa de teren de 5400 mp situată în T19/1, A 804/1 extravilan Comarna şi suprafaţa de teren de 1340 mp situată în T22/1, A732/3/2 intravilan, identificate în Anexa nr.2 a raportului de expertiză întocmit de expertul Cozma Constantin la data de 15.10.2008, lotul atribuit având o valoare de 5945 lei. Atribuie pârâtei- reclamante D*** M**** imobilul casă de locuit şi anexe gospodăreşti situată în sat Osoi, com.Comarna, jud.Iaşi, suprafaţa de teren de 8200 mp situată în T 21 intravilan Comarna , identificata în Anexa nr.1 a raportului de expertiză întocmit de expertul Cozma Constantin la data de 15.10.2008, lotul atribuit având o valoare de 50010 lei. Obligă pe pârâta reclamantă D*** M**** să plătescă reclamanţilor- pârâţi Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian sultă în sumă de 8549 lei, iar reclamantului-pârât D*** G****** sultă în sumă de 22498 lei. Obligă reclamanţii- pârâţi Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian să plătească pârâtei reclamante D*** M**** suma 1312,5 lei reprezentând cota parte din pasivul succesoral. Obligă reclamantul-pârât D*** G****** să plătească pârâtei reclamante D*** M**** suma 1312,5 lei reprezentând cota parte din pasivul succesoral . Obligă pârâta reclamantă D*** M**** să plătească în contul d-lui expert ing.Nuţă Constantin suma de 500 lei diferenţă de onorariu expert. Obligă reclamantul-pârât D*** G****** să plătească pârâtei reclamante D*** M**** suma de 963 lei cheltuieli de judecata la fond si in recurs . Obligă reclamanţii- pârâţi Duca Ionuţ Valentin şi Duca Iulian să plătească pârâtei reclamante D*** M**** suma de 417 lei cheltuieli de judecata la fond si in recurs .

  • Sedinta din data de 09.12.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 16.12.2009

  • Sedinta din data de 11.11.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    În temeiul art.156 alin.1 CPC încuviinţează cererea de amânare formulată de către doamna avocat Stănescu –apărătorul ales al intimatei D*** M****. Se va cita recurentul D*** G****** în Penitenciarul Iaşi. Pune în vedere recurenţilor să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 500 RON în contul domnului expert Cozma Constantin.

  • Sedinta din data de 16.09.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 31.08.2009, acordă termen

  • Sedinta din data de 17.06.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    În temeiul art. 108 indice 1, pct.2, lit.c amendează pe domni experţi Nuţă Constantin şi Cozma Constantin cu suma de 500 RON pentru nedepunerea în termen a lucrării. Executorie. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, Se va înainta domnilor experţi Nuţă Constantin şi Cozma Constantin un exemplar de pe încheierea de şedinţă prin care a fost amendat. Se va înainta adresă la BETC Iaşi pentru a ne comunica datele de stare civilă ale domnilor experţi Nuţă Constantin şi Cozma Constantin. Se va reveni cu adresă către expert Nuţă Constantin în vedere efectuării raportului de expertiză având ca obiectiv :evaluarea imobilului. Se va reveni adresă către domnul expert Cozma Constantin pentru a lua legătura cu domnul expert Nuţă Constantin pentru a-şi spune părerea cu privire la raportul de expertiză. Se vor cita recurentul D*** G****** în Penitenciarul Iaşi, intimatul D*** G******* şi Burgheaua Carmen Liliana.

  • Sedinta din data de 20.05.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul recurenţilor. Se va înainta adresă către expert Nuţă Constantin în vedere efectuării raportului de expertiză având ca obiectiv :evaluarea imobilului. Se va înainta adresă către domnul expert Cozma Constantin pentru a lua legătura cu domnul expert Nuţă Constantin pentru a-şi spune părerea cu privire la raportul de expertiză. Se vor cita recurentul D*** G****** în Penitenciarul Iaşi, intimatul D*** G******* şi Burgheaua Carmen Liliana.

  • Sedinta din data de 15.04.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Se va rectifica citativul în sensul că se va radia D*** V*******.de pe citativ. Se va reveni cu adresă către expert Cozma Constantin pentru a ne comunica răspunsul la obiecţiunile formulate.. Se va înainta adresă către BETC Iaşi pentru a ne comunica datele de stare civilă ale domnului expert Cozma Constantin şi pentru a ne comunica lista cu 6 experţii în construcţii. Se vor cita recurentul D*** G****** în Penitenciarul Iaşi, intimatul D*** G******* şi Burgheaua Carmen Liliana.

  • Sedinta din data de 14.04.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Soluţionare

    Respinge cererea de reexaminare a amenzii judiciare.

  • Sedinta din data de 18.03.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    În temeiul art.96 CPC acordă termen pentru ca apărători părţilor să ia cunoştinţă despre răspunsul la obiecţiuni înaintat la dosar.

  • Sedinta din data de 18.02.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    se va reveni cu adresa

  • Sedinta din data de 21.01.2009 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    se va reveni cu adresă la expert

  • Sedinta din data de 10.12.2008 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    amână cauza pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate de recurenţi prin apărător.

  • Sedinta din data de 12.11.2008 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    În temeiul art. 96 CPC acordă termenul pentru ca părţile să ia cunoştinţă despre conţinutul raportului de expertiză şi pentru a se formula eventuale obiecţiunii. În temeiul art.156 alin.1 CPC încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurenţilor. Se va cita recurentul D*** G****** în Penitenciarul Iaşi, Se va repeta procedura de citare cu intimaţi B******** C***** L****** şi D*** G******* cu duplicat de pe raportul de expertiză înaintat la dosarul cauzei.

  • Sedinta din data de 15.10.2008 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Pentru administrarea probelor acorda termen

  • Sedinta din data de 17.09.2008 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Pune în vedere apărătorilor părţilor să facă dovada achitării diferenţie onorariu expert Cozma Constantin în cuantum de 520RON . În temeiul art.108 alin.1 pct.2 lit. c amendează pe domnul expert Cozma Constantin cu suma de 300 RON pentru nedepunerea raportului de expertiză în termenul prevăzut de lege. Executorie. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va înainta domnului expert Cozma Constantin copie după încheierea de şedinţă din data de 17.09.2008. Se va reveni cu adresă către expert Cozma Constantin în vederea refacerii raportului de expertiză având în vedere sentinţa civilă 263/16.08.2007 definitivă şi irevocabilă pronunţată de Judecătoria Răducăneni prin care s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr.28073/12.06.1995. Se va înainta adresă către BETC pentru a ne comunica datele de stare civilă ale domnului expert Cozma Constantin în vederea amendării. Se va cita recurentul D*** G****** în Penitenciarul Iaşi, Se va repeta procedura de citare cu intimaţi B******** C***** L****** şi D*** G*******.

  • Sedinta din data de 18.06.2008 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Se va radia de pe citativ intimata Nechita Daniela Pune în vedere apărătorilor părţilor să facă dovada achitării diferenţie onorariu expert Cozma Constantin în cuantum de 520RON . Admite obiecţiunile formulate de apărătorii părţilor aşa cum au fost formulate. Se va înainta adresă către expert Cozma Constantin în vederea refacerii raportului de expertiză având în vedere sentinţa civilă 263/16.08.2007 definitivă şi irevocabilă pronunţată de Judecătoria Răducăneni prin care s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr.28073/12.06.1995. Se va repeta procedura de citare cu intimaţi B******** C***** L****** şi D*** G*******.

  • Sedinta din data de 19.09.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Suspendat

    suspendat art244 pct.1 cpc

  • Sedinta din data de 20.06.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 23.05.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Acordă termen pentru lipsă raport expertiză

  • Sedinta din data de 25.04.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Pentru a se reveni cu adresă către expert în vederea înaintării raportului de expertiză, amână cauza la 23.05.2007.

  • Sedinta din data de 21.03.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Pentru a se reveni cu adresă către expert în vederea înaintării raportului de expertiză, amână cauza la 25.04.2007.

  • Sedinta din data de 21.02.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Pentru a se reveni cu adresă către experţi în vederea refacerii raportului de expertiză, amână cauza la 21.03.2007.

  • Sedinta din data de 24.01.2007 la ora 9:00

    Complet: civ R10
  • Încheiere

    Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de continutul raportului de expertiză

Flux dosar


Actualizare GRPD